George ArdeleanuDe ce nu există încă în literatura română marele roman despre comunism, așa cum există în literaturile altor țări est-europene? Scriitorul George Ardeleanu are răspunsuri edificatoare în privința literaturii noastre de toate genurile care s-a scris cu referire la regimul comunist.

Există o bogată memorialistică referitoare la închisorile comuniste, de asemenea, și multă poezie scrisă în spațiul concentra­ționar din România. Încă nu a apărut marele roman scris în limba română despre comunism. Care este explicația?

Se apropia Paștele. Din informaţiile culese și după părerile adunate, Paștele va fi sărbătorit tăcut, în mici grupuri de prieteni (de dragul pachetelor). În 1955 Paștele catolic și evanghelic cădea cu o săptămână înaintea celui ortodox. După o înţelegere prealabilă cu conducerea românilor, cum ar fi părintele Vasile Țepordei, căpitanul Leon Ostrovschi, Tănase Rădulescu (Radu) și grupul de Volksdeutsche, prin Willy Depner, Egon Schestauber și Sam Liebhard, subsemnatul luă hotărârea să facem demonstrativ un Paște comun cu cel ortodox.

Am trecut prin 14 securități, închisori și lagăre de exterminare: Securitatea din Iași, Securitatea Uranus (în București), Securitatea din Brașov; apoi închisori: Codlea, Gherla, Galați, Brăila, Fortul 13 Jilava și Văcărești; lagăre de muncă: Balta Brăilei, lagărul de la Strâmba, lagărul de la Stoenești - saivane, și faimosul lagăr de la Salcia, apoi în Delta Dunării, în lagăre terestre: Periprava Centru, Periprava - secția Grindu, precum și într-un lagăr plutitor, pe un bac, la recoltat de stuf iarna, cu picioarele în apă, flămânzi, bătuți, umiliți și lipsiți de minime condiții de igienă și de asistență medicală. Mulți dintre noi au rămas acolo. Dacă m-aș referi la asta, în doar șase luni, care pentru mine au rămas de referință pentru tot restul vieții, între 1 ianuarie 1960 și 30 iunie 1960, lângă patul meu au murit zece deținuți.

Patriarhul Justinian Marina„Compromis”, „supraviețuire”, „rezistență”. Termenii invocați sunt adesea utilizați în discuțiile despre atitudinea Bisericii Ortodoxe Române față de regimul comunist, neexistând o unanimitate a punctelor de vedere în acest sens. Credem că fiecare noțiune luată în singularitatea ei nu poate să descrie plenitudinea relațiilor stabilite în această perioadă între instituția ecleziastică, reprezentată în acea vreme de Patriarhul Justinian Marina, și puterea comunistă.

Închisoarea OradeaSfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial nu va aduce pentru România mult dorita stabilitate şi siguranţă statală, din contră, odată cu pătrunderea Armatei Roşii pe teritoriul românesc se instaurează un regim de ocupaţie şi se deschide o eră dramatică a represiunii bolșevice. Mai mult, partea de vest a ţării va rămâne mai bine de jumătate de an sub conducerea Comandamentului Sovietic, administraţia românească reuşind cu greu să-şi intre în drepturi abia în primăvara anului 1945.

Grupul misticilor din tem­nița Aiudului a reprezentat piatra de temelie a rezis­tenței spirituale în gulagul românesc. Detașarea de lupta politică și asumarea deplină a credinței, împli­nită prin trăirea filocalică și jertfa martirică pentru Hristos, le-au deschis mis­ti­cilor calea spre sfin­țenie, aceștia devenind modele de urmat pentru ceilalți deținuți. Preluarea totală a puterii de către generalul Ion Antonescu în urma evenimentelor din ianuarie 1941 a scos organizația legionară în afara legii.

Comunismul necesită o înțelegere, un răspuns creștin autentic; acolo unde întâl­nește acest răspuns, în sufletul credinciosului și înlăuntrul Bisericii, unde este celebrată Liturghia, el este anihilat; acolo unde simte că adevărul creștin lipsește, devine insolent, nerușinat, aproape de neînfrânt. Fără nici o exagerare și fără nici o metaforă, unei conștiințe treze comunismul îi apare drept evanghelia ine­xis­tenței lui Dumnezeu, drept cel mai desăvârșit catehism al întunericului (până la ora actuală) (André Scrima, 1956).

Întrebarea aceasta a fost ridicată de numeroase ori în ultimii ani, uneori cu argumente de bun simț, alteori cu vădită indignare, însă dat fiind că Biserica a stabilit ca 2017 să fie „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, ținem să adăugăm și noi câteva opinii la această problematică din viața Bisericii.

Mai întâi, cine sunt „Sfinții închisorilor”? Răspunsurile imediate ar putea invoca nume precum Valeriu Gafencu, părintele Ilarion Felea, părintele Florea Mureșan, Daniil Sandu Tudor sau Gherasim Iscu, martiri îndeobște cunoscuți și acceptați în sânul pleromei Bisericii.

La 1 februarie 2017 Grigore Caraza ar fi avut 88 de ani. O vârstă pe care mulţi dintre foştii colegi de temniţă cu multă suferinţă îndurată au prins-o, precum părintele Iustin Pîrvu, părintele Filaret Gămălău sau părintele Nicolae Grebenea pe care Dumnezeu l-a dăruit îndelungat în zile, 102 ani. Aşadar, pe 1 februarie 1929, în familia gospodarilor munteni, Ioana şi Vasile Caraza din Poiană Teiului, se năştea Grigore, al cincilea din cei şase copii ai acestora. Grigore face şcoala primară la Poiana Teiului şi apoi Școala Normală la Piatra Neamţ.

Gheorghe PlopCunoașterea Fenomenului Pitești este cu atât mai impresionantă pe măsură ce ni se dezvă­luie expe­riențele supra­viețuitorilor acestui calvar. Puțini dintre cei care au trecut prin „reeducarea” de la Pitești mai sunt în viață astăzi, iar mărturiile lor directe tulbură și fascinează totodată. Gheorghe Plop este unul dintre cei care au supra­viețuit calvarului de la Pitești, asumându-și, la cei peste 90 de ani ai săi, datoria mărturisirii, cu gân­dul la folosul gene­ra­țiilor tinere și la memoria celor care au suferit alături de el.

Printre primii deținuți politic care au ajuns la Închisoarea Pitești se afla și Gheorghe Plop. Membru în Frățiile de Cruce, este arestat pe 9 ianuarie 1942, la 17 ani.

Astăzi, 10 februarie 2017, se împlinesc 98 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari, mai iubiţi şi mai cunoscuţi duhovnici ai neamului românesc, părintele Justin Pârvu. Viaţa lui a fost închinată întru totul lui Hristos, fiind din tinereţe „un desăvârşit călugăr“, un mărturisitor în vremurile potrivnice, un părinte care a născut şi crescut duhovniceşte mulţi monahi, monahii, preoţi şi mireni, un duhovnic care a schimbat destinul multor oameni. De dincolo de veac, părintele Justin continuă lucrarea sa duhovnicească pentru toţi cei care îi cer sfat şi mijlocire de la Dumnezeu, iar momântul său permanent împodobit cu flori a devenit un loc de pelerinaj, de mângâiere şi întărire întru credinţă şi nădejde.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Abia în închisoare mi-am început misiunea preoţească... Acolo am învăţat să mă rog şi tot acolo am simţit dependenţa de Dumnezeu, pentru că totul atârna de Dumnezeu şi toate veneau de la El." Pr. Ioan Sabău

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori