vezi galerie foto (1 foto)
Pr. Ilarion Argatu
  • 02 August 1913
  • Vulturești, Suceava
  • preot
  • 11 Mai 1999

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Molitvele de la miezul nopţii

L-am cunoscut pe Părintele Argatu la mănăstirea Căldăruşani, cu puţin timp după groaznicul cutremur din 1977. Era lume multă şi venită din toate colţurile ţării la chilia sa, semn că Părintele era mai puternic decât orice oprelişte comunistă.

L-am revăzut câţiva ani mai târziu la mănăstirea Cernica, unde se strămutase definitiv. Părintele era neschimbat. Emana în jur aceeaşi forţă şi linişte spirituală, iar peste toate, îţi apărea privirea să luminoasă, deschisă, veselă ca de copil.

Rugător neîntrecut, Părintele avea marele dar al taumaturgiei şi al exorcismului. Blând şi de o răbdare nemăsurată, asculta necazul fiecăruia, medicamentul prescris fiind întotdeauna postul şi rugăciunea, însoţite însă de o obligatorie schimbare şi însănătoşire a vieţii fiecăruia, prin participarea la Sfintele Taine ale Bisericii, prin conştientizarea treptată a raului ce se ascunde, adeseori neobservat, în tainiţa sufletului nostru. Pentru cei grav bolnavi, demonizaţi sau cuprinşi de patimi adânci, Părintele recomanda taina Sfântului Maslu, repetată de 3,7 sau 9 ori - în funcţie de gravitatea cazului. 

Uşa chiliei Părintelui Ilarion era permanent deschisă. Dimineaţa, la şase punct, cu o disciplină de fost militar, îşi deschidea chilia credincioşilor. La 11 şi la 6 seara făcea rugăciunile de dezlegare, pentru că la miezul nopţii să rostească puternicele molitve ale Sfântului Vasile. Mulţi s-au vindecat trupeşte şi - mai ales - sufleteşte, părintele având şapte rugăciuni de o mare forţă: de sănătate, de spor şi ajutor în casă, de spor la învăţătură pentru elevi şi studenţi, etc.

În camera simplă şi curată, plină de icoane, ardeau mereu 12 candele neadormite (cum spunea el), candele sub care punea acatistele celor mai bolnavi şi mai încercaţi credincioşi. Asaltat de lume, stătea în scaunul său martiric, de dimineaţă până noaptea târziu, ascultând răbdător pe fiecare. Nu vorbea mult, adeseori exprimându-se în pilde. Convingerea sa era că prin rugăciune şi exorcism toate bolile psihice se pot vindeca. În cazurile cele mai grele, rămânea cu bolnavul în chilie mai multe zile, timp în care postea şi se ruga împreună cu el. Întărit de curajul credinţei, nu se temea să primească nici măcar pe cei consideraţi primejdioşi, fără discernământ. Singura măsură de prevedere era o sonerie, care ar fi alertat pe fraţii din mănăstire într-o situaţie mai deosebită.

Lumina călăuzitoare

Am avut imensul privilegiu să petrec câteva ceasuri din noapte în chilia Părintelui, unde mai era un tânăr deosebit de violent - se izbea cu capul de pereţi şi voia cu orice chip să-şi facă rău. Fără să-şi piardă cumpătul, Părintele a făcut câteva rugăciuni, l-a stropit cu agheasmă şi, într-un târziu, tânărul s-a liniştit. Veghindu-l ca un medic devotat, Părintele a început să-mi vorbească despre virtuţile răbdării, povestindu-mi apoi crâmpeie din viaţa lui plină de suferinţe: copilăria într-o familie săracă, fuga de Securitate timp de 16 ani, încercările duşmanilor de a-l otrăvi. Nimic din vorbele lui nu trăda gânduri urâte, de obidă sau de răzbunare. Surâzător şi cu un umor ţărănesc de cea mai mare sănătate spirituală, Părintele vorbea parcă uimindu-se şi el de forţa pe care i-o dăduse Dumnezeu. "N-ai să mă crezi, frate, dar ani de zile eu nu am tuşit şi nici măcar n-am avut voie să strănut." Stând ascuns într-un pod, în timp ce în casă securiştii aşteptau să pună mâna pe el, Părintele a simţit ca o revelaţie ajutorul lui Dumnezeu. După ce, încă din copilărie, îi apăruse în biserică lumina călăuzitoare a lui Hristos, aceeaşi călăuză îi purta paşii, păzindu-l să nu fie prins. "În 16 ani, mi-am schimbat ascunzătoarea de câteva ori - zicea Părintele. Mergeam pe drum şi deodată îmi apărea în faţă o lumină nefiresc de puternică. Era semn că trebuia să mă ascund în tufiş. Într-adevăr, câteva minute mai târziu, pe lângă mine treceau securiştii, fără să mă vadă."

Ca oricare alt mare duhovnic, şi-a câştigat darul rugăciunii în prigoană şi suferinţă. Smerit şi trăitor, Părintele a refuzat onorurile acestei lumi, interviurile în presă, apariţiile publice. O singură dată a acceptat, după '90, să fie filmat de televiziune, stând lângă nucul din dreptul chiliei, dar fără a spune nimic.

Visul său, o poruncă mistică încă din tinereţe, era să ridice o mănăstire de maici în Tara Sfântă. Primise în dar [contracost n.n.] de la un anume frate Dumitru o bucată de teren lângă Ierihon, chiar lângă dudul lui Zaheu Vameşul, şi nu departe de reşedinţa de iarnă a Patriarhiei greceşti. Ştia că vrăjmaşul se va împotrivi cumplit acestui proiect şi, în ciuda tuturor încercărilor şi a ameninţărilor cu moartea venite de la arabi, nu a deznădăjduit. Chiar dacă nu a reuşit să-şi vadă visul împlinit, a lăsat terenul şi viitoarea mănăstire Patriarhiei Romane, ca semn de năzuinţa.

Rugăciunea inimii

În noaptea în care m-a îngăduit în chilia sa, Părintele avea 80 de ani. După ce am vegheat un timp ascultându-l, am aţipit. Când m-am trezit, Părintele se ruga. Nu dormise deloc. La 80 de ani, avea rugăciunea inimii şi o forţă pe care numai credinţa cea adevărată ţi-o poate da. Prin Părintele, vas de mare cinste, s-au săvârşit numeroase minuni. Sub ochii uimiţi ai credincioşilor, o femeie anchilozată, în cărucior, după trei zile de rugăciuni s-a ridicat şi s-a întors acasă pe picioarele ei. Având nevoinţa Sfântului Calinic, Părintele postea adeseori dimpreună cu credincioşii, aşa cum s-a întâmplat cu o femeie care îşi blestemase fiul. A postit 14 zile şi, făcând în permanenţă molitvele Sfântului Vasile, copilul s-a vindecat. În chilia sa austeră de la Cernica, Părintele a făcut vindecări fără număr, a eliberat posedaţii de diavol - minune fără egal, a întors la credinţă o mulţime de oameni. Nimeni nu pleca de la el fără ajutor, fără întărire şi nădejde. Din toate darurile pe care le primea, nu-şi păstra nimic pentru sine. Ajuta săraci, mănăstiri îndepărtate, construia biserici, cum este cea de la Boroaia.

S-a mutat la cele veşnice, având pe buze un ultim şi testamentar cuvânt: "Rugaţi-vă la Maica Domnului". A adormit în linişte, înconjurat de credincioşi, după ce în dimineaţa acelei zile s-a sculat zicând: "Cu mila lui Dumnezeu, voi pleca deseară". S-a săvârşit într-o zi de marţi. Pe 2 august ar fi împlinit 86 de ani.

(Ion Marin Bălan - Revista Formula AS, anul 1999, nr. 365)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Crucea pentru noi nu este punctul terminus, chiar dacă crucea înseamnă suferință, crucea înseamnă jertfă, crucea înseamnă moarte. Dar pentru noi, creștinii, înseamnă puterea lui Dumnezeu, pentru că pentru noi, crucea înseamnă biruință. Pentru noi crucea înseamnă poarta prin care noi intrăm în Împărăția Cerurilor." Pr. Constantin Voicescu

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori