Târgu Ocna

Închisoarea Târgșor
(temnița copiilor)

”Aici s-a dat o luptă între doua concepții de viață, opuse una alteia, una care încerca să ne spele creierul și să ne impună așa-zisele valori concepute de Marx și Lenin, și alta care apăra cu îndârjire valorile morale tradiționale”

Destinată pentru: elevi

Apogeul reeducării: august 1948 - noiembrie 1950

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Pe o vreme umedă și rece a sosit și ajunul Anului Nou. Spre deosebire de alte închisori, atmosfera sărbătorilor de iarnă de la Târgșor era întreținută, fără voia opresorilor, de bătaia clopotelor de biserică și de guițatul porcilor din sat, căci pușcăria era situată la o aruncătură de băț de marginea localității. Sub impulsul sărbătorilor, temnicerii au făcut și ei o concesie elevilor, lăsând ușile celulelor deschise, astfel încât deținuții care nu lucrau în ateliere puteau circula liberi dintr-o cameră în alta.1

Anul 1949 se apropie de sfârșit. Aproape 800 de suflete de copii așteaptă sărbătoarea Nașterii Domnului în temnița Târgșor. Au reușit potrivnicii lui Dumnezeu și această unică ”performanță” din sângeroasa istorie a comunismului, anume să ticluiască o închisoare a copiilor. Copii cu suflete de crin care, pentru atitudinea lor demnă și dârză, au fost condamnați ca ”dușmani ai poporului”, tocmai ei care erau cununa de crini îmbobociți ai neamul.

Fostă mănăstire, ctitorie domnească a lui Vlad Ţepeş, aşezată într-un peisaj fermecător, împădurit, pe malul stâng al râului Prahova (acum cu împrejurimile defrişate şi satul extins până sub zidurile ei), cu biserica aşezată central în curtea chiliilor, parte dărâmată de cutremure de-a lungul anilor, parte transformată an de an prin reamenajări şi construcţii adiacente, închisoarea păstra aerul lăcaşurilor de cult ale meleagurilor româneşti.

Directorul şi subdirectorul au organizat şedinţe formale în care câte unul din elevii din grupul buzoienilor trebuia să ţină o prelegere. Prelucrau vreun capitol din Capitalul lui Marx sau din Maniestul lui Engels, din care copiau câteva pagini sau pasaje; lor li se dădea hârtie şi cemeală sau creion. Directorul, pentru a-şi arăta convingerile faţă de subdirector, nu pentru a convinge pe deţinuţi, punea întrebări la care tot el răspundea cu aerul superiorului. Încercam să mă sustrag invitaţiei de a expune vreun subiect.

La începutul lunii august au sosit două sute de arestaţi, mulţi necondamnaţi, deşi fuseseră arestaţi încă din mai 1948. Toţi erau legionari din judeţul Prahova. Au fost cazaţi într-un edificiu în aceeaşi curte. Ne intalneam în timpul plimbării care nu era strict supravegheată. Între ei, inginerul Constantin Slătineanu, inginerul Gheorghe Dragon, Nicu Cojocaru, Tache Rodas şi mulţi alţii.

Din toamnă, aproape zilnic până în primăvară, soseau grupuri de elevi între 12 şi 18 ani, din toate părţile ţării. Slăbiţi, timoraţi, unii bolnavi, dar cu ochi de lumină dulce, ca nişte îngeri blânzi în faţa cărora îţi venea să cazi în genunchi şi să le săruţi aripile nevăzute, care fâlfâiau neputincioase pentru zborul spre înaltul din care coborâseră.

Cei ce munceau trebuiau puşi în conflict cu cei ce nu munceau, ca pretext pentru începerea reeducării, chiar prin mijloace dure. Locurile de muncă erau limitate. Erau vreo 20 de războaie semimecanizate, confiscate micilor proprietari de ateliere prin naţionalizare şi cam tot atâtea manuale. 300 lucrau la acestea în cele două schimburi.

Administraţia a permis ciripitorilor să actioneze pe cont propriu, pentru a crea stări conflictuale, care să ducă la izolarea şi pedepsirea sistematică a elevilor consideraţi exponenţi ai grupurilor, creând o stare de timorare şi de interes material, egoist, pentru zeloşi. De la centru s-a cerut un reprezentant, comunist şi ilegalist, care să expună copiilor fiurnuseţea concepţiei materialist-dialectice.

La o săptămână a apărut altă figură de la Centru. Un tânăr de 25-30 ani, recrutat probabil dintre bătăuşii cu care comuniştii convingeau ţăranii să se înscrie în colectivă; Se numea Burada. De două-trei ori pe săptămână, strângea în curte mulţimea elevilor şi dându-şi aere de reprezentant al clasei muncitoare, vorbea despre comunism, URSS; Marx, Engels, Lenin, Stalin în termeni şi într-o expunere aşa de hilară încât credeai că vei plesni dacă nu termină.

Atunci a fost aruncat în luptă Ibănescu, un copil dintr-o familie de ţărani de pe lângă lpoteştii lui Eminescu. Bietul Eminescu! Ce greu i s-o fi părut pământul de pe pieptul lui, de n-a putut să strige la Ştefan şi la Ţepeş. lbănescu fusese arestat cu un grup de elevi de la Suceava sau laşi. Avusese nenorocul să-l cunoască pe Ţurcanu în primele zile ale activităţii, când abia câştigat de Securitate pentru planul reeducării voia să îşi demonstreze sinceritatea şi ataşamentul faţă de cauza proletară. La Suceava, Ţurcanu timorase sufletele celor slabi şi fricoşi; avea să-şi desfăşoare forţele la Piteşti şi la Gherla.

Comemorări

Caledandar de comemorări

Citatul zilei
  • "În închisoare nu am stat degeaba. Totdeauna an fost atent la mine însumi, la îmbunătăţirea mea sufletească. Am căutat să realizez în mine omul nou, care trebuie să fie adevăratul legionar. Acesta nu este altceva decât omul nou în Hristos." Vasile Turtureanu

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori