Citind despre campania "Mărturisitorii din temniţele comuniste aduc oamenii la Hristos" m-am cutremurat, am realizat că fac parte dintr-o ceată binecuvântată şi anume din ceata celor aduşi la Hristos de martirii închisorilor. Abia acum am înţeles că suntem mai mulţi, că de fapt există o lucrare în duh a celor jertfiţi în temniţe, că mărturia adusă de ei în faţa lumii şi a lui Hristos atinge sufletele într-un fel aparte.

Dincolo de impactul emoţional foarte puternic pe care îl pot avea asupra oricărui om citirea mărturisirilor despre pătimirile din timpul prigoanei comuniste, cred că mai este ceva: lucrarea tainică a sfinţilor închisorilor. Rugăciunea lor rodeşte în sufletele noastre.

Eram, în 1996, în ultimul an de liceu când doamna profesoară de limba română, Elena Corbu pe numele domniei sale, ne-a recomandat să citim ”Jurnalul fericirii”, de Nicolae Steinhardt. „Va fi nevoie să îl citiţi cu dicţionarul lângă voi şi nu vă va fi deloc uşor să duceţi lectura la bun sfârşit, dar trebuie să o faceţi!" – atât ne-a spus doamna profesoară. M-am numărat printre cei care i-au urmat sfatul şi de-atunci am tot recomandat şi continui să recomand acest volum oricui mă întreabă ce carte mai merită a fi citită. Dintre multele bogăţii spirituale cu care m-am ales din ”Jurnalul fericirii” cea mai de preţ mi s-a părut aceea că Dumnezeu ”stă la uşă şi bate; e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu-i bănuitor. [...] Gentlemanul e cel care – până la dirimanta probă contrară – are încredere în oricine şi nici nu se grăbeşte, avid, să dea crezare defăimărilor strecurate pe seama unui prieten al său."

Despre cum m-a schimbat și m-a îndreptat Dumnezeu pe calea cea dreaptă așa încât cu osârdie să lucrez poruncile Lui și să slăvesc pe Sfinții Mărturisitori prin El, care au suferit și au răbdat prigonirile și focul iadului nădăjduind și crezând Întru Unul Dumnezeu, Celui în Treime Închinat, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Amin!

Mărturia și povestirea mea începe într-o iarnă, acum un an. Pe când eram la muncă, aveam posibilitate și de multe ori timp liber ca să purced spre cunoașterea Lui Dumnezeu și spre înțelegerea voii Lui celei sfinte prin lectura cărților duhovnicești. Si cum sunt român din partea dreaptă a Prutului, la noi mai puține cărți cu acest caracter găsești, lumea de aici și nici librăriile în mare parte nu cunosc pe mărturisitorii cei neînfricați ai Lui Hristos și care în chinuri pentru neamul românesc și pentru credință s-au săvârșit.

În așa fel, descărcasem pe telefon în format PDF mai multe cărți duhovnicești printre care era și cartea "Din temnițe spre sinaxare" din care am ajuns să-i cunosc mai apoi pe cei ce au sfințit acest pământ cu sângele lor de mucenici. A fost prima carte din toate pe care le descărcasem și pe care am început să o citesc cu luare aminte și cu sârguință. Ajunsesem să nu pot să lucrez când era nevoie, sau să mă concetrez mai greu, pentru că eram atât de afundat în această carte încât toată mintea și inima îmi era acolo, în celulele sfințite de acești biruitori ai demonilor și luptători ai Lui Hristos.

Aflând despre Sfinţii mărturisitori, citind despre faptele lor, despre suferinţele lor şi despre jertfa lor întru Hristos, am simţit că sufletul meu s-a întregit pentru totdeauna. Iubirea pentru ei era ceea ce imi lipsise până să-i aflu. La Aiud, pe pământul sfinţit cu sângele lor, în faţa moaştelor lor, am trăit cel mai paradoxal sentiment de durere sfâşietoare şi bucurie mîngâietoare în acelaşi timp.

Datorită lor avem şansa de a ne regăsi identitatea şi de a căuta, luminaţi de exemplul lor, calea mântuirii noastre şi a copiilor noştri.

Avem datoria de a a-i mărturisi la rândul nostru.

(Daniela Tatiana)

Sfinții Închisorilor sunt sufletul acestei țări. Sfinții noştri dragi au purtat asupra lor toată durerea şi toată dragostea pe care numai sufletele rănite de iubirea pentru Domnul Hristos o pot avea. Trecând dincolo de puterea noastră de înțelegere a vieţii lor pământeşti şi a a faptului că ţi se sfâşie sufletul pentru ce au trăit ei, acum ei se roagă pentru noi. Şi este mare păcat că nu îi avem în Sinaxarele Bisericii Ortodoxe Române.

Sfinţii Închisorilor sunt un model de urmat, despre ei ar trebui să înveţe copii noştrii la istorie şi în primul rând în cartea de religie. Inima lor a fost a Domnului Hristos şi a ţării, deci avem oaste de rugăciune şi poate ne vom trezi şi poate ne vom schimba felul de a fi şi puterea duhului lor va schimba această țară.

„Întoarcerea la Hristos”, de Ioan Ianolide, a fost ceasul deşteptător care m-a trezit din somnul ignoranţei, a fost alarma care m-a salvat de tsunami-ul ideilor şi falselor cunoştinţe. Savurând acest „Document pentru o lume nouă” am simţit că într-adevăr mă pregătesc pentru o viaţă nouă.

Nu aş putea exprima ceea ce am simţit aflând despre martiriul deţinuţilor din temniţele comuniste. Am fost copleșită de durerea şi suferinţa lor. Însă dragostea... dragostea, nădejdea şi credința autentică de care au dat dovadă au bucurat inima mea, au înălţat cugetul meu la Domnul, au dat putere sufletului şi tărie duhului meu. Mă plec în faţa lor cu toată umilinţa!!!

În urmă cu un an şi jumătate, proaspăt venit la ortodoxie, mi-a picat în mână volumul „Poeți după gratii”. Mai apoi, după ceva vreme, am făcut cunoștință și cu mărturiile românilor basarabeni din volumul „Să nu ne răzbunaţi!” îngrijit de părintele Moise de la Mănăstirea Oașa, ca acum, în timp ce aştern pe hârtie aceste rânduri, să citesc volumul „Sfântul Închisorilor”.

Odată venit la ortodoxie, m-am întrebat: În ce constă oare această ortodoxie? Prin ce se diferențiază de alte religii? Prin ce este unică?

Când am momente de cumpănă, nemulțumiri sau gânduri de cârtire, mă gândesc la suferința mărturisitorilor, la faptul că le-a fost răpită tinerețea cu toate visele de realizare pe orice plan (familial, profesional, social, etc.) și astfel orice necaz/încercare/nereușită pare mic în comparație cu crucea lor.

(Mihaela Sofica)

Spre rușinea mea nu am citit prea multe despre acești sfinți eroi ai neamului nostru, dar din ce am citit mă rușinează când mă plâng de anumite lucruri. Făcând o paralelă cu aceștia, ei sufereau și creșteau în virtute, iar eu nu sufăr, ba chiar am de toate, și în loc să cresc în virtute scad și merg spre patimi. Aceștia au devenit sfinți, iar eu mă lupt în mizeria păcatelor deși nu mă prigonește nimeni. Viețile lor sunt dovada vie că o relație frumoasă cu Hristos te face indistructibil în fața problemelor lumii.

(Andru Știubei)

Pe undele calde ale luminii primăvăratece, printre suspinele materne ale florilor de mai, am avut bucuria duhovnicească de a păşi pe tărâmul străin al închisorii de la Gherla, cu ocazia prăznuirii Sfântului Evghenie Rodionov (23 mai 2012), în intenţia frumoasă de a vesti celor întemniţaţi aici, mucenicia unui copilaş de numai 19 ani, care a preferat să se lepede de această lume înşelătoare în nădejdea sinceră a Învierii în Hristos, decât să accepte lepădarea de Hristos şi renunţarea la biruinţa Crucii.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Cum poate omul scăpa de singurătate? Să se apropie de Dumnezeu, și nu va mai fi singur." Pr. Iulian Stoicescu

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori