vezi galerie foto (42 foto)
Pr. Sofian Boghiu
"Să urmăm chipul de viață al sfinților, chipul lor plin de lumină. Şi să ne gândim la chipul din noi care este chip din chipul lui Dumnezeu şi trebuie să-l punem în lumină."
  • 07 Octombrie 1912
  • Cuconeștii Vechi, Bălți
  • ieromonah
  • 6 ani
  • Jilava, Aiud, Salcia
  • 14 Septembrie 2002
  • Mănăstirea Căldărușani, Ilfov
    • Ne vorbește părintele Sofian
    • Părintele Sofian Duhovnicul
    • Buchet de cuvântări. Predici și meditații
    • Părintele Sofian
    • Chipul Mântuitorului în iconografie
    • Sfântul Antim Ivireanu și Mănăstirea tuturor Sfinților
    • Un iconar de suflete. Părintele Sovian Boghiu

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Prin 1967, fiind student în Bucureşti, am ajuns la Mănăstirea Plumbuita. O bătrânică simpatică şi credincioasă a ţinut să-mi spună că „în urmă cu ani buni acolo era stareţ Părintele Sofian şi acum este la Mănăstirea Antim”.

M-am dus la Antim şi l-am văzut: era „blând şi smerit cu inima” aşa cum ne-ar dori Domnul Hristos pe toţi (Matei 11, 29). L-am întâlnit  apoi de multe ori pe când eram laic, preot, doctorand şi episcop. Cu vremea, am aflat că Părintele Sofian a trecut şi el prin calvarul temniţelor comuniste, mărturisindu-L pe Hristos.

Părintele s-a născut la 7 octombrie 1912, pe plaiurile pline de frumuseţe şi credinţă ale Basarabiei, în comuna Cuconeştii Vechi, judeţul Bălţi, din părinţii Ioan şi Alexandra Boghiu. Era al treilea dintre cei şase fraţi, iar la botez a primit numele de Serghei.

După şcoala primară, dovedind o reală vocaţie pentru studiu şi viaţă duhovnicească, ajunge frate de mănăstire la Rughi. Avea pe atunci 14 ani. Se înscrie apoi la Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti din Mănăstirea Dobruşa. În anul 1932, după absolvirea acestei şcoli, este trimis la Seminarul Monahal de la Cernica, unde va sta 8 ani.

În anul 1937, încă fiind seminarist, va fi tuns în monahism la Dobruşa, primind numele de Sofian. La 6 august 1939 Tit Simedrea, episcopul Hotinului, îl hirotoneşte ierodiacon la Catedrala din Bălţi. După absolvirea seminarului, în 1940, s-a reîntors la Dobruşa. Evenimentele triste ce au urmat, Basarabia fiind ocupată, l-au obligat ca împreună cu stareţul şi cu alţi 16 vieţuitori să se refugieze în România, la Mănăstirea Căldăruşani.

În 1940 se va înscrie la Academia de Belle Arte din Bucureşti, pe care o va termina în 1945. În 1942 se înscrie şi la Facultatea de Teologic, pe care o absolvă în 1946. Transferat la Mănăstirea Antim, este hirotonit ieromonah în anul 1945 de către arhiereul Atanasie Dincă. Doi ani de zile va fi profesor de pictură la Seminarul Monahal de la Neamţ (1950-1952), iar apoi revine preot la Mănăstirea Antim. Între anii 1954-1958 este stareţ la Mănăstirea Plumbuita.

Acum, în 1958, începe calvarul. Activitatea Părintelui Sofian, ca şi a altor oameni dăruiţi total slujirii lui Hristos, nu era pe placul stăpânirii. Pe 14 iunie 1958 se emite Mandatul de arestare nr. 23/B „împotriva numitului Boghiu Serghie Sofian” şi se ordona  „tuturor organelor forţelor publice ca, conformându-se legii, să aresteze şi să conducă la arestul M.A.I. Bucureşti pe numitul Boghiu Serghie Sofian”. Era ridicat, anchetat şi judecat, la fel ca ceilalţi membri ai mişcării „Rugului Aprins”. Ancheta lungă şi grea începe atunci, pe 14 iunie 1958, la orele 10.00 şi se va termina la orele 1400. Apoi va continua zile la rând. Se căuta o vină care să convingă şi să fie puternic cap de acuzare. Ori vina cea mai la îndemână, şi cea mai gravă, era să fii acuzat că ai făcut parte din Mişcarea Legionară.

La întrunirile Mişcării  „Rugului Aprins” preocupările erau, în primul rând, de natură spirituală. Că se ajungea uneori şi la afirmaţii cu caracter politic este foarte firesc. Ce om cu suflet mare putea fi indiferent în momentul în care se instala un sistem ateu şi tiranic? Se ştie că aceste întruniri, după 1948, aveau un caracter conspirativ.

Marele merit al celor de la „Rugul Aprins” era acela că se gândeau şi la viitor. Ca atare, se preocupau de tineri. În dosarul Părintelui Sofian Boghiu se spune că acesta „a primit instrucţiuni de la co-inculpatul Teodorescu Alexandru (Sandu Tudor) să se ocupe de educarea unui grup de studenţi care veneau la biserica «Plumbuita» al cărei stareţ era. În acest scop inculpatul Boghiu Sofian a organizat o întrunire clandestină în incinta mănăstirii, la care a luat parte un grup de cinci studenţi, care participase la slujba religioasă în frunte cu Văsâi Gheorghe, cărora le-a vorbit în afară de problemele mistic-religioase şi despre probleme de ordin politic, căutând să sădească în ei neîncrederea în cele învăţate de ei în facultate şi să-i instige pentru a nu lua parte la viaţa politico-culturală ce se desfăşoară în facultate”.  Vrednică de toată lauda această preocupare a părintelui.

La anchetă Părintele va recunoaşte că  „acestor studenţi leam spus că în afară de preocupările lor din facultate este bine să se ocupe şi de pregătirea lor sufletească, studiind anumite cărţi şi materiale cu caracter religios, care în facultate şi în general în şcoli, nu sunt permise”.

Incomod pentru oficialii puterii era şi  faptul că la „Rugul Aprins” se schimbau pe lângă opinii şi cărţi, şi manuscrise. Cele mai multe religioase, dar, în contradicţie cu doctrina marxistă ce se dorea impusă. În dosar se menţionează că  „în anul 1957 inculpatul Boghiu Sofian a primit un caiet cu poezii legionare de la inculpatul Dubneac Felix pe care, după ce  l-a citit, l-a predat legionarului Zamfiroiu Grigore”. Erau poezii scrise de Radu Gyr în închisoare.

Cu obstinaţie anchetatorii întrebau despre acest caiet şi despre Zamfiroiu Grigorie. Ori acesta, executând lucrări la Mănăstirea Plumbuita, în mod normal ajungea în legătură cu stareţul. Părintele declara că „după procurarea materialelor respective, Zamfiroiu Grigore a fost angajat în continuare să monteze aceste plăci în biserică, lucrare ce a durat circa două săptămâni şi care a fost efectuată în cursul lunii noiembrie 1957”.

Erau interesaţi securiştii şi de relaţiile pe care Părintele Sofian le-a avut cu Sandu Tudor, în călugărie, Părintele Daniil. Părintele relatează:  „Începând din anul 1947  – data când Sandu Tudor s-a stabilit la Mănăstirea Antim, până în 1948 – când a plecat din Bucureşti, au existat între noi relaţii de convieţuire în aceeaşi obşte, luând parte împreună la slujbele religioase ce se ţineau. Tot în această perioadă am activat împreună în asociaţia «Rugul Aprins al Maicii Domnului», asociaţie care fusese înfiinţată în anul 1946 şi care era condusă de Sandu Tudor”.

Activitatea de la „Rugul Aprins” s-a continuat clandestin după 1948. Părintele Sofian relatează: „Începând din anul 1956, călugărul Sandu Tudor, când venea în Bucureşti, venea şi pe la Mănăstirea Plumbuita, unde făcea slujbe religioase. În intervalul 1956-1958 am venit în contact cu Sandu Tudor de circa cinci-şase ori în Bucureşti şi o dată la Mănăstirea Slatina în 1956, cu ocazia intrării în monahism a călugărului Andrei Scrima, în prezent în India”.

Părintele, pe lângă faptul că găzduia la „Plumbuita” întruniri ale celor de la  „Rugul Aprins”, participa şi el la adunările din casa lui Alexandru Mironescu. Pe acesta îl vizita şi cu alte ocazii: „o dată îmi amintesc că m-am dus de am cerut adresa preotului Scrima din India de i-am scris şi trimis un calendar bisericesc acolo”.

Anchetele s-au sfârşit cu găsirea ca „vinovat” a Părintelui Sofian Boghiu. Tribunalul Militar, prin sentinţa nr. 125 din 8 noiembrie 1958, „în numele Poporului”, condamnă pe: „Boghiu Serghie Sofian la 16 (şasesprezece) ani muncă silnică şi 10 (zece) ani degradare civică, pentru infracţiunea p.p. de art 209 pct.1 C.P. şi art.58 pct.2-5 C.P. Se dispune confiscarea totală a averii personale…”

Urmează ispăşirea pedepsei în trei penitenciare: Jilava, Aiud şi Salcia. În Adeverinţa-Caracterizare de la Salcia se spune că „a prestat muncă în sectorul vegetal cu un procent mediu de îndeplinire a normei de 80-100%… nu a avut sustrageri de la muncă, precum nici alte abateri de la ordinea interioară… Comportarea în această formaţiune a avut-o satisfăcătoare”.

În 1964, în urma decretului general de graţiere, Părintele Sofian devine liber. Va lucra ca şi pictor la Institutul Biblic, între anii 1965-1967, fiind îmbisericit la Mănăstirea Plumbuita. Din 1968 revine ca şi stareţ la Mănăstirea Antim, până pe data de 14 septembrie 2002, când Dumnezeu l-a mutat de pe pământ.

Părintele a pictat biserici şi a scris. Dar, mai ales, a format duhovniceşte şi a mângâiat. Întrebat fiind care sunt principalele 19însuşiri ale ortodoxiei, a răspuns: „Smerenia şi dragostea! Cele pe care le recomandă Mântuitorul: «Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre». Domnul nostru Iisus  Hristos ne îndeamnă aici să încercăm să dobândim smerenia şi dragostea, care sunt atributele lui Dumnezeu. De aceea cred că cu aceste două virtuţi se poate începe descrierea ortodoxiei”.

(Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia - Un Iconar de suflete. Mărturii despre părintele Sofian Boghiu, Editura Basilica, București, 2009, pp. 15-19)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Romanciuc » 17-08-2011 17:04

Citesc paginile acestui site, pe care am intrat foarte intamplator si ma simt incarcata de pacate! Ma intorc, in timp, catra anul 1961, cand mi-am pierdut parintii intr-un mod tragic, si, ma gandesc, poate port pacatele parintilor mei? Nu am ucis, nu am tradat, am muncit o viata, trudesc din greu pentru bucata de painica, dar ma simt oarecum vinovata, de ce oare?

Romanciuc

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#2 Administrator » 18-08-2011 11:17

Doamne ajuta Evdochia!
Eu zic sa nu-ti amarasti sufletul gandidu-te ca duci poveri care nu sunt ale tale. Iti recomand sa citesti acest articol pentru a te clarifica mai bine in ceea ce priveste "purtarea" pacatelor parintilor tai: ortodoxiatinerilor.ro/.../...
Totusi, daca constiinta te arata vinovata cu ceva, cerceteaza-te cu de-amanuntul ca sa afli unde ai gresit si ce ai de indreptat.
Cu toata inima iti recomand sa mergi la o spovedanie generala, daca nu ai mai facut asta de mult timp.
Pacatele facute de-a lungul timpului ni se fac sac de nisip in spate si ne impovareaza inima. Ne incarca constiinta, iar constiinta ...daca ne acuza...ne acuza pe drept...iar daca ne da pace...tot pe drept este. Dar pace nu primim pana nu ne impacam cu Dumnezeu si cu oamenii. Iar la impacare cu Dumnezeu ajungem doar cand renuntam la omul cel vechi din noi, la toate pacatele noastre. Spovedania este impacarea cu Dumnezeu si iertarea primita de la intreaga Biserica.
Dupa spovedanie sufletul se usureaza de toata greutatea pacatului si se simte din nou liber si bucuros de toate.
Doamne ajuta!

Administrator

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Doamne, Ţie Îţi închin toată suferinţa mea. Pe cei ce m-au torturat iartă-i, miluieşte-i şi-i sfinţeşte pe dânşii. Iar dacă au nevoie de zile din zilele mele, sunt gata să le dau, căci „comoara sufletului şi a minţii e să iubeşti pentru a putea ierta”." Pr. Vasile Pătrașcu

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori