Grigore Zamfiroiu
  • 24 Septembrie 1913
  • Bumbești, Craiova
  • profesor, monah
  • 11 ani
  • Jilava, Aiud, Peninsula (Valea Neagră), Poarta Albă
  • 10 Ianuarie 1997
    • Cărarea mea
    • O poveste și un poem
    • Opere alese

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Cu ochii săi negri, inteligenți și pătrunzători, pe care chipul cu trăsături fine de bărbat frumos și ars de soare îi face și mai expresivi, profesorul Grigore Zamfiroiu poartă în el o ardoare deosebită, scoasă la lumină de glasul blând, dar ferm și convingător, când prezintă o situație sau expune un punct de vedere. Combatant, ca ofițer de rezervă, în U.R.S.S., a fost prizonier de război câțiva ani, neacceptând să vină în țară cu diviziile prosovietice ”Tudor Vladimirescu” sau ”Horia, Cloșca și Crișan”. Este prieten bun cu ”Nea Nae”, de la care aflu câte ceva despre ”Grigore”, cum îi zicea dânsul, cu respect pentru valoarea umană a acestui gorjean, cu severe principii etice încorporate organic și devenite natură și substanță a sa.

”Cum putea lipsi Grigore din pușcăria românească?” – mă întreabă Nea Nae râzând, și-mi povestește inspecția școlară ce-a determinat îndepărtarea lui din învățământ, constituind apoi probă la proces, unde a devenit o culpă chiar și opoziția din prizonierat, la înființarea amintitelor divizii prosovietice și întoarcerea în țară ca ofițeri sperjuri, slujitori ai lașității și aliați ai Satanei sub masca apărării intereselor românești.

Întors din prizonieratul U.R.S.S., după terminarea războiului, profesorul fusese repartizat la o școală elementară din București, unde își avea domiciliul, iar ”școala nouă” îl repartizase la clasa întâi. (Nu era singurul caz de retrogradare a profesorilor care nu ”aderaseră”: în anii ′50 - ′51, funcționa la școala elementară din cartierul Balta Albă fostul meu profesor de latină de la ”Spiru Haret”, David Popescu, distins latinist, traducător în limba română al Mângâierilor filosofiei de Boetius, traducere elogios comentată în Gândirea anilor ′43-′44. Și nici dânsul, profesorul de latină al lui Petru Creția și al lui Octavian Paler, nu era singurul surghiunit la școala din Balta Albă: mai se afla acolo și Pamfil Georgian, coautor al unor bune manuale de istorie pentru liceele vremii mele.) 

Toți cei care ”nu sprijineau regimul” - sintagmă inventată de lichelele care se aflaseră cu ”clasa muncitoare” -, erau șicanați și sistematic urmăriți în vederea eliminării din învățământ și a trimiterii lor ”la munca de jos” (a se citi: muncă manuală!), dacă nu puteau fi implicați în vreun proces, oricât de mincinos, de infam.

Vine, deci, ”un tovarăș inspector” și la clasa ”învățătorului” Grigore Zamfiroiu, unde are loc o originală lecție de ”intuiție”, cum se chema pe atunci primul contact cu științele naturii.

Inspectorul îi îndeamnă pe copii să răspundă în cor și succesiv: dacă văd banca lor, dacă pot să pună mâna pe ea, dacă banca ”este” și la toate întrebările ei răspund afirmativ, în cor.

Inspectorul le arată tabla și repetă întrebările: o văd, pot să pun mâna pe ea, ”este” și vocile copiilor răspund în cor cu ”da”.

Inspectorul (sigur pe reușita metodei, pune o nouă întrebare): Copii, dar pe Dumnezeu îl vedeți?

Copiii (în corul încă sigur): Nu!

Inspectorul: Puteți să puneți mâna pe el?

Copiii (mai puțin siguri, parcă): Nu!

Inspectorul: Deci, dacă nu-l vedeți și dacă nu puteți să puneți mâna pe el, Dumnezeu este?

Copiii (șovăind, voci stinghere): Nu este!

Inspectorul (satisfăcut): Așa, copii: Dumnezeu nu este!

Intervine profesorul: Domnule inspector, vă rog să-mi dați voie să continui lecția dumneavoastră.

Inspectorul (radios): Sigur că da!

Profesorul: Copii, voi puteți să puneți mâna pe domnul inspector?

Copiii: Da, putem!

Profesorul: Domnul inspector este?

Copiii: Da, este!

Profesorul: Copii, dar mintea domnului inspector o vedeți? Puteți să puneți mâna pe ea?

Copiii: nu!

Profesorul: Este?

Copiii: Nu este!

Profesorul: Așa copii, mintea domnului inspector nu o puteți vedea, fiindcă nu este. Domnul inspector nu are minte!

”Isprava lui Grigore” - îmi spune Nea Nae - a circulat apoi ca poveste, snoavă sau banc în Bucureștiul acela în care se încerca instaurarea ateismului comunist. Și în școli, de unde icoanele fuseseră deja îndepărtate și puse pe foc.

După 5 ani de închisoare (1949-1954), profesorul Grigore Zamfiroiu va fi în 1959 cuprins într-un lot cu Radu Gyr și condamnat la moarte. Vor fi închiși totodată soția și cei doi copii de peste 14 ani, un băiat și o fată. ”Umanismul socialist” îl va lăsa acasă pe cel de al treilea copil ce nu împlinise 14 ani. Condamnările vor fi mari, profesorul a stat câteva luni în celula condamnaților la moarte de la Jilava, apoi i se va comuta condamnarea în 25 ani muncă silnică, vor fi eliberați în 1964. Rămas văduv prin decesul soției și, după Revoluție, singur în țară, cei trei obținând calificări universitare și plecând în străinătate, profesorul se călugărește sub numele de Părintele Andrei, după ce fusese distins cu calitatea de membru al Academiei de Devotamen Moral Național a Franței, într-o sesiune la Sorbona.

În conștiința celor care îl cunosc mă număr printre norocoși -, Părintele Andrei (Grigore) Zamfiroiu rămâne un model de dăruire românească și de trăire creștină.

(Gheorghe Stănescu - Jurnal din prigoană, Editura Venus, București, 1996, pp. 56-58)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Cum poate omul scăpa de singurătate? Să se apropie de Dumnezeu, și nu va mai fi singur." Pr. Iulian Stoicescu

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori