vezi galerie foto (8 foto)
Pr. Marcu Dumitru
"Au zis unii că eu aş fi mai tare în ispite; dar vă zic că nici eu nu puteam să rezist prin toate încercările prin care am trecut douăzeci şi ceva de ani de zile dacă nu mă ajuta Darul lui Dumnezeu."
  • 12 Septembrie 1910
  • Hătcărău, Prahova
  • monah
  • 20 ani
  • Aiud, Galda, Ciugudel, Bicaz, Gherla
  • 28 Februarie 1999
  • Mănăstirea Sihăstria
    • Mărturisirea unui creștin. Părintele Marcu de la Sihăstria

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Cuviosul Mărturisitor Marcu DumitruAcest mare nevoitor era de loc din comuna Hătcărău, judejul Prahova, și s-a născut dintr-o familie binecuvântată cu 11 copii, din botez fiind numit Constantin. Murindu-i tatăl în primul război mondial, mama şi-a crescut singură toţi copiii. Mai târziu, Constantin, renunțând la căsătorie, şi-a terminat şcoala și și-a închinat viața lui Hristos, slăvindu-L ziua şi noaptea.

Fiind foarte râvnitor pentru dreapta credință şi călăuzind mulți tineri pe calea mântuirii, îndreptându-i spre Hristos, a avut mult de suferit, fiind acuzat și aruncat în închisori, unde a pătimit mult.

Într-o zi m-am dus la o mănăstire lângă Bucureşti. Pe o cărare înverzită mă întreţineam cu stareţul1, un om care a crescut în mănăstire, a învăţat teologie şi este pătruns de duhul monahal. Se apropie de noi o turmă de vaci şi stareţul strigă:

- Hei, frate, văd că ştii ce-i ascultarea, dar mai ai mult până să înveţi ce-i credinţa!

Părintele Marcu Dumitru și Nicu Popescu la Sihăstria - anul 1997Costică Dumitrescu1, fostul Ajutor al Șefului de județ Prahova, a sosit în această secție TBC.

În urma comportării sale, de adevărat martir, din timpul cercetărilor făcute la Ploiești, când n-a spus nici măcar cum îl cheamă, i s-a creat o atmosferă de mare respect și încredere.

Mai întîi de toate cu părintele Marcu (Costică Dumitrescu) ne-am cunoscut în luptă. Ne-am împrietenit; ne-am împrietenit pentru că eram cu mare plăcere într-o jertfire, în jertfă, în luptă, care ne cerea cu orice chip sînge. Era mai mărişor decît mine cu vreo 2-3 ani însă în luptă, în încordarea aceasta a inimii pentru ideal nu mai contează vîrsta.

Cine este Părintele Marcu? Un binecuvîntat monah care a venit pe lume la 12 septembrie 1910, în satul Hătcărău din judeţul Prahova, ca unul din cei treisprezece copii ai familiei Dumitru. Părinţii săi se numeau Stere şi Ana. Din botez a primit numele de Constantin, iar mai apoi, intrînd în viaţa monahală, după ce a stat în puşcăriile a trei regimuri politice mai mult de 20 de ani, a fost călugărit pe la 62 de ani ai vieţii sale sub numele de Monahul Marcu.

În altă zi mi-a povestit că întemniţatul era dezbrăcat de tot, fiind lăsat doar cu bocancii în picioare şi aşezat pe o masă unde era legat cu mîinile desfăcute. Cei care băteau cu bastoanele lungi de cauciuc din lateral îi zdrobeau spinarea, fundul şi muşchii picioarelor. Un alt legionar, înaintea lui, inginerul Ursu din Vrancea, a primit 100 de răngi de fier la tălpi.

"Când a fost luată Basarabia mă aflam arestat la Chişinău. Şi aici, la închisoare, am avut o mare binecuvintare, pentru că venea doamna Russo, care avea permanent legături cu detinutii legionari din închisoare. După perioada de carantină din sala mare (care avea cam 12 metri pe 12 metri) de la subsol, care era foarte umedă, ne-au trimis în turn, unde era mare curent.

De la Huşi ne-au trimis la Văcăreşti, de unde încă mai puteam ieşi să ne aprovizionăm cu cele necesare. Aşa am ajuns şi la Ploieşti, cînd l-au adus pe Lucian Caramlău şi pe Gheorghe Ştefănescu, pe care îi omorîseră la Bod'.

A urmat un proces şi o condamnare la 10 ani de închisoare. A fost dus la Aiud, împreună cu ceilalti legionari condamnaţi. În acea vreme Aiudul era o închisoare obişnuită, în care celulele erau închise doar pe timpul nopţii. De la început detinutii s-au impărtit în trei grupuri.

Acestea au fost pînă la începutul lui 1948. Din acest an toate s-au schimbat. Legionarii din închisori au fost declarati drept cei mai mari duşmani ai statului comunist şi, in consecinţă, li s-a aplicat un regim foarte dur. Și nu numai lor, ci şi tuturor duşmanilor regimului bolşevic. Părintele a ţinut să-mi spună cum a mai trecut încă o dată prin moarte:

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Închisoarea i-a apropiat pe unii oameni mai mult de Dumnezeu, i-a făcut să aibă o inimă mai bună. Acolo, dacă-l aveai pe Dumnezeu în inimă și în lăuntrul tău, nu sufereai, nu erai afectat și nici compromis." Pr. Roman Braga

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori