Un martir muscelean: Părintele Nicolae Mănescu

Nicolae Mănescu s-a născut la 30 noiembrie 1884, în localitatea musceleană Berevoeşti, în familia lui Nicolae şi Ana Mănescu. A fost licenţiat în Drept şi Teologie. A fost căsătorit cu Lucreţia Diaconescu, cu care a avut două fete. A fost hirotonit la 10 decembrie 1910, pe seama parohiei Conteşti, de unde s-a transferat în 1912 la Apa Sărată, com. Câmpulung, jud. Muscel. În anul 1944 soţia i-a decedat1.

În timpul primului război mondial, părintele Mănescu a participat ca preot militar la Ambulanţa Diviziei I, unde s-a distins, fiind apreciat de doctori: „În tot timpul, în mijlocul trupei şi răniţilor spre a le ridica moralul. A ajutat pe medici. E la înălţimea unui bun şi vrednic preot militar”. A fost demobilizat la 20 aprilie 19182.

În anul 1933, părintele Nicolae Mănescu figurează ca paroh la Apa Sărată, com. Câmpulung, cu satele Apa Sărată şi Mărcuş, cu 286 familii şi 1062 suflete. A fost membru ales în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor, pentru perioada 1932-1944, respectiv în Comisia de organizare şi validare3.

Ţărănist militant

În perioada interbelică, părintele Mănescu s-a implicat pe plan politic, activând din 1926 în rândurile Partidului Naţional Ţărănesc. În urma activităţii sale intense, părintele va fi ales preşedinte al delegaţiei Consiliului Judeţean PNŢ-Muscel, pentru ca, în vremea guvernării ţărăniste, la 20 septembrie 1932, să fie numit prefect de Muscel, până în 1934. De altfel, era în foarte bune relaţii cu omul politic Ion Mihalache4.

Manifestările politice părintele Nicolae Mănescu avea să şi le argumenteze, după cum putem constata în şedinţele Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor5. În acest sens, avea o intervenţie în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor, în şedinţa din 7 mai 1934, privitoare la implicarea preoţilor în politică, mai ales că era pe ordinea de zi şi fusese pusă în dezbatere de patriarhul Miron Cristea: „s…t Trebuie făcută o deosebire. Sunt preoţi care fac cinste Bisericii prin felul cum fac politică, precum sunt şi din cei care o degradează. (Fiind întrerupt, vorbitorul promite că va trimite celor doritori de documentare o broşură, în care se cuprind realizările unui preot-prefect în timp de 16 luni). În continuare, pr. Mănescu spune că Mântuitorul Hristos a mers peste tot, ca să îndrepte şi să îndrume. A face politică, înseamnă a guverna bine, a gospodări cinstit, a schimba idei. Preoţii au studii temeinice, făcute în Seminar şi la Facultate, ba chiar şi în străinătate. De ce să nu li se lase dreptul de a-şi spune şi ei cuvântul? Vom suferi oare să vedem turma cum piere de tot felul de boli, de râie, de mâncarea porumbului stricat, de foame şi de neîngrijire? Însă nu importă ce partid politic, rolul preotului este să facă bine pentru satul şi turma sa, să facă biserică, şcoală, dispensar etc. Cine are trupul sănătos şi sătul nu va mai porni la rău, ci va face numai bine”6.

În aceeaşi şedinţă a Adunării eparhiale, părintele Mănescu propunea ca la parohiile la care slujesc clerici de peste 70 ani, să se numească preoţi ajutători, din oficiu, care apoi să fie avansaţi ca parohi, după decesul sau pensionarea celor în vârstă. Aceasta urma să fie studiată de Consiliul eparhial şi cu aprobarea patriarhului se vor face cele de cuviinţă.

De asemenea, părintele Mănescu propunea ca preoţilor care predau ore de religie la mai multe şcoli din localităţi situate departe unele de altele şi care participă la cercurile pastorale în mod regulat, să li se acorde ajutoare băneşti, pentru a suporta cheltuielile7.

Membru al rezistenţei anticomuniste

După instalarea deplină a regimului comunist, părintele Mănescu avea să se implice în mişcarea de rezistenţă anticomunistă din Muscel iniţiată şi dezvoltată de colonelul Gheorghe Arsenescu. Cunoscut ca vechi adept al Partidului Ţărănesc şi, se pare datorită unei legături de rudenie cu iniţiatorii rezistenţei muscelene, părintele Mănescu era contactat de colonelul Gheorghe Arsenescu în anul 1949, atunci când se formau grupurile de rezistenţă8.

Tot părintele Nicolae Mănescu era contactat, în aprilie 1952, de preotul Nicolae Andreescu, pentru a primi un bilet de la Toma Arnăuţoiu, în care îi descria modul de viaţă ale celor din munţi şi îi cerea ca prin posibilităţile sale „să găsească vreo ieşire a noastră din situaţia în care ne găseam”, mărturisea Arnăuţoiu într-un interogatoriu din 11 noiembrie 1958. „I-am cerut de Paşti, spune Arnăuţoiu, să ia legătura cu vreo legaţie străină să ne scoată afară din RPR”. Însă, demersul lui Toma Arnăuţoiu a rămas, se pare, fără rezultat9.

Încă din ianuarie 1954, părintele Mănescu, deşi avea 70 ani şi era bolnav de tuberculoză – neputându-se deplasa decât la biserică de sărbători undea slujea -, avea să fie urmărit cu instrumentele specifice poliţiei politice: încadrarea în agentura informativă, pentru a i „se stabili cine-l vizitează, deplasările lor, pe cine ţine adăpostit sub diferite pretexte (servitori), manifestările şi orice interesează Securitatea Statului”. Era bănuit că, prin Lucreţia Arnăuţoiu, ar fi în legătură cu fraţii Arnăuţoiu aflaţi în munţi10.

Acuzat de terorism la 74 de ani

Pentru legăturile sale cu rezistenţa din Muscel, la 27 iunie 1958, părintele Mănescu avea să fie arestat, fiind învinuit de „săvârşirea infracţiunii de favorizare la acte de teroare”, prevăzută şi pedepsită de art. 6, al. 1 din Decretul Lege nr. 199/195011. La percheziţia domiciliară efectuată la arestare i s-au găsit mai multe cărţi „reacţionare”, privitoare la socialism, naţionalism şi religioase. I s-au mai găsit documente care reflectă activitatea acestui preot pe plan politic, care ulterior au fost distruse12.

La un an de la arestare, adică la 4 iunie 1959, organele de anchetă concluzionau învinuirile care i se aduceau preotului Nicolae Mănescu: „Din ancheta efectuată s-a stabilit că învinuitul Mănescu Nicolae, înainte de 23 august 1944, a activat în PNŢ-Maniu, în care s-a încadrat în anul 1919. Susnumitul a desfăşurat o activitatea vastă în favoarea acestui partid, pentru care fapt a fost numit ca prefect al judeţului Muscel în timpul guvernării PNŢ. După 23 august 1944, învinuitul Mănescu Nicolae şi-a continuat activitatea în PNŢ-Maniu. Fiind cunoscut ca element duşmănos regimului democrat popular din RPR, în anul 1952, numitul Pâslaru Serafim (condamnat în cazul bandei Şerban-Voican 15 ani muncă silnică) care luase legătura cu teroriştii din banda Arnăuţoiu, pe munţi, i-a făcut cunoscut acest lucru numitului Mănescu Nicolae, despre discuţiile purtate de el cu teroriştii Arnăuţoiu Toma şi Arnăuţoiu Petre, cum le-a pus la dispoziţie toate produsele medicamentoase de la o lucrare silvică din munţi şi că aşa cum s-a înţeles cu teroriştii îi transmite lui Mănescu Nicolae salutări din partea numiţilor: Arnăuţoiu Toma şi Arnăuţoiu Petre. În anul 1952, teroriştii: Arnăuţoiu Toma, Arnăuţoiu Petre, Jubleanu Constantin şi Plop Maria, studiind posibilitatea trecerii frauduloase a frontierei şi orientându-se asupra numitului Mănescu Nicolae, ca fiind considerat de ei cu posibilităţi şi relaţii de a interveni pe lângă reprezentanţii diplomatici au statelor capitaliste acreditaţi în RPR, pentru a le înlesni trecerea frauduloasă a frontierei. Ca urmare, teroriştii Arnăuţoiu Toma şi Arnăuţoiu Petre au scris o scrisoare adresată numitului Mănescu Nicolae, pe care i-au trimis-o prin numitul Andreescu Nicolae, membru al bandei, în vara anului 1952. În acest sens, Andreescu Nicolae s-a deplasat la Câmpulung Muscel şi a luat legătura cu învinuitul Mănescu Nicolae în domiciliul acestuia, căruia i-a predat scrisoarea trimisă de terorişti, a purtat cu acesta discuţii despre legăturile sale cu banda, rămânând stabilit ca ulterior să dea răspuns la cele ce solicitau teroriştii. Cele arătate mai sus sunt probate prin: declaraţiile învinuitului Mănescu Nicolae, de la dosar, în care îşi recunoaşte faptele, declaraţiile teroriştilor Arnăuţoiu Toma şi Arnăuţoiu Petre de la dosar, precum şi declaraţiile preotului Andreescu Nicolae”. Pentru acestea era acuzat de omisiunea denunţării prevăzută şi pedepsită de art. 228 al. 1 combinat cu art. 207 al. 1 Cod Penal13.

Mort în temniţă

La 9 septembrie 1959, la proces, părintele Nicolae Mănescu a recunoscut cele spuse în anchetă, cu o semnătură abia lizibilă14. La 21 septembrie Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare, Colegiul de fond dădea Sentinţa nr. 174, prin care părintele Nicolae Mănescu era condamnat la patru ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 228 al. 1 CP combinat cu art. 207 al 1 CP. Totodată i se confisca întreaga avere, iar detenţia i se computa de la 28 iunie 195815.

La 26 noiembrie 1959, prin Decizia nr. 546 a Tribunalului Suprem al RPR, Colegiul Militar i se respingea recursul16.

Părintele Mănescu nu avea să reziste mult regimului de exterminare prin care a fost purtat, încât la 31 iulie 1961 a decedat în penitenciarul Botoşani17.

(Adrian Nicolae Petcu,  „Un martir muscelean: Părintele Nicolae Mănescu” în Rost. Revistă de cultură creștină și politică, an IV, nr. 42-43, august-septembrie 2006, pp. 54-56)


1 ACNSAS, fond Informativ, dosar 675, vol. 22, f. 525; ***Anuarul Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu date statistice, pe anul 1941, Tipografia Sfintei Mănăstiri Cernica, 1941, p. 400. În evidența cu clericii din închisori întocmită de Securitate în martie 1960, preotul Nicolae Mănescu este trecut cu data nașterii de 1 decembrie 1884 (Proba infernului. Personalul de cult în sistemul carceral din România potrivit documentelor Securității, 1959-1962, ed. Dorin Dobrincu, București, Editura Scriptorium, 2004, p. 79).
2 Grigore N. Popescu, Preoțimea română și întregirea neamului, vol. 1, Tipografia Vremea, 1940, p. 101, 129.
3 ***Calendarul Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu date statistice, pe anul mântuirii 1933, Tipografia Seminarului Monahal Cernica, 1933, p. 61, 63, 190; ***Calendarul Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu date statistice, pe anul mântuirii 1940, Tipografia Sfintei Mănăstiri Cernica, p. 56, 208.
4 ACNSAS, fond Penal, dosar 50, vol. 28, f. 367-368; Idem, fond Informativ, dosar 675, vol. 22, f. 5-6.
5 „Apostolul“, an IX, nr. 3, 1 februarie 1932, p. 62.
6 Ibidem, an XI, nr. 13-14, 1-15 iulie 1934, p. 253-254,
7 Ibidem, p. 257, 260.
8 Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, Luptătorii din munți. Toma Arnăuțoiu-grupul de la Nucșoara. Documente ale
anchetei, procesului, detenției, București, Editura Vremea, 1997, p. 45.
9 Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, op. cit., p. 453, 544.
10 ACNSAS, fond Informativ, dosar 675, vol. 22, f. 3-4. În fișa personală care i s-a alcătuit în martie 1954, părintele
Mănescu era prezentat ca unul care „nu prezintă nici un pericol pentru Securitatea Statului“ (Ibidem, f. 6).
11 Idem, fond Penal, dosar 50, vol. 28, f. 365.
12 Ibidem, f. 367-368.
13 Ibidem, f. 422-424.
14 Ibidem, vol. 42, f. 44-44v.
15 Ibidem, f. 77v; Proba infernului..., p. 79; Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, op. cit., p. 763.
16 ACNSAS, fond Penal, dosar 50, vol. 42, f. 537.
17 În dosarul penal privitor la rezistența condusă de Toma Arnăuțoiu, într-un document din 6 ianuarie 1962 se spune că preotul Mănescu ar fi decedat, urmând ca bunurile sale să fie predate unei rude (ACNSAS, fond Penal, dosar 50, vol. 28, f. 389); cf. Constantin Voicescu, Oameni ai Bisericii în rezistența anticomunistă din munții și codrii României, în „Analele Sighet“, vol. 2, Fundația Academia Civică, București, 1995, p. 286; Mărturisitori de după gratii. Slujitori ai Bisericii în temnițele comuniste, supliment al revistei „Renașterea“, Cluj Napoca, 1995, p. 49; Cicerone Ionițoiu, Cartea de aur a rezistenței românești împotriva comunismului, vol. I, Hrisovul, 1995, p. 98, 338; Vasile Manea, Preoți ortodocși în închisorile comuniste, ed. a II-a, Patmos, 2001, p. 163; „Memoria, revista gândirii arestate“, nr. 12, p. 131. În Paul Caravia coord., The Imprisoned Church. Romania, 1944-1989, INST, Bucharest, 1999, p. 242 – se susține 31 iulie 1961 ca dată a decesului.

Visited 18 times, 1 visit(s) today