A doua zi, în cursul dimineţii, se animă viaţa de pe coridor. Se aud paşi şi comenzi înăbuşite. Uşa celulei mele se deschide şi un gardian, cu un aer plin de mister, îmi ordonă să-mi pun zeghea pe cap şi să ies afară. După câţiva paşi, sunt ataşat unui grup de trei deţinuţi şi ne îndreptăm spre o celulă. Ne oprim în faţa unei uşi. În momentul în care intrăm, unul dintre necunoscuţii mei camarazi scoate capul de sub zeghe, îşi ridică ochii şi murmură enigmatic:

Dintre toţi închişii care într-un fel sau altul s-au bucurat de binecuvântarea părintelui Arsenie [Boca n.n.], cea mai mare condamnare a avut-o părintele loan, 25 de ani. Cred că nici un preot român n-a fost mai calomniat şi mai insultat decât acest preot, exemplu de trăire creştină. Acuzaţiile cele mai aberante, minciunile cele mai josnice i-au însoţit calvarul.

Dacă am în vedere o aserţiune rostită de Mama Sica, pe părintele loan l-a iubit mult Dumnezeu pentru că l-a găsit capabil să poarte o cruce atât de grea.

Despre părintele Ioan de la Vladimirești am auzit pentru prima dată în închisoarea Jilava. Toți vorbeau foarte frumos despre dânsul și trăirea sa spirituală. Era considerat ca un ascet și martir al credinței noastre creștine. Aici, în salonul cel mare de TBC-iști din închisoarea Aiud, am avut ocazia să-l cunosc personal și să mă încredințez că, într-adevăr, era un preot-călugăr plin de har și un mare trăitor în Domnul.

Viața

Părintele Ioan Iovan s-a născut pe 26 iunie 1922 în Husasău de Criș, județul Bihor, ca fiu al preotului Gavril Iovan şi al preotesei Maria. Ne dăm seama că a crescut într-un mediu spiritual sănătos, punându-se temelie pentru ceea ce va deveni mai târziu.

A făcut şcoala primară în sat, liceul în Oradea, iar Facultatea de Teologie la Cluj. Erau vremuri grele, Ardealul de nord era cedat. În 1946 şi-a susţinut teza de licenţă, intitulată "Sfânta Euharistie şi viaţa mistică", la Facultatea de Teologie din Sibiu. În 1947 a început doctoratul în teologie.

Alături de preoţii brăileni, în lotul arestat de Securitate în 22 decembrie 1961 s-au aflat trei slujitori gălăţeni. Primul dintre ei, Constantin Rusu, s-a născut la 24 iunie 1916, într-o familie de oameni simpli din Mihălceni, judeţul Râmnicu-Sărat. După cursul primar, în 1929-1937 a urmat Seminarul Teologic "Sf. Andrei" din Galaţi, apoi în 1941 a absolvit Facultatea de Teologie din Cernăuţi cu licenţă în Teologie. Deoarece erau prea puţini intelectuali în satul natal care să activeze în Mişcarea legionară, în timpul guvernării naţional-legionare, din toamna lui 1940, tânărul teolog Constantin Rusu a fost nevoit să intre în Mişcarea legionară, numit şef de cuib şi chiar de sector legionar.

Trecuse un al treilea val al arestărilor, determinat în mare parte de lichidarea revoluţiei anticomuniste de la Budapesta, şi probabil că puţini se mai gândeau că deocamdată vor mai fi arestaţi pe motive politice. Însă ochiul vigilent al Partidului, Securitatea, avea să descopere în jurul episcopului Chesarie Petrovici al Dunării de Jos o aşa-zisă conspiraţie legionară. De la început organul represiv a considerat că în această poveste sunt implicaţi clerici absolvenţi ai Seminarului Teologic "Sfântul Andrei" din Galaţi, din perioada interbelică, atraşi în militantismul legionar de către unii profesori adepţi ai Mişcării Legionare.