vezi galerie foto (2 foto)
Pr. Dometie Manolache
  • 15 Octombrie 1924
  • Mărculești, Buzău
  • ieromonah
  • 06 Iulie 1975
    • Părintele Dometie de la Râmeț
    • Viața și minunatele fapte ale părintelui Dometie Manolache
    • Tezaur Duhovnicesc. Pagini de și despre Părintele Dometie de la Râmeț
    • Părintele Dometie Manolache - chip luminos al virtuților și dăruirii jertfelnice

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Am dat fuga la Mânăstirea Râmeţ ime­diat după ce am primit o frumoasă scrisoare, semnată de maica Eudoxia Manolache. Cu un scris îngrijit, dar mai ales cu un dar aparte al limbii române tradiţionale, maica Eudoxia ne chema să ne împărtăşim din bucuria amintirii marelui călugăr Dometie Manolache, cel care a reînviat – în vremuri de mari prigoane – Râ­me­ţii. Când am aflat că maica Eudoxia este sora părintelui Dometie, dar mai ales când am aflat că locuieşte chiar în chilia lui, care a rămas neschimbată, pe loc ne-am suit în maşină. Evident, nu am regretat…

- Maică Eudoxia, cum aţi intrat în mânăstire?

În 1954, chiar de Sfântul Gheorghe. Dar până să ajung la mânăstire, am avut multe ispite în a reuşi acest lucru.

- Ce vârstă aveaţi?

20 de ani. Acum am 74. Pe atunci însă mă gândeam cum să fac să ies din învăţământ; eram educatoare la Bordeiu Verde, Regiunea Galaţi, cum era pe atunci. Mi-am înaintat demisia la şefii mei, dar ei au refu­zat-o sistematic. În tot acest timp, părintele Dometie, fratele meu, mă chema insistent la mânăstire. După spovedania pe care am făcut-o la dânsul, verdictul a fost clar: călugărie! Aşa am început să mă rog la Dumnezeu, dar ştiţi cum? Aşa, intens de tot! Toată noaptea mă rugam, ziceam Paraclisul Maicii Domnului să mă lumineze ce să fac. Ce lacrimi am mai vărsat!… Voiam un semn.

- Şi aţi primit acel semn?

După un an de zile am avut o consfătuire a învăţătorilor. În acest timp am primit o scrisoare de la părintele, în care îmi spunea aşa: „E ultima oară când te mai chem“. Interesant este că exact în noaptea aceea am avut o descoperire, îndrăznesc eu să-i zic… L-am visat pe Mântuitorul, Care stătea pe o iarbă verde, frumoasă, şi care-mi spunea: „Vino după Mine!“. Am ajuns la o căsuţă, la a cărei uşă era chiar Maica Domnului. M-am închinat Maicii Sfinte, apoi am păşit în casă, unde era întinsă o masă, pentru ucenicii Săi. După aceasta, L-am văzut pe Hristos ridicat de la pământ ca la 2 metri, şi Care mi-a spus: „Mergi la mânăstirea părintelui Dometie!“. Şi m-am trezit înfiorată.

- Dar părintele Dometie la ce mânăstire vă chema, căci la Râmeţ încă nu ajunsese?

La Răteşti, în Buzău; acolo îşi pregătea maicile pentru mânăstirea pe care urma să o ridice în Transilvania. Tot timpul acesta, părintele Dometie era urmărit şi vânat de securişti. Dacă eram şi eu cu el, avea o „scuză“ în plus: „Merg la sora mea!“. Atunci am prins curaj, m-am dus la şeful meu şi i-am spus că vreau să fac o operaţie de polipi, pe care de fapt o făcusem de când eram elevă. Mă gândeam să scap măcar 2 săptămâni de sub urmărirea lor. Şeful a aprobat pe loc, pentru că mă şi aprecia profesional, mai ales după consfătuirea la care m-a pus să iau cuvântul, în faţa a 400 de dascăli. I-a plăcut foarte mult ce am spus atunci, şi aşa a fost mai uşor să-mi dea drumul. Eu am plecat ca din puşcă, el a aflat şi m-a căutat acasă, în sat. S-a certat cumplit cu fratele cel mai mare. Până la urmă, după ce a ameninţat că mă aduce înapoi cu miliţia, a cedat.

- Dar părinţii PC Voastre ce spuneau?

Tata mi-a spus aşa: „Mergi la mânăstire şi vezi dacă-ţi place acolo. Dacă da, rămâi. Dacă nu, poţi veni oricând acasă“. Eu i-am zis: „Tată, măcar de mănânc pământ sau de mă vor duce la puşcărie, eu înapoi nu mă mai întorc!“. Şi dusă am fost. Părintele mă aştepta la gară, în Buzău; a fost aşa de bucuros! Am ajuns apoi la fetele noastre, la ardelencele care ne aşteptau la Răteşti. Intrând noi la ele, părintele a spus aşa: „Ştiţi voi ce-am visat azi-noapte? Că era pe cer un stol de păsărele. Şi la distanţă, mai era una, singurică. Venea către stol încet, dar venea!“. Evident, era o glumă duhovnicească a părintelui...

- De unde strânsese obştea de maici ardelence?

De la Prislop. Acolo fusese duhovnic după ce pe părintele Arsenie Boca îl arestaseră deja şi era deportat politic la Canal. Printre credincioşii care veneau la Prislop, era un grup din împrejurimile Se­be­şului, din care făcea parte şi actuala maică stareţă Ierusalima Ghibu – sora Oniţa, aşa cum îi spuneam noi atunci. Ele voiau să fie maici la Prislop, dar părintele, neavând locuri, le zicea mereu să aibă răbdare, că va construi o mânăstire de maici în Ardeal.

- De ce voia în Ardeal, dânsul, care era regă­ţean?

Aici considera că era mare nevoie de misiune ortodoxă. Cunoştea istoria zbuciumată a Transilvaniei, cum au fost distruse atâtea şi atâtea mânăstiri. Încă de student, stătea vara la Sâmbăta, la părintele Arsenie Boca, apoi mergea după dânsul la Prislop. S-a călugărit o dată cu Antonie, Mitropolitul Ardealului, cu care era prieten bun.

- Cine era duhovnicul părintelui Dometie?

Cine să fie? Marele Arsenie Boca!

- În ce an s-a născut părintele Dometie?

1924. După ce a terminat Teologia, a fost chemat, printr-un simplu bilet, de către Antonie (Leonida) Plămădeală să se călugărească la Prislop, care avea obşte de călugări. Fratele meu nu a spus acasă intenţiile, căci părinţii mei voiau să-l însoare cu fata preotului din sat.

- Câţi fraţi aţi fost la părinţi?

12, dar 5 au murit de holeră, în timpul Primului Război. Din cei 7 care au trăit, am rămas doar 2: eu şi fratele meu preot, de la Braşov. Mama noastră este înmormântată tot aici, la Râmeţ, ca maică. Tot părintele Dometie a adus-o aici, în 1959. A călugărit-o chiar el, cu un an înainte de a muri. Vă daţi seama, şi-a călugărit propria mamă… Mama a mai trăit încă mult aici, ca monahie.

- Din ce cau­ză a murit pă­rin­tele Dometie, la nici 50 de ani?

Fratele meu avea un glas deosebit. Părintele Arsenie Boca chiar îi spunea Cucuzel! Nu-şi dădea nici un fel de cruţare vocii sale; tot timpul cânta, de ziceai că-i sărbătoare în mânăstire. Încă ne mai muştruluia pe noi, că suntem triste. El era tot timpul vesel, că lucra pentru Dumnezeu. „Ce motive aveţi să fiţi triste?“, întreba mereu părintele. „Unde e mai bine ca la mânăstire, să lucrezi pentru Dumnezeu?“. Foarte mult conta pentru sta­rea noastră sufletescă, pentru râvna rugăciunii, starea aceasta de veselie.

Obştea mai păstrează acum aceste învăţăminte?

Da. A rămas întipărit aici duhul părintelui Dometie. Aşadar, dânsul şi-a expus foarte mult vocea, indiferent de vreme. Slujea pe văile astea pentru 7 cătune, pe o suprafaţă aproape cât a Bucureştiului de atunci. Câte-odată mergea şi o jumătate de zi pe jos, iarnă, vară, nu conta. El mergea foarte repede pe dealuri, fiind şi uşurel. Aici era, aici dispărea... Era ca un fulg. Mergând aşa repede, a tras aer rece de pe vale. S-a îmbolnăvit de gât, a făcut două operaţii la Sibiu, dar după 7 luni tot a murit. Nu s-a cruţat deloc, dle Bucuroiu. E drept, nu avea nici un ajutor la slujire. Bunăoară, unde este as­tăzi stăreţia nouă, atunci era stâncă. Au spart-o cu târnăcopul. Aşa a făcut şi şcoala, şi toate celelalte. Dar persoana pe care s-a sprijinit tot timpul a fost maica stareţă Ierusalima.

Cum a ajuns părintele Dometie aici, la Râmeţ?

Părintele s-a dus la Mitropolitul Nicolae Bălan, care avea pe atunci vreo 80 de ani. Acesta i-a spus: „Părinte Dometie, avem ziduri destule, dar n-au suflete să le încălzească!“.

Atunci părintele a înţeles, şi şi-a început peregri­nările prin Ardeal. Aşa a auzit şi de Râmeţ, şi când a ajuns aici, i-a plăcut grozav de mult. Pe coclaurii ăştia se simţea Patriarh!

Un Patriarh al munţilor!

La înmormântarea părintelui, l-a întrebat cineva pe miliţian: „Domnule, ce fel de om a fost acesta?“, şi miliţianul i-a răspuns: „Aşa cum scrie la Carte“. L-a întrebat şi pe un mocan, şi i-a răspuns acela: „50 de preoţi nu fac cât părintele Dometie!“. L-au apreciat oamenii, a rămas întipărit în sufletul văii acesteia.

(Interviu realizat de Răzvan Bucuroiu - Lumea Credinței, anul IV, nr. 7 (36), Iulie 2006)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Să nu te-ntorci din cale, prin a Sodomei carceri
    Când duhul tău te minte.
    Prin foc, prin fier, prin ape, dar numai înainte!
    Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri." Constantin Oprișan

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori