Doamne ajută !

Pentru cei dintre voi care nu știți încă prea multe lucruri despre frații noștri români care au fost aruncați pe nedrept în temnițele carliste, antonesciene și mai ales comuniste, pentru că au mărturisit credința în Dumnezeu și iubirea de neam, vă recomandăm spre lectură câteva cărți de bază pe această temă.

Cel mai probabil că mulți dintre voi ați citit cel puțin o carte de memorialistică de detenție ori monografie dedicată unui/unor martiri din închisorile comuniste. De aceea, este posibil ca în lista recomandată mai jos să regăsiți lucrări prin care ați trecut deja. Precizez că am întocmit lista încercând să propun cele mai reprezentative cărți, pe subiecte cât mai acoperitoare, dar raportate și la posibilitățile financiare ori de procurare, pentru că sunt enorm de multe cărțile de memorialistică a detenției care nu se pot găsi în librării ori monografii cu prețuri grele pentru buzunar.

Așadar:

1. Crucea reeducării. O istorie a reeducărilor în temnițele comuniste din România (1948-1964), Constantin I. Stan.

Este o carte de sinteză, scrisă cu multă acribie și cuceritoare cursivitate, o carte bazată cu precădere pe memorialistica de detenție, ceea ce îi conferă puterea de a trasmite emoția participanților la evenimente și de a te face coparticipant la istoria dramatică prin care au trecut. Puteți citi o recenzie aici: Crucea reeducării.

2. Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Ioan Ianolide.

Cred că această carte nu mai are nevoie de nicio prezentare. Scrisă în duh mărturisitor, acestă carte conține deopotrivă pagini de pateric, sinaxar, filocalie și istorie tragică. Ea se constituie într-un veritabil testament al noilor martiri și mărturisitori. E pur și simplu o carte care te lasă cu ochii în lacrimi. Puteți citi o recenzie aici: Ioan Ianolide - Pariul întoarcerii la Hristos.

3. Aiudule... Aiudule..., Dragoș Ursu și Ioana Ursu.

Este o carte cu interviuri date de 5 foști deținuți politici care și-au petrecut mare parte din detenție în temnița de la Aiud. Vasile Turtureanu, Virgil Totoescu, Octavian Gherman, Nicolae Itul şi Ilie Tudor vă vor familiariza cu viața spirituală din temuta închisoare, pentru că acesta este nucleul cărții.

4. Sfântul Închisorilor, carte editată de monahul Moise Iorgovan, și care nu mai are nevoie de nicio prezentare. În această carte veți afla întâmplări înălțătoare despre ”obștea de la Aiud” alcătuită adhoc în jurul avocaților Traian Trifan și Traian Marian precum și cea de la Târgu Ocna, care a iterat în duh opusul Fenomenului Pitești.

5. Viața părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale și ale altora.

O carte cuprinzătoare despre efigia unui Apostol în comunism. Alcătuită ca o împletire armonioasă de interviuri, pagini de memorialistică, sinteză și mărturii ale ucenicilor.

6. Să nu ne răzbunați. Deportările românilor basarabeni.

În acestă carte veți citi pagini cutremurătoare despre drama și golgota românilor basarabeni deportați în Siberia. Cartea este însoțită de un DVD cu trei documentare despre deținuții politici din Basarabia precum și deportarea și foametea de peste Prut, orchestrate de bolșevici.

7. Reeducarea de la Aiud, Demostene Andronescu.

Deși este o carte de memorii, prin structura informației, multitudinea detaliilor, precum și prin abordarea echilibrată se dovedește a fi o fină radiografie a fenomenului reeducării din ultima etapă a închisorilor politice oficiale de pe întinsul României comunizate. Cartea conține în a doua parte și poeziile de detenție ale unuia dintre puținii poeți ai închisorilor aflați încă în viață.

8. Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică, Radu Mărculescu.

Autorul, deopotrivă erou, mărturisitor și memorialist, descrie în prima dintre cele trei cărți de memorii pagini prea puțin cunoscute de noi, tânăra generație, despre pătimirile soldaților români căzuți în prizonieratul sovietic, și care apoi și-au continuat golgota în închisorile comuniste din țară. Cartea are un preț mai ridicat (mai ieftină este în format eBook) dar e printre puținele cărți de memorii de pe piață, ce tratează tragedia eroilor români anticomuniști de pe frontul anti-bolșevic și din prizonierat.

9. Drumul crucii. Amintiri de pe front și din gulaguri, Aurel State.

Autorul, este un alt erou și mărturisitor care a căzut prizonier în Gulagul sovietic, și care relatează drama soldaților români din lupta armată anti-comunistă. O puteți cumpăra de aici: Aurel State - “Drumul Crucii: amintiri de pe front şi din gulaguri”

10. Imn pentru crucea purtată, Virgil Maxim.

Aceasta este epopeea unui frate de cruce care s-a format și educat în spiritul Mișcării Legionare. Ca și în cartea Întoarcerea la Hristos, și aici veți găsi pagini de pateric ori de sinaxar. Autorul, arestat de pe băncile școlii, își așterne pe hârtie experiența de detenție de aproape un sfert de secol (22 de ani): Aiud, Poarta Albă, colonia de muncă de la Galda, reeducarea de la Târgșor, reeducarea de la Gherla, pătimirile de la Jilava și în final iarăși Aiud.

11. Mărturisiri din mlaștina disperării, Dumitru Bordeianu.

Alcătuită ca un adevărat tratat de demonologie, cartea aceasta este fundamentală pentru a înțelege ce a însemnat reeducarea de la Pitești, cu continuarea de la Gherla.

Pentru o bibliografie largă consultați acest document: Bibliografie "Fericiți Cei Prigoniți"

Acum și câteva recomandări legate de achiziție.

Cele mai ieftine/convenabile surse de cumpărare, sunt următoarele:

  • Librăria Bonifaciu, adică librăria online a lucrărilor editate de obștea Mănăstirii Diaconești: http://www.librariabonifaciu.ro
  • Librăria online Libris. Prețurile sunt decente dar cel mai mare avantaj este că nu există costuri de expediție, indiferent că dați comandă de o carte sau mai multe. În plus, livrarea se face prin curierat rapid. http://www.libris.ro/
  • Site-ul fundației Arsenie Boca, care conține și alte cărți (și DVD-uri) pe subiect, în afară de cele recomandate de mine: http://www.fundatiaarsenieboca.ro/
  • Deasemenea mai există și site-ul http://sanunerazbunati.ro/ pe care găsiți disponibile trei cărți la prețuri foarte bune. Pe același site va apărea spre vânzare și a doua carte + DVD din seria ”Să nu ne răzbunați”, dedicată părintelui Ioan Iovan care acum este în lucru.

Precizare importantă: Cărțile recomandate nu se găsesc toate la același furnizor. Din experiență vă spun că va trebui să le procurați din cel puțin două surse. Acum depinde și de interesul și posibilitățile voastre financiare.

În final, dragilor, vă urez ca aceste cărți să rodească în inimile voastre, așa încât să aducă fapte vrednice de mântuire.

Domnul Hristos și sfinții din închisori dimpreună cu toți sfinții cei din veac, să vă aibe în pază și să vă călăuzească viețile spre Împărăție!

(Dan Tudorache)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Comemorări

Caledandar de comemorări

Citatul zilei
  • "Poporul român s-a născut creștin. Avem obligația morală față de copiii noștri să le lăsăm moștenire dreapta credință a strămoșilor noștri și răspunderea față de străbunicii noștri, crescuți în legea creștină." Spiru Blănaru

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori