Dumitru Uță

„Aici pot salva vieți omenești. Pe aceștia nu-i ajută nimeni”

În anul 1948 mă găseam la închisoarea Aiud. Datorită unei împrejurări favorabile urma să fiu pus în libertate. Aveam posibilitatea, prin mijlocirea unor hârtii semnate în alb, să scap din închisoare câțiva camarazi. Între cei pe care îi puteam salva, era și Doctorul Uță. El reprezenta unul dintre oamenii pe care-i stimam și-i admiram, pentru că era oricând gata să se jertfească pentru binele altora. Din pricina regimului din închisoare, unde se găseau mii de oameni, mulți dintre deținuți înnebuniseră, iar alții erau pe cale să înnebunească. Toți aceștia erau separați în secții unde se aflau camere comune și cu […]

Doctorului Uță, decanul deținuților de la Aiud

Un alt caz, care poate fi numit pe bună dreptate senzațional, a fost acela al doctorului Uță, decanul deținuților, cu cei mai mulți ani de închisoare. Și el refuzase categoric reeducarea și colonelul Crăciun avea contra lui o ură deosebită, considerându-l, alături de Prințul Alexandru Ghica, unul din liderii rezistenței legionare din Zarcă. Și doctorul Uță avea o serie de boli acumulate de-a lungul celor peste 20 de ani de închisoare.

Doctorul Dumitru Uță, figura cea mai populară din penitenciarul Aiud

În Zarcă, vârfurile reacțiunii și supraviețuitorii guvernului Antonescu, inclusiv câțiva generali, foști comandanți de mari unități. Printre aceștia: Generalul Pantazi, fostul ministru de război, generalul Constantin Constantin, Radu Lecca, Radu Gyr, scriitorul Constantin Gane, profesorul de fizică nucleară George Manu, prințul Alexandru Ghica, Nichifor Crainic (…) Am omis pe doctorul Dumitru Uță, figura cea mai populară din penitenciarul Aiud, prin actele de sacrificiu pe care le făcea întru curmarea suferințelor oricărui deținut, indiferent de culoarea politică sau originea etnică. Doctorul Uță a avut ocazia să îngrijească chiar pe cel care îl condamnase. (Gabriel Bălănescu – Din împărăția morții. Pagini din […]

”Unchiul Dumitru, sfântul închis al familiei noastre”

Vara anului 1964 mi-am petrecut-o la Govora, la o soră a mamei mele, medic în stațiune. Învățam, împreună cu vărul meu, pentru examenul de admitere la facultate. Deodată ne-a fulgerat o veste… Unchiul Dumitru a fost eliberat din închisoare. Unchiul Dumitru – un nume pronunțat cu venerație în familia noastră, un unchi care pentru noi avea aură de sfânt. Un unchi pentru care ne rugam mereu să-i dea Dumnezeu putere să reziste, să ne revedem, iar noi, copiii, să-l cunoaștem. Era la Cluj, internat în clinica de boli interne. Foștii lui colegi de facultate, ajunși acum profesori și șefi de […]

”Tata ne-a purtat de grijă și după moarte”

După ce-a murit tata, mama a purtat doliu 20 de ani. Se ruga foarte mult pentru noi și pentru sufletul lui. L-a iubit mult. În primul an m-a impresionat că mama îl visa des, vorbea cu tata și ținea să-mi povestească dimineața ce-i spunea. Își nota visele într-un carnețel. Aveam senzația că tata ne poartă de grijă zi de zi prin vise. A fost un an de revelație pentru mine, prin intervenția lui directă.

”Am așteptat timp de 17 ani eliberarea viitorului meu soț”

Veronica Motolea l-a cunoscut pe Dumitru Uță în casa unchiului ei, la care venise în vacanță. Războiul se terminase și oamenii aveau speranța că viața își va relua cursul normal. Deși încă deținut în colonia de muncă, Dumitru spera și el că își va termina studiile și va avea o viață a lui. Cine putea ști că în închisoril va fi introdus regimul de exterminare a celor pentru care viața nu poate fi trăită fără Dumnezeu? Dragostea celor doi avea de așteptat douăzeci de ani, până ce Dumitru a fost eliberat și, restabilit după suferințele fizice și sufleteși din închisoare, […]

Doctorul Uță – Ca şi sfinţii Cosma şi Damian era „doctorul fără de arginţi”

Era în 1957 şi se apropia încheierea deceniului de când se tot ocupau de noi, dar problema nu era încă rezolvată. Un poet cărăşan, Pavel Bellu, într-o poezie publicată în revista „Generaţia de mâine” a elevilor de la liceul „General Dragalina ” din Oraviţa, în1938 zice: „Mă reîntorc zdrobit, dar neînfrânt”. Asta era, deţinuţii din Aiud erau zdrobiţi după atâţia ani, dar nu se dădeau înfrânţi.

„Era blând, blând de tot și cu o inimă unde încăpea toată lumea”

Aiudul anului 1953, prin luna mai, ma arunca pe un pat al spitalului. Lucrul din fabrica, în trei schimburi, în conditii precare, ma sleieste de puteri. Munceam la rotarie. Munca aceasta era din cele mai grele. Nu mai puteam face fata lucrului. Febra era destul de mare si pofta de mâncare mi se taiase de tot. Asa am ajuns sa fiu internat în spitalul din Aiud.

Doctorul Uţă slujind jertfelnic în temnițele comuniste

Dragostea și dăruirea Doctorului Uţă în penitenciarul din Alba Iulia La începutul lui septembrie 1944, armatele române și sovietice ajunseseră la Sibiu și Alba Iulia. (…) Însoțiți de o căruță plină cu dosare și actele pentenciarului am pornit spre penitenciarul din Alba Iulia. Fiind între două fronturi, salvarea noastră în închisoare era mai sigură decât în libertate. Ironia soartei! Înaintam încet.

Doctorul Dumitru Uță – samarineanul milostiv

Dintre cei vreo 200 de dezertori de pe front ce se găseau la Aiud jumătate erau cu răni mari la picioare. Le degerase răpicioarele. La unii le-au căzut călcâiele, la altii carnea de pe tălpi. Administratia nu era acum în măsură să se ocupe de vindecarea lor. Inimosul doctor Dumitru Uță, ce „căzuse” tocmai când îsi lua doctoratul la Cluj, primi permisiunea să meargă la Cluj după leacuri.

Dumitru Uţă – Doctorul fără de arginţi

Doctorul Dumitru Uţă a fost unul dintre Sfinţii închisorilor comuniste, un adevărat doctor fără de arginţi. A stat închis la Aiud din ’41 sau ’42 până în 1964. Din ’47 – ’48 a stat în Zarcă (clădirea celor ne-reeducabili) până la eliberare. Era un om cu o profundă credinţă în Dumnezeu şi o mare dăruire faţă de semeni.