vezi galerie foto (1 foto)
Alexandru Ghica
"Comunismul e o utopie...! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi. Pe noi o să ne terminaţi, dar veţi fi blestemaţi, din neam în neam, de copiii şi nepoţii voştri, cărora le-aţi închis ochii de dragul unei idei sortită eşecului! Noi cei de aici vă iertăm, dar istoria nu iartă!"
  • 08 Februarie 1903
  • Iași
  • jurist
  • 24 ani
  • Jilava, Piteşti, Văcăreşti, Aiud, Alba, Sibiu, Braşov, Ploieşti, Ghencea, Galați, Giurgiu, Suceava, Gherla
  • 16 Aprilie 1982
  • Galați, cimitirul Eternitatea

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Alexandru Ghyka reprezintă un model de luptă. Strănepot al domnitorului Grigore Ghica al V-lea (1807-1857), domnitorul Țării Moldovei între 1849-1853 şi 1854-1856, a fost director general al Poliției (1940-1941). El avea să pătimească îndelungat, fiind închis în temnițe aproape un sfert de veac, în perioada 1941-1964.

Ortodox, cult, vertical, patriot, român de o rară demnitate, a rezistat tuturor asalturilor reeducării. În total a făcut 24 de ani de puşcărie. A fost deținut în puşcăriile de la Jilava, Piteşti, Văcăreşti, Aiud, Alba, Sibiu, Braşov, Ploieşti, Ghencea, Galați, Giurgiu, Suceava, Gherla şi a fost urmărit de Securitate până la sfârşitul vieții (1982).

Familia și studiile

Alexandru Ghyka s-a născut la 8 februarie 1903 la Iași. Părinții săi au fost Grigorie (1858-1912), căpitan de cavalerie, fost atașat militar la Legația din Viena, din ramura domnitoare a Moldovei. Bunicul lui Alexandru Ghyka a fost colonelul Alexandru Ghyka (1831-1903). Mama lui s-a numit Constanța și era fiica lui Constantin Câmpineanu. Aveau o avere de 170 de ha. În rândul apropiaților era numit Alecu.

Principele Ghyka a primit o aleasă educație întru românism, demnitate, patriotism fierbinte. El a urmat Liceul Militar de la Mânăstirea Dealu (1914-1926), instituția unde s-au format atâtea caractere puternice ale țării. A absolvit apoi cursurile Liceului particular din Iași, timp în care a asistat la întrunirile Ligii Apărării Național-Creștine. În anul 1926 a intrat la Facultatea de Drept, pe care a terminat-o în 19301. Doctor în Drept, din 1932 a intrat în magistratură în jud. Tutova, iar din 1933 făcut parte din Baroul București. Mânat de patriotism și suferind pentru situația din țară, a fost comandant legionar, numit în rândul celor apropiați „Prințul”, caracterizat de verticalitate morală, credincioșie, demnitate. Așa după cum menționa într-un interogatoriu, în 1937 a intrat în Mișcarea legionară, Cuibul Cloșani, unde șef era Alexandru Vergatti. În fișele penale, după ce a fost condamnat, apare ca un bărbat, având o statură de 1,85 m, bine proporționat, ochi albaștri. A fost căsătorit cu Maria-Eliza Orleanu. Au locuit pe Bd. Dacia nr. 2, în București. Casa nu mai există.

Prințul a fost supus monitorizării încă din 1940. La 14 ianuarie 1940, Maria Eliza Ghica cerea PPC aprobarea ca prof. dr. Emanoil Bacaloglu să-i facă un examen soțului ei, internat la Spitalul Filantropia și care se afla sub supraveghere polițienească. Locuiau atunci pe Calea Dorobanților nr. 4. Comisarul Doboș, din Serviciul Poliției Sociale și al Informațiilor a făcut un referat favorabil, în sensul că poate fi pus în libertate. Dar, la 28 martie 1940, DPS, prin directorul general Strati Stratilescu și șeful Serviciului Informațiunilor, Al. Gr. Guță, au dispus supravegherea permanentă a lui Alexandru Ghyka după eliberare, cu această misiune fiind însărcinat agentul Popovici2. De unde să știe Stratilescu – ajuns și el apoi în temnițe – că dușmanul lor comun era comunismul.

Director general al Poliției

Prințul a fost numit director general al Direcțiunii Generale a Poliției prin „Deciziunea” nr. 66519/ 21 septembrie 1941 a ministrului de Interne, generalul Constantin Petrovicescu3.

Alecu Ghyka a fost șef al poliției în timpul statului național-legionar, fiind numit de conducătorul statului, mareșalul Ion Antonescu și de Horia Sima, la 16 septembrie 1940. Așa cum a declarat la interogatoriile luate de securiști, la instalare, directorul general al Poliției, colonelul Petre Cameniță4 i-a predat câteva sute de mii de lei și i-a prezentat structura, din  care își amintea pe: R. Georman (subdirector general), C. Maimuca (directorul Direcției Poliției de Siguranță), Șteflea (directorul Poliției Judiciare), Alimănișteanu (directorul Personalului) și Bădulescu (ajutor), S.Stratilescu (șeful Corpului Detectivilor), Ovidiu Măcelaru (șeful Serviciului Pașapoartelor), Fl. Cernăianu (Buletinul Informativ).

În condițiile deja cunoscute, prin Decretul nr. 184/ 1 februarie 1941 Alecu Ghyka a fost destituit din funcția de director general al DGP, aceeași soartă având-o și Constantin Maimuca, inspector de poliție clasa I „însărcinat cu  conducerea Direcției Poliției de Siguranță”.

A fost arestat de generalul Emanoil Leoveanu la 24 ianuarie 1941, după rebeliune și condamnat de Curtea Militară de Casare și Justiție la 5 iunie 1941. La anchetă declara că pe mareșalul Antonescu l-a cunoscut în 1940, în casa lt.-col. Alexandru Rioșanu5, cel care a fost subsecretar de stat la Interne6. O fișă din „lotul legionarilor” menționa data de 19 iunie 1941, când se afla în detenție la Văcărești. Alecu Ghyka a fost condamnat de Curtea Militară de Casare și Justiție la data de 5 iunie 1941.

Credincios ortodox

Pe când se afla în temnița de la Aiud, prințul a adresat o cerere conducătorului statului, mareșalul Ion Antonescu. Este scrisă în Postul Crăciunului și poartă data de 14 decembrie 1941. Prin ea solicita să aibă voie în celulă cu o icoană a Sf. Arh. Mihail, cu o Sfântă Cruce, cu câteva scrisori de la defuncții Corneliu Zelea Codreanu (asasinat), Ioan Moța și Vasile Marin (morți în Spania) și cu portretele acestora. Este încă o dovadă a credinței pe care a mărturisit-o prințul.

Un eveniment foarte dureros din viața lui s-a petrecut la 2 iulie 1942, când se afla la Penitenciarul Aiud, jud. Alba. Este vorba de degradarea militară. Astfel IRP Alba Iulia informa Serviciul Poliției de Siguranță din DGP că avusese loc „degradarea deținutului legionar Alexandru Ghyka și a dr. Ilie Niculescu”, primul plutonier t.r., iar al doilea sublocotenent, doctor în Drept, comandant al Corpului Răzleți (intelectuali), care s-a comportat asemenea lui Ghyka și a făcut 22 de ani de temniță7. Cei doi au refuzat. Pentru a se duce la îndeplinire ordinul, s-a intervenit la căpitanul Munteanu (directorul penitenciarului) și la locotenentul Vlăduț Pompei (comandantul companiei de pază a penitenciarului). Cei doi i-au obligat să îmbrace uniformele, apoi i-au degradat8.

În temnițele comuniste

Însă apogeul suferinței îl va atinge în timpul regimului comunist. La 5 iunie 1946 era închis la Suceava. O fișă penală era întocmită la 13 iunie 1950, când era maneționat domiciliul pe str. Logofăt Tăutu nr. 10, Galați. Tot aici era trecut și 5 ani mai târziu. În mai 1948 Ghyka era închis la Penitenciarul Suceava, împreună cu Victor Biriș, fost secretar general al MI.

La 19 octombrie 1954 avem un „Mandat de arestare preventivă” emis de Procuratura Generală a RPR, cu sediul în str. Mihai Vodă nr. 6, prin procurorul A. Călinescu. Propunerea de arestare venea de la UM 0123/0 din MAfI. Termenul a fost de 30 de zile în Penitenciarul MAfI, apoi s-au tot dat prelungiri9. Cele câteva sute de pagini ale dosarelor sale conțin fișe, declarații, expediții, prelungiri, cereri... A fost arestat până la 29 iunie 1954, când o comisie MAfI i-a fixat domiciliu forțat în comuna Schei (care înainte se numise Stăncuța Nouă), raionul Însurăței, jud. Brăila. A fost iar arestat la 29 octombrie 1954. După mai multe arestări, în 1954 a fost condamnat la detenție grea pe viață. Acuzația: „crimă împotriva umanității – a aplicat tratamente neomenoase evreilor”.

Dosarele de la Arhiva CNSAS conţin numeroase procese-verbale de interogatoriu. De pildă, „Proces-verbal de interogator” din 2 decembrie 1954 orele 17.10-19.30. L-au luat cu chestiuni de familie. Declara că are trei copii: Grigore (16 ani)10, Ioana (15 ani)11 şi Safta (12 ani)12. O soră, Olga, răposase în 192013, iar fratele, Grigore14, pensionar magistrat, domicilia pe str. Horia nr. 12, în comuna Uioara, jud. Mureş, surghiunit de fapt. Celălalt frate, Ioan Constantin15, avocat, făcuse politică cuzistă şi locuia pe str. Creţulescu nr. 8, Bucureşti16.

La 2 decembrie 1954 era interogat între orele 17.10 şi 19.30 de lt.-maj. de Securitate Cristea Iordache din Direcţia Anchete. La 15 februarie 1955, în timp ce se afla în detenţie, era interogat de acelaşi Iordache, ajuns anchetator prim în Direcţia Anchete MAfI – Bucureşti, când i se aducea la cunoştinţă că, potrivit celo aflate la dosar, „a dat ordine de a reprima mişcarea muncitorească şi cea comunistă”17. El spunea că a aplicat „legile ţării în problema anticomunistă şi muncitorească”. Evident, avea dreptate. Prinţul era menţionat în 1955, pe Str. Logofăt Tăutu nr. 10, în municipiul Galaţi. Securiştii şi procurorii au scotocit peste tot pentru a aduce tot felul de indivizi care să declare că Ghyka i-a prigonit. De pildă, au chemat pentru mărturii pe Cristian Solomon, comerciant din Iaşi şi pe Letzler Penchas originar din Ploieşti, care locuia pe Str. Stelea Spătaru nr. 17 Bucureşti. Acesta din urmă a precizat că în funcţia de chestor al Chesturii Poliţiei Ploieşti era Paul Cojocaru, legionar, care ajunsese şi el între timp condamnat18. Alte mărturii au dat David A. Rosenkrantz şi Bercu Feldman, din str. Dionisie Lupu nr. 11, Bucureşti. 

O probă serioasă la dosar, de care anchetatorii comuniști s-au folosit îndelung – pentru că ea este fotocopiată și apare ca un leitmotiv la interogatorii – a fost o „Listă de recompensare” semnată de C. Maimuca și de Alecu Ghyka, prin care o serie de polițiști care au contribuit la descoperirea și arestarea unei mari și periculoase organizații clandestine comuniste din București, au primit diverse sume de bani19. De pildă, detectivul Nicolae Lungoci, care, printr-o acțiune de filaj, a prins pe autorii principali, a primit 5000 de lei. Au mai fost recompensați următorii polițiști: D. C. Popovici (subinspector), I. Tăflaru (comisar-șef), Ștefan Berbecaru, Andrei Duca, Constantin Stelian, Gheorghe Ionescu, Romulus Cojocaru și Constantin Rănoiu (secretari de poliție), Laurențiu Bărbulescu și Haralambie Lepădatu (comisari-ajutori), Dobre Belderof, Constantin Comșa, Constantin Cotorcea, Victor Vamvu, Ion Achimaș (detectivi), și șoferul Aurel Bozinca20. Toți acești agenți și ofițeri de poliție au ajuns în închisori. În acest lot se aflau condamnați și polițiștii Petre Teodorescu, Alexandru Voinescu21 și Flavian Wirth22, care primiseră pedepse cuprinse între 8 și 25 de ani sau muncă silnică pe viață. Wirth a declarat că, la o convocare cu personalul polițienesc de la DGP, Ghyka ar fi amenințat pe toți ”că dacă nu-și vor face datoria, vor fi împușcați”.

În 1955 a recunoscut că a numit 49 de șefi de poliție legionari în fiecare capitală de județ și 10 inspectori ai Poliției de Siguranță. Anchetatorii afirmau că a desfășurat „activitate criminală care reiese și din procesul lotului III foști polițiști în frunte cu Maimuca C. judecat în iunie 1944”. La 19 decembrie 1954, lt. Constantin Oprea, anchetator în Direcția Anchete a MAfI propunea prelungirea arestării lui Ghyka. Evident, aceasta s-a aprobat, sub semnătura șefului de serviciu lt.-col. de Securitate Matusei Andreescu (Nathan Mathusievici) și a șefului direcției, col. de Securitate Francisc Butyka23.


Întrebat de problema cetățenilor străini, Ghyka declara că era supravegheată, pentru că intra în atribuțiile sale de cap al Poliției. I-au imputat că a trimis zece polițiști să urmeze o școală de poliție administrativă la Berlin. Cât a fost director, știe de arestarea unui cetățean sovietic, care, interogat la Siguranță, a reieșit că este funcționar la Legația URSS.

În 1954 îl avea ca avocat pe M. Nicolau.

Interogat a fost și Florentin Cernăianu24, fost subinspector de poliție, care a declarat, ori așa s-a consemnat în 1954, că Ghyka a dezlănțuit „o adevărată teroare împotriva elementelor comuniste și a evreilor”25. De altfel, în toate interogatoriile, inclusiv în cel luat de UM 0123 de ziua lui, la 8 februarie 1955, era întrebat de zeci de ori despre activitatea anticomunistă. Fondul operativ era folosit pentru informatori, recompensarea polițiștilor și plata diurniștilor. Personal, a avut informator un lt.-col. de 60 de ani din str. Parfumului nr. 4 A și pe Elena Stoenescu, văduva unui colonel. La fiecare le dădea 5-6000 de lei lunar. El a luat 50000 de lei lunar, fonduri de reprezentare aflate la dispoziția sa, pe care însă a optat să-i depună la casieria Mișcării legionare. La 16 decembrie 1954 anchetatorul i-a prezentat o fotocopie a unui document semnat de el, ca director general al Poliției, în care erau menționați 4000 de lei dați la 31 octombrie 1940 șefului Poliției Bacău pentru a recompensa 4 informatori în problema comunistă. De asemenea, comuniștii au scormonit în dosarele vechi și au anexat la dosarul său o telegramă din 21 septembrie 1940, prin care cerea să nu se permită intrarea în țară a evreului Stern D. Moritz, „periculos comunist”. Despre Victor Biriș, anchetatorul a menționat că acesta a declarat: „Ghyka a refuzat să predea Direcția Generală a Poliției”26.

A fost anchetat și Petru M. Teodorescu27, fost comisar-șef de poliție, care lucrase la Biroul Evidenței din DPS, condus de Nicolae Ștefănescu zis „Puiu”. Teodorescu și-a făcut mea culpa și a afirmat că el însuși a fost „unul din acei polițiști care au folosit metode inumane în cercetarea comuniștilor”, iar Ghyka a dat ordin de introducere în lagăre a comuniștilor. I-au promis probabil torționarii că-i vor reduce pedeapsa.

La 13 noiembrie 1954 era audiat de lt. Constantin Oprea, anchetator în Direcția Anchete a MAfI, care propunea prelungirea mandatului de arestare până la 19 decembrie 1954. Semnau satrapul Gh. Pintilie, lt.-col. Matușei Andreescu, col. Francisc Butyka și lt.-maj. Iordache Cristea. O hârtie din noianul aflat la dosar, era semnată la 5 mai 1956 de maiorul de justiție Eduard Csako, apărătorul din oficiu al prințului fiind tovarășul R. Păucescu28, adică numai români neaoși29. De altfel, aceste prelungiri au tot continuat, deși nu se aducea nicio probă în plus. Au fost polițiști de carieră care au stat în pușcărie ani întregi, fără a fi judecați, iar când totuși justiția comunistă a făcut-o, au antedatat sentințele, așa încât decizia nu ne miră.

La 21 ianuarie 1955 prințul se afla în arestul SSI din Cal. Plevnei (Malmezon). A fost consultat de Moise Cahan, medic al MAfI, care a scris că nu suferă de vreo „maladie”. Era vizitat o dată pe lună de soție, de cumnatul Mihai Orleanu, de mătușa Eliza Câmpineanu și cumnatul său, profesorul Victor Slăvescu, cel care fusese guvernator al Băncii Naționale a României. La 17 iunie era tot aici. La 19 octombrie 1954 era anchetat de procurorul A. Călinescu din Procuratura Generală a RPR, când primea mandat de arestare pentru 30 de zile în Penitenciarul MAfI, mandat care s-a tot prelungit, din lună în lună, așa cum am mai spus30.

La 20 iunie 1956, soția era delegată de să-i ridice de la pușcăria Jilava puținele obiecte personale. Era vorba de un portmoneu, 11 fotografii, un certificat de căsătorie, cel de naștere, o cheie și imensa sumă de 6,10 lei. I  se reținuse, ori nu mai era de găsit verigheta de cununie, pe care-o purta cu sfințenie, ca orice bărbat care face o demnitate din statutul de bărbat căsătorit, inscripționată „Maria-Eliza, 19 aprilie 1936”. Semna șeful Serviciului „C”, lt.-col. Wilhelm Einhorn31.

Exasperat de prostiile debitate de comuniști, în 1956, în cursul unui interogatoriu din 4 iulie, pur și simplu prințul refuza să răspundă întrebărilor lui Ion Braovici, maior de justiție la Tribunalul Militar București32. După atâtea anchete, la 17 ianuarie 1957, a fost condamnat la detențiune grea pe viață. A declarat recurs. Dosarul 116/1957 poartă titlul „Recursul inculpat Ghica Gr. Alexandru”33. Tribunalul Suprem, prin președinte, col. de justiție Al. Apostoliu, a respins recursul la 5 aprilie 1957. După consumarea acestei etape, era deținut la Jilava. Securitatea se interesa și de bunurile pe care deținutul le mai avea. Astfel, la 12 septembrie 1957, lt. de miliție Gheorghe Bălan, șeful Postului de Miliție din comuna Schei, jud. Brăila, declara că prințul „nu mai are nimic în comună”.

Într-o cerere adresată Tribunalului Militar București, din 20 ianuarie 1963, când se afla la Aiud, rememorând calvarul său, prințul declara că a fost arestat la 21 ianuarie 1941 și condamnat la 15 ani muncă silnică. În 1952 a fost trimis de la Jilava în lagărul de la Ghencea, unde i s-a comunicat că MAfI l-a pedpsit cu 5 ani de muncă silnică. La 29 iunie 1954 a fost pus în libertate de la Pitești și a primit domiciliu obligatoriu doi ani, în comuna Schei. A fost rearestat la 29 octombrie 1954 și condamnat de Tribunalul Militar București la detențiune pe viață, prin sentința din 24 ianuarie 1957, adică de Ziua Unirii Principatelor. Ghyka cerea contopirea pedepselor34. O adresă trimitea și MAfI, prin mr. Ioan Lințu, de la Direcția Secretariat, la 29 martie 1961.

A refuzat reeducarea

Între 1962 și 1964 a făcut 75 de zile de izolare pentru că a refuzat „reeducarea” de la Aiud. Mărturiile deținuților de aici – ne referim la cei care au scăpat – îl așază pe Ghyka pe un piedestal. A fost printre puținii care a refuzat reeducarea și a rezistat până la final. Îndelung rugător Domnului, era hotărât să moară fără a face vreun compromis. I-a avut colegi de suferință pe Bartolomeu Anania (viitor mitropolit al Clujului), pe Ilie Tudor (tatăl artistului Tudor Gheorghe), mulți intelectuali și ofițeri de poliție și de armată. 

O mărturie deosebit de importantă ne-a lăsat fostul învățător și deținut politic Grigore Caraza35, care a împărțit celulele din temnițe și cu Alecu Ghyka și cu foști polițiști. În toamna anului 1962, în cele 60 de celule de la „Zarca” Aiudului erau peste 250 de deținuți. Cei mai diabolici milițieni erau destinați să facă de serviciu la „Zarcă”. Barabaș, Ardeleanu, Vasile Marcu, Pavel Moldoveanu, Popa (plutonier ajuns ofițer), Pamfil Sas, Lazăr, Szabo, Mailat („țigan crud și odios”). Jupânul lor era colonelul Gheorghe Crăciun, care era în funcție din 1958, când l-a înlocuit pe sinistrul Istvan Koller36, cel care organiza simularea execuției. Uneori, la 2-3 minute, caraliii deschideau „spionul” (ferestruica) să vadă dacă a mai murit vreunul. Erau celulele exterminării. Printre cei de aici erau foștii polițiști Ion Batovici, Cantaragiu (din Suceava), Valeriu C. Iuga, Ion Lemnaru (dobrogean), Constantin Maimuca, Dimitrie Mântulescu (doctor în Drept), Constantin „Ticu” Steriu, Vasiliu (din Piatra Neamț). Potrivit memorialistului amintit, ei și cu viitorul mitropolit Bartolomeu nu au rezistat până la final asaltului reeducării. „Au rezistat [reeducării] numai aceia care au fost deciși să moară, decât să-și vândă sufletul”, scrie Caraza. În 1961, unii din cei de mai sus fuseseră duși la București, pentru a da declarații în procesele înscenate după 1958. Pentru a li se învinge rezistența, erau izolați în 20 de celule, în care pe jos era ciment, iar pereții fuseseră tencuiți cu un soi de grund amestecat cu sare, care menținea o permanentă umezeală. Ferestrele erau bătute în cuie. În celulă nu era sobă, ci doar un pat rabatabil, în care te odihneai între 22 și 5 dimineața, o tinetă comună pentru nevoi, pe care nu aveai voie să stai. Vara mirosul era absolut îngrozitor. Masa consta într-o cană cu apă sărată, seara. Straiele lor - cămașă și izmene - erau numai petice și zdrențe, fiind destinate doar să le acopere goliciunea.

Fostul deținut politic Caraza a încercat să reconstituie numele celor 56 de deținuți „care au rezistat și ultimului asalt, călcând în picioare și sfidând toate metodele folosite de a înjosi demnitatea omului”. Printre aceștia, prințul Alecu Ghyka, diaconul Ion Grebenea37, preotul ortodox Dumitru Bejan din Hârlău. La 29 iulie 1964 conducerea temniței Aiud a dat ordin să se pună scaune în curte. În față, câteva zeci de nereeducați, în spate 1000 de inși, considerați reeducați. Colonelul Crăciun a zbierat atunci, recunoscându-se înfrânt: „Cei din zarcă, care plecați nereeducați, ați învins!” Alexandru Ghyka a fost eliberat de la Aiud prin decretul de grațiere la 1 august 1964. A avut zile și murit la 10 ianuarie 198238.

Urmărit toată viața de securiști

N-a avut liniște nici în așa-zisa libertate. Nu mai erau ziduri de pușcărie. Ele se metamorfozaseră în alte „ziduri”. După ce a scăpat din gulagul comunist, documentele din Arhiva CNSAS relevă monitorizarea la care a fost supus prințul pe toată durata vieții. Prin ordinul strict secret din 11 iunie 1965, al lt.-col. de securitate Vasile Lupu din Direcția a III-a a MAfI, „Grupul Operativ Aiud a deschis acțiune informativă asupra fostului director Alexandru Ghyka, pentru atitudine legionară, refractară, făcând parte din grupul celor rezistenți până la eliberare”39. Practic, după eliberare, toți deținuții politici erau urmăriți până la sfârșitul zilelor de către securitate și miliție. Ei făceau parte din „problema comunistă”.

Când a ieșit, a declarat că se va stabili cu domiciliul la fiul său, medicul Grigore Ghyka, în Str. I. C. Frimu nr. 5. Soția sa locuia în Galați, Str. Logofăt Tăutu nr. 12. După o vreme, Miliția Capitalei i-a acordat o adeverință provizorie pentru trei luni. Ulterior i-a dat aviz negativ și a fost nevoit să plece la Galați, unde, evident, Securitatea a transferat „acțiunea informativă” exercitată asupra lui, așa cum raportau mr. Ion Burac (șeful Biroului 5) și lt.-col. George Popescu, șeful Serviciului I40.

La 4 decembrie 1964 lt.-maj. de Securitate Gheorghe Bunescu a primit o informație de la informatorul Ion Florescu, care discutase cu Iulian Cetățeanu41. Acesta din urmă făcuse pușcărie cu prințul și declara că-i „admiră ținuta demnă”. Informații a dat și Eugen Niculescu din Galați, Str. Grădina Veche nr. 18. O altă sursă, Munteanu, informa Securitatea că Ghyka muncește la garajul Nicolae Bălcescu din București ca distribuitor de carburanți. Lucrarea informativă era încredințată col. Iacob Martin42.

Mărturisitor al credinței ortodoxe

De Mărțișorul anului 1965, informatorul Ioan Georgescu spunea că soția locuia în Galați, iar prințul în București, la copii și rude. A încercat să găsească o locuință, chiar și la marginea Capitalei ori într-un sat alăturat, dar n-a izbutit. Totodată, lt.-maj. Petre Juvină și informatorul Gheorghe Gruia relatau despre prezența mai multor legionari la biserica Sf. Ilie Gorgani, de 8 noiembrie 1965 care „s-au închinat la icoane”.

Potrivit informărilor, Ghyka „nu înțelegea să facă nici un fel de act împotriva stărilor actuale, însă a rămas la convingerile sale, pentru care pare a fi stimat printre cei deopotrivă cu ideile lui”43. Rămași fără avere și posibilități de trai, soția lui făcea meditații cu copii, la franceză și engleză și lua 2 lei pe oră. Un informator, care fusese coleg de celulă cu el la Aiud, a încercat să-l convingă să devină mai maleabil. N-a reușit.

Sursa Ion Danielescu spunea la 23 noiembrie 1965 că, din discuția avută cu prințul, rezulta că a fost la biserică, de 8 noiembrie, de praznicul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil și „crede cu sfințenie, deoarece pentru el credința a făcut minuni, căci de nu credea în dumnezeire, poate nu mai exista astăzi prin câte a trecut”44.

O altă sursă informativă, consemna că Ghyka s-a întâlnit în martie 1965 la Piața Amzei cu Radu Gyr45, însă, deși cei doi se cunoșteau, Ghyka nu a întors capul și nu a vorbit cu Radu Gyr. Evident, era o măsură de autoprotecție din partea prințului, știindu-se supravegheat la tot pasul.

La 27 ianuarie 1967, informatorul Costică Badiu discuta cu Alecu Ghyka. Potrivit acestuia din urmă, toată lumea se miră că după 23 de ani de închisoare mai este sănătos la corp și la minte. „Tot ce l-a susținut în închisoare și în viață a fost credința că Dumnezeu nu l-a părăsit. N-ar fi crezut niciodată ca, comuniștii să-i dea drumul din închisoare, ba încă mai mult, să-i dea și serviciu. Eliberarea i-o datorează lui Dej, care a cerut expres eliberarea legionarilor, nu doar trierea lor, așa cum intenționa Securitatea. Nutrea un mare dispreț pentru Nichifor Crainic. Are vreo 750 de lei pe lună, funcționar la baza I.T.O.46 din Tiglina, nu e grozăvenie, dar tot e bun că este pe picioarele lui”.

Fusese „găzar”, dispecer la I.T.B. apoi jurisconsult într-un birou. Pentru că i se luaseră și cărțile, citea la Biblioteca V. A. Urechia din Galați. S-a mulțumit cu puțin fără a voi să aibă salarii mari, pentru care bineînțeles i s-ar fi pretins anumite compromisuri pe care nu voia să le facă. Într-un moment de sinceritate, anchetatorul lui politic i-a spus că securitatea hotărăște anii de închisoare și Tribunalul doar confirmă și așa a fost și în cazul lui. A făcut un sfert de veac de pușcărie.

Alecu Ghyka a adormit în Domnul la 10 ianuarie 1982, în aceeași curățenie sufletească, patriotism și demnitate, în care a trăit toată viața. Îi puteți aprinde o lumânare la cimitirul Eternitatea din Galați (Bd. George Coșbuc nr. 221), unde este înmormântat. Dumnezeu să-l ierte!

(Florin Șinca - Martirii Poliției Române. Distrugerea poliției sub regimul comunist, editura RCR Editorial, București, 2014, pp. 351-363)


1. ACNSAS, Fond Penal, Dosar 14468, Vol. 1, f. 11. La CNSAS se află 8 volume din Fondul Informativ şi 4 volume din Penal. Un antet din 5 mai 1929, de pe un document care-l privea pe Alecu Ghyka, are următoarea formă: România – Ministerul de Interne – Direcţiunea Poliţiilor şi Siguranţei Generale a Statului – Inspectoratul de Poliţie şi Siguranţă Iaşi.

2. ACNSAS, Fond Penal, Dosar 14468, Vol. 2, f. 35. La 15 iunie 1940, pentru director al PPC semna Eugen Negulescu.

3. ACNSAS, Fond Penal, Dosar 14468, Vol. 3, f. 1.

4. General Petre Cameniţă (1889-1962), absolvent al Şcolii Superioare de Război (1921), prefectul judeţului Argeş în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea (1938-1940), comandant al unor unităţi, între care Corpul VI Armată, septembrie 1940, trecut în retragere în 1945.

5. Alexandru Rioşanu (1892, Bucureşti - 1941), cu obârşie în vechea familie boierească a Rioşenilor, ofiţer de cavalerie, luptător în primul război mondial, absolvent în 1919 al Şcolii de Cavalerie din Samur (Franţa), absolvent al unui curs de informaţii, profesor la Şcoala Militară de Cavalerie, a trecut în rezervă în 1938, fiind numit subsecretar de stat 7 septembrie 1940 – 24 ianuarie 1941, apoi guvernator al Bucovinei, funcţie în care a murit tânăr, la 30 august 1941, în urma unei operaţii nereuşite.

După 26/27 noiembrie 1940 a avut un mare rol în salvarea vieţilor unor foşti miniştri. Vezi pentru alte informaţii A. Spânu, Istoria serviciilor..., p.440. Horia Sima scria că mareşalul avea trei oameni de încredere: Ică Antonescu, col. Nicolae Dragomir şi col. A. Rioşanu. Potrivit lui I. Coja, Rioşanu era mason, anglofil şi dorea (la indicaţia lui Ion Antonescu), să-i compromită pe legionari, ordonând poliţiei să nu intervină atunci când evreii erau ucişi în Bucureşti, iar în cartierul Dudeşti ţiganii le jefuiau şi le incendiau proprietăţile. Rioşanu a locuit pe Calea Dorobanţilor, în acelaşi imobil cu Al. Ghica, şeful poliţiei.

6. În documente, în 1940, şef de serviciu în DGP, DPS, apare Al. Gr. Guţă. La 12 noiembrie 1940, în problema comunistă IR Siguranţă Timişoara, Serviciul Poliţiei de Siguranţă, informa DGP prin inspectorul regional Aurel Vlad şi comisarul-şef A. Lupuţiu.

Apare, de asemenea, medicul Corneliu Preda, născut în 1933, Fond Penal, Dosar 14468, Vol. 1, ff. 55-57.

7. Raportul era semnat de chestorul dr. Liviu Mărgău, din Chestura Poliţiei Alba Iulia, inspectorul regional de poliţie Valeriu Popoviciu şi şeful Serviciului Siguranţei Alba Iulia, subinspector de poliţie dr. I. Stoichiţă.

8. ACNSAS, Fond Penal, Dosar 14468, Vol. 2, f. 42.

9. Ibidem, Vol.1, f.8.

10. Grigore Ghyka, n. 14 februarie 1938 – d. 9 iulie 1992, doctor în medicină.

11. Ioana Maria Eliza, n. 24 ianuarie 1940 – d. 1966, a fost căsătorită cu medicul Radu Săvulescu.

12. Safta Maria Tudora, n. 3 decembrie 1943 – d. 23 martie 1964.

13. Olga Ghyka, n. 1897, Iaşi – d. 4 august 1920, Iaşi.

14. Grigore Ghyka, 26 iulie 1899, Iaşi – 2 martie 1966, Bucureşti. Este înmormântat la Bellu.

15. Ioan Constantin (Dinu) Ghyka, 26 decembrie 1900 – 4 decembrie 1969.

16. În dosarul lui Alecu apare şi Nicolae Ştefănescu, fost subdirector al DPS, născut la 18 februarie 1907 în Piteşti, fiul lui Nicolae şi Alexandrina, domiciliat în str. Codrilor nr.6, Bucureşti. ACNSAS, Fond Penal, Dosar 14468, Vol.1, f. 28.

17. ACNSAS, Fond Penal, Dosar 14468, Vol.1, f. 5.

18. Paul Cojocaru, născut la 26 noiembrie 1906 în comuna Şoimari, jud. Prahova, părinţi Ioan (plutonier de jandarmi) şi Sofia, căsătorit cu Stela Dumitrescu, 2 fii, avocat la data arestării, fost chestor. În 1941 fusese condamnat la 10 ani de închisoare pentru rebeliune. A fost arestat la 28 august 1948, condamnat pentru că „a schingiuit evrei”. Detenţii la Făgăraş, Aiud, Ploieşti, Gherla şi Jilava, eliberat la 21 septembrie 1957.

19. Ibidem, f. 12. Interogat la 29 decembrie 1954, lui Maimuca i s-a pus în faţă fotocopia unui document din care rezulta că el (subdirector general al DPS) a semnat, iar Ghyka a aprobat recompensarea unor poliţişti pentru descoperirea şi arestarea unei organizaţii comuniste.

Tot Maimuca, condamnat de Tribunalul Capitalei (preşedinţe Octav Rotărescu) la muncă silnică pe viaţă, la 8 iulie 1954, deţinut la Sibiu, declara la 29 decembrie 1954 că Ghyka a dat 72.000 de lei recompensă pentru activităţile anticomuniste.

20. Unii dintre aceşti poliţişti se găsesc menţionaţi în cuprinsul cap. 4.

21. Alexandru Voinescu, născut la 29 august 1912 în Doiceşti, jud.Dâmboviţa, fiul lui Vili şi Ecaterina, comisar de poliţie, locuia pe Str. Pictor Obedeanu nr. 35, Bucureşti. Vezi cap. 4.

22. Flavian Wirth, născut la 22 decembrie 1908 în Turnu Severin, fost poliţist, str. Mihai Eminescu nr. 135 bis, Bucureşti. Vezi cap. 4.

23. ACNSAS, Fond Penal, Dosar 14468, Vol. 4, f. 19.

24. Pentru alte informaţii vezi cap.4.

25. ACNSAS, Fond Penal, Dosar 14468, Vol. 1, f. 9.

26. Victor Biriş s-a născut la 16 septembrie 1908 în Micăsasa, jud. Sibiu, părinţi Ion şi Maria, doctor în Drept, domiciliat în Bucureşti, Calea Dudeşti nr. 45, apoi la nr. 202 şi 312.

Condamnat la 27 mai 1941 pentru rebeliune, condamnat şi de comunişti în 1951, deţinut la Constanţa, Aiud, Jilava, Iaşi. A fost graţiat la 16 ianuarie 1963.

27. Petru Teodorescu, fiul lui Marin şi Maria, născut la 12 iunie 1904 în comuna Spătărei, jud. Teleorman, mic burghez, 8 clase de liceu, membru PMR, comisar-şef la arestarea din 15 octombrie 1948, soţia Olga, domiciliat în Roşiorii de Vede. În 1951 era în temniţa de la Făgăraş, apoi la Jilava, Valea Neagră, Făgăraş, Poarta Albă, Timişoara. A fost inclusiv în colonii de muncă şi a fost condamnat la detenţie grea până în 1966. Nu ştim când a scăpat. La 19 martie 1955 era în puşcăria din Timişoara.

28. ACNSAS, Fond Penal, Dosar 14468, Vol. 2, f. 5.

29. Ibidem, Vol. 4, f. 8.

30. Ibidem, Vol. 1, f. 81. Sediul Procuraturii Generale şi al UM 0123/ Anchete speciale din MAfI era pe str. Mihai Vodă nr. 6, adică sediul de azi al IGPR. S-o fi făcut aici vreodată vreo sfinţire?

31. ACNSAS, Fond Penal, Dosar 14468, Vol. 4, f. 13.

32. Nu mult după aceasta, la 13 iulie, lt.-col. de justiţie Emil Hirsch atrăgea atenţia că Ghyka urmează să fie deţinut la spitalul Gheorghe Marinescu. Consultat de medicul N. Zucma, directorul spitalului, era menţionat „fără tulburări”. ACNSAS, Fond Penal, Dosar 14468, Vol. 2, f. 18.

33. Ibidem, f. 1.

34. Ibidem, f. 5.

35. Grigore Caraza, n. 1 februarie 1929 în comuna Călugăreni, satul Poiana Teiului, jud.Suceava, fiul lui Vasile şi Ioana, a fost arestat la 31 august 1949, condamnat în 1959 la 23 de ani de muncă silnică pentru crimă de uneltire, legionar, deţinut la Jilava, Aiud, Constanţa, Târgu Ocna, Bacău, Văcăreşti, domiciliat în Bucureşti, Str. Sebastian nr. 216, graţiat la 31 iulie 1964. A scris „Aiud însângerat” ş.a.

36. Ştefan Koller a fost director al puşcăriei de la Aiud în 1953-1958. Cazul acestui satrap este emblematic pentru felul în care acţionează „occidentul civilizat”. În anii ’70, George Bush (chiar viitorul preşedinte american), a intervenit la preşedintele RSR Nicolae Ceauşescu, pentru a-i cere să permită fiului lui Istvan Koller (Coller), însurat cu fiica lui Leonte Răutu (Lev Oigeştein), să emigreze în SUA. Nu-i mai plăcea beizadelei România comunistă, ţara în care tac-su pusese umărul la distrugerea elitelor.

37. Probabil este vorba de preotul Nicolae Grebene din Răşinari.

38. „Comunismul e o utopie...! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi. Pe noi o să ne terminaţi, dar veţi fi blestemaţi, din neam în neam, de copiii şi nepoţii voştri, cărora le-aţi închis ochii de dragul unei idei sortită eşecului! Noi cei de aici vă iertăm, dar istoria nu iartă!” spunea Al. Ghyka, potrivit celor consemnate de Ilie Tudor.

39. ACNSAS, Fond Informativ, Dosar 185010, Vol. 1, f. 12.

40. Ibidem, f. 31.

41. Deţinut politic, născut la 15 decembrie 1921 în Craiova, arestat în 1949-1950, eliberat, iar arestat, deţinut până la 29 iulie 1964, inclusiv la Aiud şi Gherla.

42. Numele adevărat Iakab Martin, ungur, născut la 25 martie 1923 în satul Chiteni, jud.Cluj, ofiţer de securitate în perioada 1948-1972, trecut în rezervă cu gradul de colonel, decedat în Bucureşti în 1999.

43. ACNSAS, Fond Informativ, Dosar 185010, Vol. 1, f. 32.

44. Ibidem, f. 29.

45. Ibidem, f. 33.

46. Era vorba de Întreprinderea de Transport Orăşenesc. La 3 august 1969 informatorul Aurică Păun din Galaţi spunea că Ghyka zicea despre atitudinea lui Nicolae Ceauşescu: „Ceauşescu a riscat foarte mult. El şi-a căpătat prestigiu, dar există încă mulţi comunişti români filosovietici”. ACNSAS, Fond Informativ, Dosar 185010, Vol. 1, f. 65.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Cum poate omul scăpa de singurătate? Să se apropie de Dumnezeu, și nu va mai fi singur." Pr. Iulian Stoicescu

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori