Evocare Nicolae SteinhardtJoi, 30 martie 2017, Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia în parteneriat cu Fundaţia N. Steinhardt şi Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, organizează Evocarea Monahului NICOLAE DELAROHIA (N. Steinhardt), cu titlul „Am intrat în închisoare orb şi ies cu ochii deschişi…”. Manifestarea se desfăşoară în cadrul Anului Comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Evenimentul este organizat cu binecuvântare şi participarea Preasfinţitului Părinte IUSTIN Episcopul Maramureşului şi Sătmarului şi va avea loc în Sala „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din incinta Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare.

Începând cu ora 1300 se va oficia slujba Parastasului de pomenire pentru Părintele Nicolae, la împlinirea a 28 de ani de la trecerea la Domnul (30 martie 1989), apoi, vor conferenţia:

  • prof. univ. dr. Ştefan Iloaie, Profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca – Transformarea pozitivă a persoanei prin experierea detenţiei, în viziunea lui N. Steinhardt;
  • univ. dr. George Ardeleanu, Profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti – Între libertatea suferinţei şi fericirea lipsei de libertate: Procesul şi Detenţia lui N. Steinhardt;

Evenimentul va fi moderat de către Arhim. Macarie Motogna stareţul Mănăstirii Rohia şi Conf. dr. Florian Roatiş, Vicepreşedinte al Fundaţiei N. Steinhardt.

(Pr. Robert Kovacs - radiorenasterea.ro)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Eu cred nelimitat în Dumnezeu. Orice fac, gândesc şi vorbesc eu raportez la Adevărul absolut care este Dumnezeu." Dumitru Bordeianu

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori