Alexandru Ghica

Comuniștii nu l-au încovoiat: Prințul Alexandru Ghyka, directorul general al poliției

Alexandru Ghyka reprezintă un model de luptă. Strănepot al domnitorului Grigore Ghica al V-lea (1807-1857), domnitorul Țării Moldovei între 1849-1853 şi 1854-1856, a fost director general al Poliției (1940-1941). El avea să pătimească îndelungat, fiind închis în temnițe aproape un sfert de veac, în perioada 1941-1964. Ortodox, cult, vertical, patriot, român de o rară demnitate, a rezistat tuturor asalturilor reeducării. În total a făcut 24 de ani de puşcărie. A fost deținut în puşcăriile de la Jilava, Piteşti, Văcăreşti, Aiud, Alba, Sibiu, Braşov, Ploieşti, Ghencea, Galați, Giurgiu, Suceava, Gherla şi a fost urmărit de Securitate până la sfârşitul vieții (1982).

Un adevărat Prinţ şi cavaler al omeniei româneşti

Am stat în vara anului 1961 în aceeaşi celulă din celularul închisorii Aiud. Timp de trei luni am avut ocazia să mă inspir din tot ce am văzut la acest „adevărat Prinţ şi cavaler al omeniei româneşti”. Mi-a rămas călăuză pentru totdeauna de cum trebuie să fie şi să se comporte un legionar. Era modest în viaţa de celulă. Nu mi-a admis niciodată să fac curăţenia sau serviciile din acest spaţiu în locul lui. Eu eram tânăr şi simţeam nevoia de a-mi face o datorie faţă de cei mai afectaţi de anii mulţi la număr de penitenţă.

Binecuvântarea prințului Ghica

Țin minte că la 5 august 1948 s-a făcut un prim lot de studenți care a fost expediat la închisoarea Pitești. După vreo două săptămâni, un nou lot, format de data asta, din elevi, printre care eram și eu, a fost trimis la închisoarea Târgșor. Mi-au rămas limpezi în minte două momente, petrecute atunci, pe care vreau să le povestesc: După ce am primit bagajele de la magazie, am putut circula pe la celule ca să ne putem lua rămas bun. Veneam de la celula mea când, de la parter, m-a chemat domnul general Petrovicescu. M-a poftit în celulă, și […]

„Prințul Ghica era de o delicatețe extraordinară”

M-au impresionat cel mai mult cei care în situațiile acelea grele nu au făcut niciun compromis, care n-au făcut caz de principii, de misticism, de nimeni și nimic, ci dintr-o elementară onoare n-au vrut să facă niciun compromis, să pactizeze de exemplu cu inamicul. La capitolul ăsta este prințul Ghica, cu care am stat împreună la Suceava. Am fost mutat disciplinar acolo doi ani. Prințul Ghica era de o delicatețe extraordinară: și bun, și răbdător, și săritor, o bomboană, să-l pui la inimă. Dar niciodată nu s-a dezis de Mișcarea legionară, niciodată. (Interviu dat lui Vasile Turtureanu – Aiudule… Aiudule…, […]

Alecu Ghica, „cel mai desăvârșit camarad de suferință”

După o săptămână de conviețuire, într-o dimineață, fratele meu a fost luat ca după o jumătate de oră să fiu expediat, la rându-mi într-o altă celulă, obișnuită, fără cearceafuri și într-o murdărie îngrozitoare. Recunoșteam Zarca. (…)

Alexandru Ghica, „om impunător prin prestanță și atitudine, născut parcă să stea deasupra altora”

La un oarecare timp1, a fost scos din celulă profesorul Alexandru Mironescu și înlocuit cu prințul Alexandru Ghica. Om în jur de șaizeci de ani, cu prestanță de prinț adevărat, care ne-a povestit cum a fost arestat dintr-o comună din Bărăgan, unde i se fixase domiciliu obligatoriu2 și unde fusese repartizat la o maternitate de scroafe, care trebuiau supravegheate la fătare, să nu-și mănânce purceii.

Alexandru Ghica – Un cavaler-luptător

Al doilea cavaler despre care vreau să vorbesc a fost prinţul Alexandru Ghyka. Era legionar, Şef al Siguranţei legionare. A pus în libertate pe avocatul Lucreţiu Pătrăşcanu, cu această motivare: „Eu sunt un luptător de dreapta, nu vreau să persecut un luptător de stânga”. Eu îi trimisesem pe cap pe soacră-mea, cu o carte de vizită, în franţuzeşte, amintindu-i de le chevalier Bayard, sanspeur et sansreproche.

Mărturia unui sfânt – Alexandru Ghica

Într-o duminică dimineața – se auzeau clopotele bisericilor din oraș – ne-au scos pe toți, au mai adus din celular, din secții, din fabrica, în jur de 2000 de oameni. În “bomba” în care se făcuse trierea noastră în 1959 se adunaseră bănci, iar pe o platforma de scânduri mai ridicată, masa prezidiului, la care după ce s-a umplut sala au luat loc Crăciun, doi civili foarte eleganți, ofițeri și nelipsitul “Rodica”, secretar.

Printul Ghyka, „neînfricatul Iov al veacului modern”

Printul Alexandru Ghyka, fost comandant legionar, fost sef al Politiei române si om cu 24 de ani de închisoare politica, n-a fost – precum stramosul sau domn al Moldovei – consacrat de istoria românilor ca personalitate de referinta. Noi, cei care l-am cunoscut în închisoare însa, stim cine a fost Printul Ghyka, model de demnitate si de rezistenta anticomunista, de o corectitudine exemplara si o putere de suferinta pentru idealul sau de neînchipuit. Nimic nu l-a putut înfrînge. El a ramas Printul pîna la capat.

A fost gata să calce pe urmele mucenicului Constantin Brâncoveanu

Revenind la perioada de reeducare sau de „autoanaliza”, cum ii zicea ministrul de Interne si pe care Petre Pandrea capatase invoirea s-o descrie in cele mai „luminoase culori”, „cu lampa eternitatii pe masa” (ceea ce a si facut) in schimbul unui mai generos regim de penitenta, nu se poate spune ca toti detinutii din Aiud au cedat opresiunii. Nu toti se autoanalizasera, desi se recursese si la mari tentatii, dintre care eliberarea fusese cea mai importanta. Nu putini ii cazusera victime. O luna, sau chiar o jumatate de an, dupa zeci de ani de anchete si de viata dupa gratii, […]

Omul care din iubire de vrăjmaș a renunțat la propria lui libertate

Prințul Alexandru Ghika, fost șef al Poliției Capitalei în scurta perioadă de guvernare legionară din 1940-41, condamnat, după căderea acesteia, la muncă silnică pe viață și dus la Aiud pentru ispășire, se pomeni într-o zi a anului 1951 că este luat din penitenciar și dus în beciurile Ministerului de Interne din București.

„Nu a făcut niciun compromis, a avut o demnitate princiară. Și era și foarte credincios”

– Afară de Oprișan, ce personalități v-au mai influențat în închisoare? – Prințul Ghica, de la care am primit lecții de bună-creștere. L-am cunoscut la Jilava. Prințul Ghica era un om înalt și foarte politicos. El te saluta întâi. Deși noi eram mai tineri, venea el primul și ne dădea „Bună dimineața“. Te întreba: „Îmi dai voie să mătur eu astăzi în celulă în locul dumitale?“ Cum să-i dai voie!? Cum să-i zici:

„A intrat și a ieșit din închisoare curat ca o lacrimă”

Nu pot, nu-i o falsă scuză, să scriu despre acest om, titan în suferință; voi încerca totuși să vi-l prezint: Întră în Mișcarea Legionară, nu atunci când a venit valul spre ea, ci mai devreme. Despre cultura sa, nu sunt eu îndreptățit să scriu.

Alexandru Ghica, „un caz în care noblețea socială coincide cu noblețea morală”

Sunt readus pe Celular. În timpul cât am fost la Secţie, Aiudul s-a supraaglomerat. Un mare val de arestări s-a abătut asupra românilor în 1958. Cei arestaţi atunci, după un stagiu pe la Securitate şi tribunale militare, vin la Aiud ca o avalanşă nestăvilită. Nu mai există celule cu patru persoane, ci doar cu şase sau opt. În marele penitenciar din Aiud începe calvarul supraaglomerării.

Prințul Ghica, „omul care n-a îngenunchiat niciodată în fața mișeilor comuniști”

La arest sever cu prințul Ghica S-a nimerit un arest sever împreună cu prinţul Ghica. Prinţul Ghica, condamnat la muncă silnică pe viaţă, avea de executat 40 de zile de arest sever. Eu, un biet ţăran, aveam de executat doar 29 de zile de arest sever. Urmăream cu atenţie câte uşi se deschid la arest, ca să ştim câte celule de pedeapsă sunt. Apoi, în fiecare celulă câte căni de apă se dau. Făcând socotelile, a rezultat că peste 20 de oameni ispăşeau în permanenţă cruntele pedepse.

Alexandru Ghica – glasul mărturisitor al unui popor umilit

Într-una din zilele următoare au fost deschise uşile celulelor şi toţi deţinuţii scoşi afară pe balustradă. La etajul doi se afla maiorul Muntean, în mijlocul unui grup de jandarmi cu automatele îndreptate înspre noi. Era în uniformă de magistrat cu mâinile într-o pelerină. A început dispreţuitor:

Prințul Alecu Ghica – Avocat neînfricat al poporului român

Aici se afla prințul Alecu Ghica, fost șef al Siguranței Statului sub legionari, magistrat cu zece înaintași care stătuseră pe tronurile Munteniei și Moldovei. Era din Iasi, figură frumoasă, bine pregtit, cu o ținută demnă, senin și blând, deloc distant, avea o condamnare de 12 ani. […] După o lungă despărțire m-am reîntâlnit cu prințul Alecu Ghica.

Alexandru Ghica – „Prinț și la propriu și la figurat”

Iarna din 1963-1964 a fost cea mai grea perioadă din toată detenţia mea. Atunci, am executat un număr de 65 zile de izolare, singurul care m-a depăşit în domeniul pedepselor fiind prinţul Alexandru Ghica, care a executat peste 70 de zile. Nu vreau să fac nici o comparaţie cu această personalitate marcantă a neamului românesc şi a celor întemniţaţi pentru o idee în slujba unui ideal atât de mare, atât de sfânt, sunt însă obligat să scot în evidenţă acest lucru.

Prinţul Alexandru Ghica, „monument al demnității umane”

Dacă ar fi să se înalţe un monument demnităţii umane, acesta ar trebui să-l reprezinte, fără îndoială, pe prinţul Alexandru Ghica aşa cum l-am cunoscut eu în Aiudul acelor vremi. Înalt, uscăţiv, cu faţa iluminată de o intensă trăire interioară, prinţul Alexandru Ghica părea un ascet căruia spiritul îi năpădise ţesuturile.

Alexandru Ghika – Prinţul cel blând şi rugător

Cu zurgălăii la picioare, am ajuns în aşa zisa secţie TBC, pe acelaşi coridor, câteva camere mai spre ieşire [acţiunea se petrece la închisoarea Jilava n.n.]. Erau patru rânduri de paturi, câte trei suprapuse, numai de o parte a peretelui. Spaţiul era mult mai mare, lumină mai multă, aer curat şi hrană puţin mai bună. Am avut cinstea şi norocul să-l am vecin de pat pe Principele Alexandru Ghika şi, de partea stângă, pe Mihai Timaru. Alte vieţi, alţi oameni, alte romane!