vezi galerie foto (12 foto)
Pr. Constantin Galeriu
  • 23 Noiembrie 1918
  • Răcătău, Bacău
  • preot
  • 1 ani
  • Ploiești, Peninsula (Valea Neagră), Văcărești
  • 10 August 2003
  • Biserica Sfântul Silvestru, București
    • Rugăciunea Tatăl nostru. Cartea celor Nouă Fericiri
    • Să fim oameni ai dragostei (CD audio)
    • Tâlcuiri la mari praznice de peste an
    • 10 predici de Părintele Galeriu la 10 ani de la mutarea sa la cer
    • Cruce și înviere în credința și viața ortodoxă
    • Taina zilei a 8-a

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Povestea vieţii Părintelui Galeriu am depanat-o alături de Rodion şi Ciprian, doi dintre cei patru fii ai săi. Filtrate de amintirile lor din copilărie au ajuns la noi scânteile harului unui predicator pe care l-am numi paradigmatic pentru sfârşitul secolului XX. Asta a fost, în fond, Părintele Galeriu: predicatorul în condiţie absolută, cu ochi nespus de buni şi mare iubire de oameni. Venit în lume ca să o împace. Plecat dintre noi ca să ne vegheze şi să ne bine sfătuiască din locul său, de Sus.

Rodion şi Ciprian sunt bărbaţi frumoşi, cu barba încărunţită şi stufoasă, asemeni Părintelui lor. Îşi amintesc cu plăcere de anii copilăriei, aşa cum a fost ea: chinuită şi plină de neprevăzut. O singură umbră de tristeţe. Tatăl le-a lipsit mult timp: în multe rânduri a fost ridicat de acasă şi întemniţat. Apoi, îi va fi dăruit lui Dumnezeu şi semenilor din timpul cuvenit familiei.

“La noi acasă, uşa a fost întotdeauna deschisă”, povesteşte Rodion. “Mama a trăit între uşa şi telefon. Ca-ntr-o răscruce. Cu excepţia momentului liturgic, când avea treabă în primul rând cu Dumnezeu, tata răspundea la toate chemările enoriaşilor. Noi nu ne puteam bucura de el. Rar se întâmpla să ciocnim un ou de Paşti. Apoi pleca. Biserica îi stăpânea programul. Ajungând medic la Parincea, lângă Bacău, la 40 km de locul unde s-a născut tata, am descoperit prin '71 un pacient, om necăjit, care, după ce l-am tratat, mi-a spus aşa: "Eu m-am născut în 1918 în Răcătău. Cu tatăl dumitale sunt prieten vechi. Şi acum, de Paşti, mi-a trimis 100 de lei". Şi tata plecase din Parâncea în 1943."

Destinul

Părintele Galeriu a îmbrăcat sutana în 1943. Tot atunci s-a şi căsătorit. Nunta a făcut-o cu 10.000 de lei, banii câştigaţi la seminar. Luase premiul I la predică. Nichifor Crainic şi Gala Galaction vedeau în tânărul seminarist o mare valoare şi hotărâseră să-l trimită la Berlin pentru studii. N-a fost să fie. Războiul l-a ţinut acasă. Pronia l-a trimis pe Galeriu într-unul dintre cele mai sărace cătune din Prahova: Podul Văleni. Parohie micuţă: 90 şi ceva de familii. În vreme de război fiind, a izbutit să restaureze Biserica. Numai el ştie cum. De aceea, oamenii de acolo nu l-au uitat niciodată. Părintele Toma Chiricuţă, unul dintre cei mai mari predicatori ai timpului, îi promisese că îl va aduce la Institut, în Capitală. L-a uitat însă în sătuc. Abia în 1948 a venit ca preot la Biserica Sf. Vasile din Ploieşti, unde a slujit timp de 25 de ani. Pentru a locui cât mai aproape de biserică, părintele şi-a construit o căsuţă cu o sufragerie şi două camere. În '73 a fost chemat la Bucureşti. În ultimii ani de viaţă, Părintele Galeriu parcă întinerise. Răspundea tuturor chemărilor din ţară. Studenţii ortodocşi, pe care el îi iubea atât de mult, organizau conferinţe în toate centrele universitare. În cele 40 de zile ale postului trebuia să fie peste tot. La Biserica Silvestru din Capitală, unde slujea, dar şi la Timişoara sau Iaşi. La Biserica Sf. Vasile erau la un moment dat 40.000 de enoriaşi. Părintele Galeriu avea o memorie absolut senzaţională. Cunoştea până şi arborele genealogic al enoriaşilor săi.

Nu avea limite în generozitate

Printre fiii duhovniceşti s-au numărat Ioan Alexandru şi Sorin Dumitrescu. L-a spovedit şi pe Horia Patapievici. Părintele Galeriu nu avea limite de generozitate când era vorba să sprijine un fiu spiritual. La 13 decembrie 1983, când a murit Nichita Stănescu, Dora l-a sunat pe Sorin Dumitrescu, care a luat legătura cu preotul. Ceauşescu dăduse dispoziţie ca Nichita să rămână la morgă două zile, până-l duc la Uniunea Scriitorilor. Părintele Galeriu a venit la Spitalul de Urgenţă şi l-a dus la Biserica Sf. Silvestru, să fie privegheat creştineşte.

Îndumnezeire prin teatru

“Tata era un propovăduitor complex”, îl descrie Ciprian. “Făcuse o caravană de film religios. Mergea prin sate şi le punea ţăranilor filme despre naşterea lui Hristos, despre răstignire. Dânsul nu a respectat niciodată reguli impuse. În timpul facultăţii, Părintele Galeriu fusese conducătorul grupei de studenţi, care erau şi actori. Timp de doi ani, Părintele Galeriu a reprezentat piese de teatru cu tematică religioasă. Toma Caragiu, pe atunci directorul teatrului din Ploieşti, a venit într-una din zile la tata, pentru că punea în scenă o piesă în care apărea un duhovnic care spovedea un puşcăriaş. Au intrat atunci la idei Poliţia şi Securitatea. Tata i-a păstrat neştearsă amintirea şi, după '77, i-a făcut în fiecare an parastas.”

Drumul spre Canal

Fiindcă le spunea oamenilor că nu Marx e adevăratul învăţător, ci Hristos, Părintele Galeriu a fost băgat la beci. Era în postul Sfintei Mării când l-au arestat, în 1952. Cu doi ani în urmă mai fusese arestat, pentru că nu-l denunţase pe liderul liberal Victor Nicolau, pe care îl ascundeau socrii săi. Copii erau toţi mici. Cel mai mare dintre fraţi era născut în 1945. Se aflau cu toţii la Mănăstirea Cheia în vacanţa de vară. “Tata ne-a lăsat să facem praznicul şi a plecat la parohie. N-a mai venit. Situaţia era grea. Mama nu avea serviciu, eram patru copii, casa era toată răscolită şi dânsul arestat. Atunci a fost dus la Canal. L-a scăpat Gala Galaction, care i-a scris lui Petru Groza aşa ceva: “Draga Petrică, mă grăbesc”. Adică, Gala era bătrân şi se temea să nu moară până nu-l ştia pe tata liber.

Întoarcerea acasă

Cât a fost închis preotul, familia n-a murit de foame. A primit sprijin din partea credincioşilor. Sâmbăta şi duminica veneau căruţe de prin sate, cu făină, ulei, păsări. Pe atunci, la fiecare mănăstire se făcea slujba pentru Galeriu. Într-o convorbire cu Dorin Popa, Părintele povestea cum a ajuns acasă, proaspăt eliberat, iar copii nu l-au recunoscut1.

"Era de Sf. Dumitru. Soţia se dusese la hram, apoi la o creştină. Când am ajuns la poartă, am venit ca un soldat de pe front cu o raniţă în spate, nebărbierit. O creştină venise la noi nu ştiu de ce. Nu m-a cunoscut. Mi-a dat voie să intru eu înainte pe poartă. Când am ajuns în casă, Ciprian şi Serafim - erau mici - nu m-au cunoscut nici unul. Ceilalţi doi nu erau acasă. Am început să-i întreb, cu meşteşug metodic, aşa, cum ar iscodi cineva pe copii, de una, de alta, cum o mai duc, dar unde e mama voastră şi aşa mai departe. Apoi, încetul cu încetul s-au dumirit. Pe urmă a venit soţia. Mi-a spus: “Măi omule, nici când erai tu acasă nu am avut atâta belşug, cât am avut în lipsa ta”. “Adică cum? Au avut grijă?”. “Da. În fiecare dimineaţa, într-un loc, găseam o pâine. O punea cineva acolo, pe furiş.”.”

Călător cu piciorul şi cu spiritul

Continuă Rodion: “În 1957, la 11 ani, împreuna cu tata, mama şi un grup de ucenici am avut experienţa primă a unui lung drum, a unui pelerinaj la mănăstirile din nordul Moldovei. Tot ceea ce s-a petrecut în acele două-trei săptămâni de vară îmi revine în memorie ca şi cum toate opreliştile pe care le-ar pune în calea ta lumea pot fi depăşite.

Coborând de la Putna la Sihăstria, am poposit în toate mănăstirile, folosindu-ne doar de sprijinul pe care ni l-a dat Dumnezeu. Am călătorit în camioane, pe lemne, pe butoaie, pe jos. La fiecare mănăstire eram servit cu bunătăţuri: şerbet de cireşe amare cu apă rece, zmeură, mese binecuvântate de călugări la câte o stână. Eram la Sihăstria şi unul dintre ciobănei m-a suit pe un măgar. Tocmai când tata şi cu Părintele Cleopa dădeau binecuvântarea, am trecut eu printre ei călare pe măgar, împins de ciobănel.

Oriunde mergeam era tot timpul o întâlnire fericită, de bucurie şi de slăvire în comuniune. Toată viaţa am fost urmărit de asta. N-a existat vară, până să se îmbolnăvească tata, fără să facem drumul acesta”.

(Rodion Galeriu - Jurnalul, ediția electronică din 5 aprilie 2004, apud Și eu am fost ucenicul/ucenica părintelui Galeriu, ediție îngrijită de Argentina Grămadă Dragu, editura Reproexpres, Valencia, pp. 118-121)


1. Dorin Popa, Cu Părintele Galeriu între Geneză şi Apocalipsă.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Eu cred nelimitat în Dumnezeu. Orice fac, gândesc şi vorbesc eu raportez la Adevărul absolut care este Dumnezeu." Dumitru Bordeianu

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori