Părintele Teofil Bădoiu – un om de o nevinovăție nepământeană
Stăteam de ceva vreme în mănăstire, urmărindu-l cum se învârtea printre ucenici. Avea iuţimea unui prâsnel şi nesiguranţa mersului de copil. O rasă neagră, largă, îi ascundea umerii mici şi trupul plăpând. Doi ochi negri, când gravi, când iuţi şi veseli, scrutând întrebător către tine, îi înviorau obrazul alb şi senin. Întreaga făptura a părintelui emana un amestec ciudat de fragilitate şi forţă, de smerenie duioasă şi fermitate lăuntrică, pecetluite toate de un zâmbet bun şi deschis, care făcea lumină în jurul său. Un om de o nevinovăţie nepământeană, care te cucerea instantaneu, forţându-te să-l îndrăgeşti din prima clipă. Nu puteai […]