vezi galerie foto (4 foto)
Pr. Roman Braga
"Închisoarea i-a apropiat pe unii oameni mai mult de Dumnezeu, i-a făcut să aibă o inimă mai bună. Acolo, dacă-l aveai pe Dumnezeu în inimă și în lăuntrul tău, nu sufereai, nu erai afectat și nici compromis."
  • 02 Aprilie 1922
  • Condrița, Lăpușna
  • monah
  • 11 ani
  • Piteşti, Jilava, Canal, Balta Brăilei, Salcia, Ostrov
  • 29 Aprilie 2015
    • The oktoechos: tropars, theotokions, kontaks; Byzantine music for an Orthodox America
    • Pe drumul credinței
    • Exploring the inner universe: joy, the mystery of life
    • Trepte duhovnicești. Interviu cu părintele Roman Braga

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

În instrucţiunile pe care Părintele Roman le-a dat privitor la moartea şi înmormântarea sa, acesta a spus clar că nu dorește să i se aducă elogii. Dar, ca unul dintre numeroșii săi fii duhovniceşti care iubeam atât de mult să îi ascultăm cuvântul de la sfârşitul Liturghiei, aş dori să ofer cu smerenie, dragoste și gratitudine adâncă observațiile mele, ca unul dintre doctorii săi, pentru a da mărturie despre ultimul cuvânt oferit nouă de domnealui atunci când i se apropia sfârșitul.

Părintele Roman ne-a încurajat totdeauna să ne gândim la rugăciune ca la un dialog continuu cu Dumnezeu; nimic, nici o activitate, oricât de trivială în aparență, nu este în afara Providenței, dragostei și grijii lui Dumnezeu pentru creaturile sale.

Tot ceea ce s-a imaginat vreodată de o minte bolnavă a fost folosit pentru a îngenunchea spiritul de neînfrânt al acelora care au respins rânduiala comunistă, și îndeosebi pe aceia care credeau în Dumnezeu. Fiecare frântură de informație a fost folosită pentru a obține și mai multă informație, iar pentru orice inconsistență se administrau bătăi crâncene.

Am învățat, cu trecerea anilor, că întâlnirile nu sunt întâmplătoare, că punerea față în față a oamenilor nu ține decât foarte puțin de voința lor și că o anume răbdare a așteptării poate fi răsplătită, oricât de târziu, cu vederea a ceea ce ar părea imposibil. Când, prin anii '70, venerabila măicuță Benedicta Braga îmi vorbea, în chilia Prea Cuvioșiei sale de la Văratec, despre Arhimandritul Roman Braga, aflat pe atunci în Statele Unite, Părintele mi se părea un personaj de poveste hagiografică. Atâta durere răzbătea din spusele măicuței despre suferințele grozave îndurate de fratele său mai mic în închisoare, apoi de încercările grele prin care trecuse în Mato Groso și care-i zdruncinaseră amarnic sănătatea, încât mă copleșeau și pe mine tristețea și o milă nesfârșită față de călugărul de departe. Mi-l închipuiam ca pe un mucenic, palid, slab, strivit de chinurile la care fusese supus, ca o imagine dintr-o icoană bizantină. Și nu doream altceva decât ca măicuța Benedicta să apuce să-și mai vadă o dată fratele înaintea sfârșitului, ca să-și aline dorul și durerea.

Doamne, cum mai strigă uneori, în somn, Roman Braga! Fostul student în teologie, chinuit cu drăcească perseverență la Pitești, interiorizat, atât de răvășit și obsedat de nălucirile-i nocturne, nu uită dimineața să-și ceară iertare pentru că ne-a tulburat somnul în noaptea care a trecut1.

După eliberarea sa, a absolvit teologia, s-a călugărit și, fiind cuprins în grupul mistic de la Mănăstirea Antim ”Rugul aprins al Maicii Domnului”, a mai făcut o repriză de închisoare din 1958 și până în 1964. Acum este arhimandrit și duhovnic la Mănăstirea Jacksonville - S.U.A., unde a fost stareță Maica Alexandra.

(Gheorghe Stănescu - Jurnal din prigoană, Editura Venus, București, 1996, p. 158)


1. O dovadă a delicateții de suflet de suflet.

 

Peste treizeci și cinci de ani, după a mea socotință, au trecut de când nu ne-am văzut; de fapt ne despart doară doi ani, fiindcă Sfinția sa a fost născut la 2 Aprilie 1922, iar eu la 12 Iulie 1920.

Și totuși Părintele Roman a rămas, este și va fi o prezență vie care mă cheamă la un dialog permanent. Îl văd cu acel chip păliduț, de talie mijlocie și firav...

Întâlnirea cu părintele Roman Braga este o adevărată binecuvântare, nu numai datorită impunătoarei sale staturi duhovnicești și culturale, ci și datorită șansei de a cunoaște pe unul dintre acei uriași ai Duhului ce au știut să transfigureze marea suferință din timpul detenției comuniste. Dialogul cu sfinția sa reprezintă șansa unei regăsiri rodnice și grație temeinicei pregătiri culturale pe care părintele și-a împropiat-o încă din interbelicul românesc.

Interviu cu arhim. Roman Braga, de la Mănăstirea Ortodoxă Română din Detroit, S.U.A.

Nicolae luga: Aţi plecat din România când, în ce împrejurări?

Roman Braga: Eu sunt născut în Moldova ocupată de ruşi, în Basarabia. Am crescut în România şi am trăit prin închisori. Am fost deţinut ca preot, numit de ei ca deţinut politic, doar pentru că nu am conceput ca tineretul şi copiii români să rămână fără pregătire religioasă. Ştiţi concepţia guvernului comunist: ei aparţineau statului şi nu părinţilor. Noi am fost aproape 2000 de preoţi care am trecut prin închisori, mai ales pentru acest lucru.

Este originar din Condriţa Lăpuşnei, născut în 1922 într-o familie de credincioşi ortodocşi. Îşi începe pregătirea teologică la seminariile de la Cernica, Bucureşti, apoi Chişinău.

Părintele Arhimandrit Roman Braga este un călugăr ortodox român, deosebit de oricare alt monah pentru simplul fapt că n-a trăit viaţa călugărească într-un schit sau mănăstire şi nici nu a cunoscut altă chilie decât celula închisorilor comuniste dar mai ales „cămara cea de sus a inimii”!...

A stat în temniţele comuniste mai bine de un deceniu, dar nu regretă nimic din experienţa detenţiei. A făcut parte din "Rugul Aprins", unde i-a cunoscut pe marii duhovnici ortodocşi. După eliberare, a reuşit să plece din ţară cu sprijinul patriarhului Iustinian şi a trăit în exil, slujind ca preot ortodox în Brazilia şi Statele Unite. De mai bine de două decenii, este duhovnicul mânăstirii de maici "Adormirea Maicii Domnului", din Michigan, şi unul dintre cei mai iubiţi preoţi ortodocşi de peste Ocean.

Cu Hristos, după gratii

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Abia în închisoare mi-am început misiunea preoţească... Acolo am învăţat să mă rog şi tot acolo am simţit dependenţa de Dumnezeu, pentru că totul atârna de Dumnezeu şi toate veneau de la El." Pr. Ioan Sabău

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori