Mircea Vulcănescu

„De la prima mea întâlnire cu dânsul, am avut sentimentul că mă aflu în fața unui gânditor cu totul excepțional” – Amintiri despre Mircea Vulcănescu din vechea școală gustiană

Un loc cu totul deosebit a deținut însă, la Fundul Moldovei, Mircea Vulcănescu, care participase și la campania cea dintâi, din Goicea Mare, dar care plecase apoi la Paris, unde studiase economia politică. De la prima mea întâlnire cu dânsul, am avut sentimentul că mă aflu în fața unui gânditor cu totul excepțional, aparținând parcă unei alte clase decât cea a oamenilor obișnuiți, oricât de talentați ar fi fost.

„Această relatare o consider cea adevărată” – Scrisoarea Sandrei de Hillerin pentru lămurirea împrejurărilor în care Mircea Vulcănescu s-a îmbolnăvit la Jilava

Scrisoarea a fost trimisă de Sandra, una din fiicele lui Mircea Vulcănescu, lui Ștefan J. Fay, pentru documentare: Dragă Ișta, În anul 1952, Mircea Vulcănescu a fost transferat de la închisoarea din Aiud la cea de la Jilava, pentru o anchetă (care, de fapt, îl privea pe un alt Vulcănescu, numit Ion).

„Am pierdut pe cel mai bun dintre noi” – ecourile morții lui Mircea Vulcănescu în temnița Aiudului

Tot timpul în închisoarea de la Aiud, ca și în celelalte închisori pe unde am trecut, a fost o mare criză de medicamente; și acele puține câte erau le ținea sub cheie doctorul Ranca, șeful spitalului, care le dădea cu multă zgârcenie, iar cazurile care se declanșau în timpul nopții nu puteau fi tratate în nici un fel. Au murit oamenii „cu zile”, așa cum s-a întâmplat cu Mircea Vulcănescu, doctorul Balaban [Constantin], Anghel Sebe și alții, sute și poate mii, neștiuți în toate în toate închisorile din țară.

„Citea tot, în toate direcţiile, şi, orice ar fi făcut, făcea mai bine decât ceilalți”

Cine nu scăpa o singură dată prilejul să aducă vorba despre filozofia indiană era Mircea Vulcănescu. Locuia tot în casa părintească din strada Popa Soare, dar era căsătorit a doua oară, cu Marguerite, şi avea deja o fetiță. Se îngrăşase destul în ultimii ani, dar fața îi rămăsese tot frumoasă, cu ochi mari, negri, adânci. Aşa a rămas până la ultima noastră întâlnire, zece ani mai târziu – continuând să se îngraşe, umblând însă vioi, plimbându-se necontenit prin cameră şi neîncetând să vorbească despre orice, sclipitor, cu aceeaşi uluitoare erudiție şi claritate.

Mircea Vulcănescu, „Prinț al Spiritului, ale cărui clarviziune, subtilitate ca și precizie nu sunt egalate decât de marea sa inimă și de frumosul și nobilul său caracter” – Scrisoare către Virgil Madgearu

Excelență și dragă prietene, Domnișoara Elena Văcărescu tocmai ne-a părisit, pentru a revenit la Paris. Sejurul său la Praga a fost pentru noi, ca întotdeauna, o ocazie de mare fericire, de bucurie și de încântare spirituală. Predându-mi prețiosul dumneavoastră mesaj, vă mulțumesc călduros pentru aceasta. Vă rog, în același timp, să exprimați d-lui Mircea Vulcănescu profunda mea recunoștință pentru

Trepte pentru Mircea Vulcănescu

…Nu ştiai ce să admiri mai întâi: nestăvilita lui curiozitate, cultura lui vastă, solidă, bine articulată, sau inteligenţa lui, generozitatea, umorul sau spontaneitatea cu care-şi trăia credinţa şi iscusinţa cu care şi-o tălmăcea. Nu cred c-am întâlnit alt om înzestrat cu atâtea daruri. Şi nici altul care să-l întreacă în modestie.

„Nu vreau să fac din tatăl dumneavoastră un sfânt, dar el era oarecum astfel” – Scrisoare către Vivi Vulcănescu

Dragă Doamnă, În Istorisirile Hasidice, se spune despre Baal-Şem-Tov: «Aşa cum sufletele erau toate în Adam, în momentul în care acesta s-a apropiat de Copacul Cunoaşterii, sufletul lui Baal-Şem-Tov s-a eliberat şi astfel n-a mâncat deloc din fructele Copacului». Cu cât ma găndesc mai mult la tatăl dumneavoastră, cu atât mai mult mi se pare că era, el însuşi, o excepţie uluitoare, care trebuie că evitase de asemenea printr-un miracol blestemul nostru comun.

„Omul cel mai aproape de desăvârșire pe care l-am cunoscut vreodată”

Aiudul de atunci dispunea de niște ateliere modeste, în care lucrau mai mult cei de drept comun, dar care erau numite cu emfază – fabrica. Era aici un atelier de reparat căruțele închisorii, dar și pe cele ale țăranilor de prin satele vecine Aiudului, care voiau să recurgă la serviciile lui. Era, de asemenea, un atelier de fierărie unde se confecționau scoabe, potcoave, străgălii, tirfoane pentru calea ferată și alte piese pentru nevoile țăranilor, precum și piese de tinichigerie (sobe, găleți, stropitori, burlane, tăvi și paturi de fier).

Amintiri despre Mircea Vulcănescu

„A fost extraordinar. Un om luminos şi bun” Alexandra Elisabeta de Hillerin, Sandra, cum i se spune în familie, este fiica mijlocie a filosofului Mircea Vulcănescu şi trăieşte la Paris. A avut amabilitatea să ne primească, într-o după-amiază de primăvară târzie, care s-a transformat într-o adevărată sărbătoare, căci timp de mai multe ceasuri ne-a vorbit despre tatăl ei, reprezentant strălucit al „generaţiei de aur” din perioada interbelică, şi mulţi alţi mari intelectuali de elită, care au sfârşit, în mod tragic, în puşcăria comunistă de la Aiud. Portretul pe care-l face s-a ţesut din amintiri rămase vii, în ciuda anilor care […]

Autochip spiritual

Născut la București, la 19 februarie (stil vechi) 1904, din părinți originari din Oltenia. Și-a făcut studiile liceale în cursul anilor de război în București, când la liceu, când particular, în diferite orașe din refugiu: Iași, Tecuci, Galați. Și-a făcut studiile universitare de Filosofie și de Drept la București, unde a obținut licențe în aceste două ramuri.

Autoportret serios și neserios

Născut în București, poet ca toți românii. Absolvent al primelor patru clase primare. Am supt lapte de la diferite instituții de cultură, reușind a fi astfel o adevărată sinteză a culturii românești, podoabă a neamului și a omenirii.

Jurnalul de la închisoarea „Arsenal“ (18-28 mai 1946)

Personalitate marcantă a vietii culturale românești, dominând gândirea filosofică, teologică, economică în timpul celui de-al treilea, patrulea si parțial al șaselea deceniu al secolului nostru, Mircea Vulcănescu a pierit în închisoare. Fiind subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe sub Antonescu, Mircea Vulcănescu a fost arestat pentru prima dată în anul 1946 și timp de zece zile, în închisoare, el a ținut un jurnal care este publicat pentru prima oară acum, în revista noastră. Acest jurnal este însotit de două schițe, făcute de autor asupra locului de detenție: planul închisorii Arsenal și planul camerei de detenție. Trebuie să observăm că […]

Tatăl meu, Mircea Vulcănescu

La 82 de ani, împliniţi pe 1 iulie 2015, Doamna Mariuca Vulcănescu păstrează încă un suflet tânăr, o vioiciune a duhului care vine, desigur, dintr-o viaţă de mărturisire a unei alte lumi, a vremurilor în care libertatea însemna să lupţi pentru adevăr, pentru dreptate şi mai ales pentru Hristos. O lume în care mărturisirea era un fapt subînţeles, un lucru firesc, constitutiv firii celor cu adevărat aristocraţi. În Doamna Mariuca este prezent şi tatăl ei, mărturisitorul Mircea Vulcănescu, care, poate tocmai pentru că a plecat când ea era mică, pentru a-şi mărturisi Crezul, L-a lăsat pe Bunul Dumnezeu să aibă […]

Mircea Vulcănescu, o figură deosebită doar prin simpla prezență

Din ultimul lot sosit, tot oameni unul și unul, cea mai deosebită figură era Mircea Vulcănescu, remarcabil nu numai prin statură și prestanță, nu numai prin excepționala erudiție, ci și, doar prin simpla prezență. După noaptea petrecută în luna decembrie, dezbrăcat, într-o cameră cu apă pe jos, fără un loc unde să te sprijini măcar, împreună cu alți câțiva la fel de dezbrăcați, suferinzi și timorați era bolnav, avea febră. Toate, foamea, frigul, bătaia îndurată, oboseala extremă nu reușiseră să șteargă de pe chipul lui expresia de bunăvoință, de concesivă înțelegere.

„Asta este atitudinea intelectualului pe care am învățat-o de la Mircea Vulcănescu”

În camera disciplinarilor politici am stat cam două săptămâni cu Mircea Vulcănescu. Am dormit alături de el. L-au adus în cameră bătut, împreună cu doi legionari, Vojen și Constant, bătuți și ei zdravăn. Un coleg de cameră l-a recunoscut și mi-a spus: ”Ăsta e Mircea Vulcănescu. E profesor universitar. Are un cap uite-atâta!” Și și-a deschis brațele ca să-mi arate cât de mare e inteligența acestuia. Deși eram înghesuiți foc, i-am făcut loc între noi. ”Poate fur ceva de la dânsul, poate învăț ceva, poate capăt niște informații, că ăsta-i om tobă de carte” – mi-am spus în gând în […]

„Poziţia lui creştină, mărturisită prin cuvintele lui testamentare «Să nu mă răzbunaţi», îi defineşte întreaga măreţie morală”

Greu se poate explica faptul că cea mai mare parte a geniilor lumii, şi când spun aceasta mă gândesc și la cele ale neamului nostru, s-au săvârşit din viaţă la vârste relativ tinere sau la vârste care nu erau chiar vârstele senectuţii. Una dintre aceste sclipiri ale inteligenţei româneşti, care a plătit tribut morţii înainte de a spune tot ceea ce condensase providenţa în spiritul său la zămislire ca şi pe parcursul vieţii sale, a fost Mircea Vulcănescu.

„Un om de o rară probitate sufletească și intelectuală, fără nici un compromis de ordin moral”

Masiv, gras, cu chipul adumbrit de gânduri, voalat parcă de vălul pe care-l așază pe figura omului o fire contemplativă și obișnuită îndelung cu meditația, așa mi-a apărut Mircea Vulcănescu atunci când l-am văzut și cunoscut. Asistent la catedra de etică a Facultății de filozofie din București, pe lângă profesorul sociolog D. Gusti, a făcut parte totodată din Oficiul de Studii al Ministerului de Finanțe și a fost numit de tânăr director general al Vămilor, cumulând aceste atribuții, ca și pe aceea de publicist la diferite reviste literare și ziare (Cuvântul, Familia, Criterior, Izvoare de filozofie, etc.)

„Am datoria morală, ca om care a suferit foarte mult ca evreu, de pe urma fascismului, să relev curajoasa şi demna atitudine de atunci a lui Mircea Vulcănescu.”

Agitațiile și scandalurile începute în primele zile din decembrie 1922 m-au prins la un seminar al cursului de sociologie, al cărui titular era profesorul Dimitrie Gusti. El nu era prezent în acea zi la seminar, în locul lui fiind conferențiarul Nicolae Petrescu, fost bursier al Fundației Rockefeller și câtva timp profesor la Universitatea Wabash, o universitate americană mai puțin cunoscută, studenții poreclindu-l, din această cauză, Uebeșel.

Deţinutul K 9320: Mircea Vulcănescu

La 29 octombrie 1952 se stinge din viaţă în penitenciarul Aiud Mircea Vulcănescu, scriitor, filozof, sociolog, economist, spirit enciclopedic şi personalitate complexă a generaţiei anilor ’27. Între 1940-1941 ocupă poziţii importante în administraţia naţională, iar din 27 ianuarie 1941 devine subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice, unde rămîne pînă la 23 august 1944. Onorat cu distincţii şi mari ordine naţionale în semn de recunoaştere pentru serviciile aduse statului român, după 23 august 1944 devine, tot în Ministerul Finanţelor Publice, director al serviciului Datoriei Publice.

Mircea Vulcănescu, „unul dintre geniile enciclopedice ale culturii româneşti şi un practicant al vieţii creştine”

Pe Mircea Vulcănescu l-am avut profesor de Etică, la Universitatea din București, pe timpul studenției mele. Lecțiile sale, Sâmbăta după amiezi, erau pline de dinamism și originalitate. Venea la cursuri cu fișe, organizate pe probleme și structurate pe esențial, dar prezentarea și desfășurarea cursului devenea plin și fermecător prin nota personală a vorbitorului, care fascina prin volubilitate, originalitate și perspectiva largă în care încadra orice problemă, idee sau sistem filozofic.

1 2