Ion Georgescu

Profesorul Ion V. Georgescu, „un om îndrăgit de toți, despre care nu puteai spune decât vorbe alese”

O altă personalitate de excepție cu care am avut bucuria să stau la Lățești a fost profesorul universitar I.V. Georgescu de la Facultatea de Teologie din București, un om îndrăgit de toți, despre care nu puteai spune decât vorbe alese. Cei apropiați îi ziceam ”Tetea”. Era din Ștefănești, Argeș. Tatăl lui, țăran isteț, se ocupase cu vânzarea și cumpărarea de vite și ca orice țăran mai înavuțit, voise să-și facă băiatul preot în sat. Așa a ajuns I. V. Georgescu teolog, iar apoi, fiind foarte inteligent, cu o memorie prodigioasă, a devenit profesor universitar. Cunoștea limbile elenă, ebraică, sanscrită și […]

Dăruirea de sine a profesorului Ion Georgescu în lagărul Noua Culme

În barăcile lungi şi friguroase1, am fost tunşi la zero, îmbrăcaţi în zeghe; nici unul nu mai semăna cu cel de ieri. În curând vântul de toamnă ne-a pătruns până la oase, mai ales pe cei bolnavi. Ne-au dat şi mantale de zeghe, dar nu ne-au ajuns la toţi. Printre cei fără noroc am fost şi eu. Scoşi la plimbare din când în când, am încercat să înlocuiesc mantaua cu pătura pe care mi-am pus-o în spate, dar m-a observat gardianul.

Ion Georgescu – un răstignit pe Golgota comunismului

Când s-a apropiat ziua repatrierii noastre, un maior NKVD-ist, sosit special din Moscova, responsabil cu transportul nostru, la recomandarea politrucului din lagăr, l-a chemat pe colonelul Tobă, zis ”Hatmanul”, cum îi plăcea să se numească singur, căruia voia să-i încredințeze transportul. […] Îmbarcarea și transportul nostru s-a făcut în vagoane cu priciuri improvizate și suprapuse, acoperite cu paie, astfel încât să încapă cât mai mulți inși într-un vagon. […]

Profesorul universitar Ion V. Georgescu. Un martir și un erou legendar

În aceste aduceri aminte acord un capitol profesorului universitar Ion V. Georgescu, aşa cum l-am cunoscut şi ce am reuşit să prind de la el, multe lucruri şi chiar învăţând. Ori de câte ori am ocazia să vorbesc despre el, îmi vine în minte un sfat al lui, pe care mi-l dăduse în anul 1962, înainte de plecare, de eliberare. Ţin neapărat să încep cu acest sfat, chiar dacă vi l-am mai spus, chiar cu riscul repetării. Atât de mult ne apropiasem unul de altul, încât formam o unitate în gândire. Iată şi sfatul pe care mi l-a dat; care de altfel m-a ajutat mult în viaţă: