vezi galerie foto (2 foto)
Spiru Blănaru
"Poporul român s-a născut creștin. Avem obligația morală față de copiii noștri să le lăsăm moștenire dreapta credință a strămoșilor noștri și răspunderea față de străbunicii noștri, crescuți în legea creștină."
  • 23 Iunie 1919
  • Crăiești, Roman
  • avocat
  • 1 ani
  • Caraș-Severin, Timișoara
  • 16 Iulie 1949
  • Pădurea Verde, Caraș-Severin

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Pe Spiru Blănaru l-am cunoscut într-o primăvară cu mult soare, cu pomi înfloriți. Se terminase războiul, pe măsură ce armatele germane se retrăgeau de pe frontul nostru, cele ruseşti înaintau.

Se răsturnase o lume, se dărâmase din temelii tot ce până atunci se clădise pe tărâm spiritual şi material. Nimic nu mai corespundea cu cele ce ne învătaseră părinţii: şcoala, religia. Spiru venise rănit de pe frontul rusesc. După vindecare a fost trimis la o şcoală de ofiţeri din Lugoj. Acolo l-a prins sfârşitul războiului. De aici s-a alăturat, împreună cu alţii, forţelor paraşutate din Germania, pentru a opune rezistentă înaintărilor trupelor ruseşti, lucru ce nu s-a mai întâmplat fiindcă totul a decurs atât de rapid. Ai noştri au fost puţini la număr, iar Germania dezmembrată nu le-a mai putut da nici un fel de ajutor.

Au stat fugari o perioadă. După câteva săptămâni a apărut o amnistie; aşa au putut să-şi reia viaţa normală. În această vreme a terminat Dreptul la Iaşi şi apoi s-a căsătorit cu sora mea.

Perioada de linişte a fost de scurtă durată - doar o linişte aparentă - fiindcă în culise nu a încetat nici o clipă supravegherea. După un an, toţi sunt căutați de securitate. Reuşesc să scape de arestare. Au stat un timp ascunşi.

Numărul celor căutaţi de securitate se înmulţea prin toate satele din jur; aşa s-a ajuns la formarea unui grup, la început mai mic. S-au refugiat apoi în munţi. Dar iarna în munţi, viaţa era grea din toate punctele de vedere şi mai ales din cel al aprovizionării. Au încercat să se adăpostească prin sate, pe la casele oamenilor. N-a durat prea mult şi securitatea, mereu în regiune, a găsit o altă formulă prin care puteau fi arestaţi cei bănuţi de ei ca "Primitori-tăinuitori". [...]

Într-o noapte se nimerise şi Spiru acasă, cu nenea Ghiţă, care-l însoțea peste tot. În toiul nopţii, Spiru s-a trezit neliniştit şi a plecat să se culce la ”căzănie”, puţin mai sus pe firul apei. Aici aveam cazanul de fiert ţuica. Un şopron cu multe căzi mari pentru borhot. Acolo te puteai ascunde şi puteai fugi, fiind la marginea satului. După ce a plecat Spiru, nici n-a aţipit bine că ne-am trezit cu o mulţime de militari în cameră, în toată casa şi prin curte. Nu am înteles niciodată pe unde au intrat, uşile fiind toate încuiate. Ne-am trezit cu ei în cameră pe la ora trei şi jumătate, abia mijea de ziuă. [...]

În agitația lor, eu, foarte liniştită, mi-am luat hainele şi i-am cerut militarului, pe care-l lăsase în cameră să ne păzească, să-mi dea voie să ies în camera de alături să mă îmbrac. Ieşită din cameră în curte, m-am strecurat în spatele casei prin grădină, unde mai aveam o ieşire. Am reuşit să fug spre cimitirul din deal; acolo, nu departe, aveam o grădină în care Spiru aranjase o claie de fân goală pe dinăuntru. De intrat, intram târându-ne pe jos. Odată ajunşi în golul din claie, acopeream intrarea cu fânul ce-l aveam la îndemână. Nici azi nu ştiu cum am reuşit, casa fiind păzită de vreo 20-30 de militari. Poate nici ei n-au ținut să mă aresteze. Între timp fusese anunţat şi Spiru. El dormise în noaptea aceea la căzănie. A venit în grădină la claia de fân. Mi-a spus să ies şi să dispărem cât mai repede din prejma satului. Dar eu plecasem desculţă şi în cămaşă de noapte. Noroc că la ora aceea, atât de dimineaţă, n-am întâlnit pe nimeni.

Grija noastră era să ieşim cât mai repede din jurul satului. Ocoleam pe cărări mai puţin călcate de oamenii din sat, dar spinii mă deranjau mult. Cu picioarele învelite în batistele lui Spiru am ajuns la sălaşul Maicii Preotese, unde am putut poposi până am primit îmbrăcăminte de-acasă. [...] Aşa a început viaţa noastră de fugari, de partizani, cum le plăcea celor dinsat să ne numească.

Vara aceea a trecut fără prea multe evenimente, fiindcă unităţile de olteni trimise pentru urmărire ne-au lăsat în pace. [...]

Vara era aproape pe sfârşite şi de nicăieri nu se zărea un drum mai luminos. Se obişnuiseră oamenii cu traiul în munţi. Ciocnirea se apropia şi era de mirare cu cât de puţin se mulţumea omul numai ca să-şi poată salva libertatea.

Un incident regretabil s-a întâmplat. Plecând Spiru la Domaşna, a aflat că grupul deplasat la Teregova după informaţii s-a întâlnit la miez de noapte cu unul din spionii Securităţii şi l-a împuşcat. Spiru a regretat că nu a fost de față ca să oprească acest omor. [...]

Pe la începutul lunii Martie căzuse o zăpadă mare. Am fost atacaţi de trupede securitate. S-au dat lupte. Au fost morţi şi de-o parte şi de alta. Ne-a fost descoperită ascunzătoarea de pe malul Timişului şi a trebuit să ne despărțim în grupuri mai mici, ca să ne putem strecura mai uşor. [...]

Am trecut Timişul cu multă teamă, să nu ne întâlnim cu patrulele. Am petrecut noaptea aceea fără să ştim unde să poposim. Am ajuns deasupra Ruscăi, pe un deal unde am găsit un sălaş părăsit în timpul iernii. Am rămas aici cu tăticu, nenea Ion şi Petre Berzescu din Teregova. Spiru şi Caraiman au încercat să ajungă la Feneş, de unde era Caraiman, ca să ia legătură cu cineva dintre ai noştri. Omul de legătură i-a îndrumat să vină fară teamă. Când s-au apropiat au fost somaţi. Spiru şi Caraiman au încercat să se apere, dar Spiru a fost împuşcat în picior, iar Caraiman rănit mortal.

(Ana Horăscu Olteanu - Lacrima prigoanei)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Să nu te-ntorci din cale, prin a Sodomei carceri
    Când duhul tău te minte.
    Prin foc, prin fier, prin ape, dar numai înainte!
    Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri." Constantin Oprișan

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori