Târgșor – închisoarea copiilor

Anul nou 1950 la închisoarea copiilor

Pe o vreme umedă și rece a sosit și ajunul Anului Nou. Spre deosebire de alte închisori, atmosfera sărbătorilor de iarnă de la Târgșor era întreținută, fără voia opresorilor, de bătaia clopotelor de biserică și de guițatul porcilor din sat, căci pușcăria era situată la o aruncătură de băț de marginea localității. Sub impulsul sărbătorilor, temnicerii au făcut și ei o concesie elevilor, lăsând ușile celulelor deschise, astfel încât deținuții care nu lucrau în ateliere puteau circula liberi dintr-o cameră în alta.1

Crăciunul anului 1949 la închisoarea copiilor

Anul 1949 se apropie de sfârșit. Aproape 800 de suflete de copii așteaptă sărbătoarea Nașterii Domnului în temnița Târgșor. Au reușit potrivnicii lui Dumnezeu și această unică ”performanță” din sângeroasa istorie a comunismului, anume să ticluiască o închisoare a copiilor. Copii cu suflete de crin care, pentru atitudinea lor demnă și dârză, au fost condamnați ca ”dușmani ai poporului”, tocmai ei care erau cununa de crini îmbobociți ai neamul.

Vizita lui Nicolski

Toamna lui 1949 prevestea furtună, Nicolski et comp. voiau să cunoască pe viu rezultatul reeducării la Târgşor şi îişi anunţaseră vizita. S-au luat măsuri rapide şi severe. Cei socotiţi capi ai ﬁecărui grup, au fost izolaţi şi li s-a aplicat un regim sever: alimentaţie proastă, fără scoatere la aer, ferestre oblonite, percheziţii in cameră zilnice.

Primăvara şi vara lui 1949 la închisoarea Târgşor

Spre surprinderea noastră, in iarna 1948/49 nu s-a întâmplat nimic din ceea ce aşteptam noi. Se punea la cale altceva. Primăvara abia am înţeles dedesubtul stagnării activităţii de reeducare. Mai întâi, se strângeau date despre activitatea celor socotiţi mentori spirituali printre copii, se întocmeau dosare care aveau să ne însoţească pe parcursul detenţiei. Apoi, conﬂictul dintre Tito şi Stalin probabil captase atenţia.

O nouă încercare de reeducare a copiilor

Atunci a fost aruncat în luptă Ibănescu, un copil dintr-o familie de ţărani de pe lângă lpoteştii lui Eminescu. Bietul Eminescu! Ce greu i s-o fi părut pământul de pe pieptul lui, de n-a putut să strige la Ştefan şi la Ţepeş. lbănescu fusese arestat cu un grup de elevi de la Suceava sau laşi. Avusese nenorocul să-l cunoască pe Ţurcanu în primele zile ale activităţii, când abia câştigat de Securitate pentru planul reeducării voia să îşi demonstreze sinceritatea şi ataşamentul faţă de cauza proletară. La Suceava, Ţurcanu timorase suﬂetele celor slabi şi fricoşi; avea să-şi desfăşoare forţele la Piteşti […]

Burada – alt trimis de la centru

La o săptămână a apărut altă ﬁgură de la Centru. Un tânăr de 25-30 ani, recrutat probabil dintre bătăuşii cu care comuniştii convingeau ţăranii să se înscrie în colectivă; Se numea Burada. De două-trei ori pe săptămână, strângea în curte mulţimea elevilor şi dându-şi aere de reprezentant al clasei muncitoare, vorbea despre comunism, URSS; Marx, Engels, Lenin, Stalin în termeni şi într-o expunere aşa de hilară încât credeai că vei plesni dacă nu termină.

Acţiunea copiilor şi „trimisul” de la centru

Administraţia a permis ciripitorilor să actioneze pe cont propriu, pentru a crea stări conﬂictuale, care să ducă la izolarea şi pedepsirea sistematică a elevilor consideraţi exponenţi ai grupurilor, creând o stare de timorare şi de interes material, egoist, pentru zeloşi. De la centru s-a cerut un reprezentant, comunist şi ilegalist, care să expună copiilor fiurnuseţea concepţiei materialist-dialectice.

O încercare a administraţiei

Cei ce munceau trebuiau puşi în conflict cu cei ce nu munceau, ca pretext pentru începerea reeducării, chiar prin mijloace dure. Locurile de muncă erau limitate. Erau vreo 20 de războaie semimecanizate, confiscate micilor proprietari de ateliere prin naţionalizare şi cam tot atâtea manuale. 300 lucrau la acestea în cele două schimburi.

Sosirea masivă a elevilor la Târgşor

Din toamnă, aproape zilnic până în primăvară, soseau grupuri de elevi între 12 şi 18 ani, din toate părţile ţării. Slăbiţi, timoraţi, unii bolnavi, dar cu ochi de lumină dulce, ca nişte îngeri blânzi în faţa cărora îţi venea să cazi în genunchi şi să le săruţi aripile nevăzute, care fâlfâiau neputincioase pentru zborul spre înaltul din care coborâseră.

Arestarea masivă a legionarilor

La începutul lunii august au sosit două sute de arestaţi, mulţi necondamnaţi, deşi fuseseră arestaţi încă din mai 1948. Toţi erau legionari din judeţul Prahova. Au fost cazaţi într-un ediﬁciu în aceeaşi curte. Ne intalneam în timpul plimbării care nu era strict supravegheată. Între ei, inginerul Constantin Slătineanu, inginerul Gheorghe Dragon, Nicu Cojocaru, Tache Rodas şi mulţi alţii.

Începutul „reeducării” la Târgşor

Directorul şi subdirectorul au organizat şedinţe formale în care câte unul din elevii din grupul buzoienilor trebuia să ţină o prelegere. Prelucrau vreun capitol din Capitalul lui Marx sau din Maniestul lui Engels, din care copiau câteva pagini sau pasaje; lor li se dădea hârtie şi cemeală sau creion. Directorul, pentru a-şi arăta convingerile faţă de subdirector, nu pentru a convinge pe deţinuţi, punea întrebări la care tot el răspundea cu aerul superiorului. Încercam să mă sustrag invitaţiei de a expune vreun subiect.

Descrierea închisorii Târgşor

Fostă mănăstire, ctitorie domnească a lui Vlad Ţepeş, aşezată într-un peisaj fermecător, împădurit, pe malul stâng al râului Prahova (acum cu împrejurimile defrişate şi satul extins până sub zidurile ei), cu biserica aşezată central în curtea chiliilor, parte dărâmată de cutremure de-a lungul anilor, parte transformată an de an prin reamenajări şi construcţii adiacente, închisoarea păstra aerul lăcaşurilor de cult ale meleagurilor româneşti.