vezi galerie foto (11 foto)
Traian Dorz
"Puţini sunt aceia care, luând jugul lui Hristos şi înţelegând să tragă la sarcina Lui, sunt gata să poarte și crucea împreună cu El, primind ocara Lui, prigonirea Lui și suferinţa împreună cu El. Fără să fugă, fără să se lepede, fără să trădeze."
  • 25 Decembrie 1914
  • Mizieș, Bihor
  • contabil
  • 16 ani
  • Oradea, Gherla, Periprava
  • 20 Iunie 1989
  • Mizieș, Bihor
    • Cântarea biruinţei
    • Cântarea veşniciei
    • Cântări de sus
    • Cireşul înflorit şi alte povestiri religioase
    • Minune şi taină
    • Pe genunchii lui Iisus
    • Hristos, mărturia mea. Scurta și sfânta povestire a vieții mele sau istoria unor cântări nemuritoare

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Scrie în cartea Apocalipsei: „Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul! Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apoc. 14, 13).

Versetul acesta i se potriveşte, în chip deosebit, aceluia dintre ostenitorii Oastei Domnului, căruia Părintele Iosif Trifa îi spunea întotdeauna, cu o ruptură de suflet: „dragă Dorz".

Mulţumesc bunului Dumnezeu că m-a ajutat să ajung până acum. Cu ajutorul Domnului şi a Sfintei Sale Maici voi încerca să aştern aici câteva din aducerile-aminte, ce reprezintă momente semnificative din viaţa mea.

Anii copilăriei.

Pe fratele Traian l-am cunoscut în 5 august 1965. Era mare restrişte atunci. Din Beiuş am mers cu fratele Vasile Pavel. Fiind pe vremea secerişului, cum mergeam pe drum, am văzut un om muncind pe câmp. După felul cum muncea, după gesturi, după îmbrăcăminte, după întreaga lui fiinţă, m-am gândit şi am zis:

- Acela este fratele Traian.

Învăţăturile pe care le-am moştenit de la înaintaşii noştri şi mai ales de la fratele Traian pe care l-am şi cunoscut cei mai mulţi dintre noi sunt multe. Trecerea sau şederea lângă oamenii mari este întotdeauna roditoare şi plină. Dar noi, cei mici, pe multe le-am uitat cu timpul. Am pierdut însă numai datele concrete, nume şi vremi, dar învăţătura acelor fapte sau cuvinte, sau soluţii, sau îndemnuri au săpat adânc în conştiinţa noastră şi ne-au crescut,

M-a surprins cu teamă şi cu fior plin de respect grija fratelui Traian faţă de opera pe care pe drept cuvânt putem spune că a scris-o sub inspiraţie divină.

Când mii de versuri curgeau ca dintr-un izvor nesecat, ce va fi simţit oare în inima lui când i se închideau toate porţile vreunei posibile tipăriri a acestora?

„...Din marii oameni luminaţi,
când unul lumea-l are,
mai mult ca aurul sa-l caţi,
căci el e cât un soare.”

Când trebuie să spun ceva despre fratele Traian Dorz - despre multiplele calităţi ale vieţii sale de părinte, învăţător şi îndrumător duhovnicesc al unei mari mulţimi de suflete, de om care L-a slujit pe Dumnezeu şi şi-a înţeles chemarea căreia i-a rămas credincios şi statornic până la sfârşitul vieţii, în ascultare şi împlinire a Sfântului Cuvânt al lui Dumnezeu - lucrul acesta îmi este foarte greu, cunoscându-mi şi nevrednicia. Dar încerc sa fac aceasta cu dorinţa sinceră de a mă întări în credinţă călcând pe urmele sale.

Era sâmbăta înainte de Rusalii 1988. Ne pregăteam să mergem la Sibiu. Fratele Martin îmi aduce un bilet pentru fr. Traian. Biletul prin care se solicitau medicamente din străinătate era de la o soră din Oradea căreia medicul îi spusese că-şi va pierde vederea dacă nu găseşte medicamentele urgent. Duminică după terminarea programului i-am dat bileţelul fratelui Traian, care urma să se ocupe de rezolvare.

Reporter: Preacucernice părinte, când aţi aflat pentru prima dată despre Oastea Domnului?

Păr. Mina: Încă din tinereţe, pe când eram la mănăstirea Hâncu, din Basarabia, prin anii 1936. Atunci primeam în mănăstire foaia Oastei Domnului, Iisus Biruitorul, a părintelui Iosif Trifa, de la Sibiu.

Din bunăvoinţă şi din bunăcuviinţă, comemorăm în anul acesta, 2009, împlinirea a două decenii de la trecerea în veşnicia lui Dumnezeu a neuitatului nostru frate Traian Dorz, psalmistul Oastei Domnului. [...]

În vremea când am fost prigoniţi prin închisori, au fost luaţi din partea Banatului deodată treisprezece fraţi şi două surori, între care am fost rânduit şi eu să fiu.

După chinuitoare anchetări la care eram duşi legaţi la ochi şi împinşi din spate, când într-o parte când în alta, ca să ne izbim de pereţi sau să cădem în gol, am fost duşi fiecare în câte o celulă. Eu m-am trezit la Gherla.

Prin harul lui Dumnezeu şi puterea Duhului Sfânt am dori să dăm o mărturie vie despre părtăşia sfântă din celulele puşcăriei cu preaiubiţii noştri fraţi din lucrarea Oastei Domnului: fr. Traian Dorz, fr. Rusu Cornel, fr. Capătă, fr. David Bălăuţă, fr. Popa Petru. Fratele Traian împreună cu fraţii a hotărât ca în timpul pe care îl petrecem aici să avem o părtăşie sfântă prin rugăciune neîntreruptă ziua şi noaptea şi prin zile de jertfă neîntrerupte, prin rotaţie. Astfel, mâncarea pe care o primeam am dăruit-o celor ce plângeau de foame şi prin aceasta Dumnezeu ne-a dat putere să ducem greul încercărilor şi al suferinţelor.

„Făcutu-mi-s-au lacrimile mele
pâine ziua şi noaptea, când mi se
zicea mie în toate zilele:
Unde este Dumnezeul tău?” (Ps. 41,3)

Este un mare dar de la Dumnezeu ca în viaţă să ai părtăşie cu oamenii cei aleşi ai Lui.

Pe lângă multele daruri primite de la El, în viaţă am fost învrednicit şi de acest minunat dar. Am cunoscut şi am avut trăiri sfinte cu marii duhovnici ai noştri, ca: Părintele Paisie de la Sihla, Părintele Nicodim Măndiţă, Părintele Serafim de la Sâmbăta, Părintele Nicolae Steinhardt şi alţii...

În primăvara anului 1982, fratele Traian, mergând odată spre Sibiu, a trecut şi pe la noi. Eu eram bolnavă - şi mi-a recomandat un doctor de la Cluj, care l-a tratat şi pe el.

În acei ani, fratele Traian s-a îngrijit să apară o carte de cântări mai cuprinzătoare, anume Cântările Domnului, care a fost tipărită în străinătate şi adusă în ţară cu mari riscuri şi greutăţi.

Auzisem despre fratele Traian Dorz, cântam din cântările sale, dar nu-l văzusem niciodată şi aş fi vrut să-l cunosc. Mă rugam pentru asta, şi Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea. Prin 1987 eram preot în Ocna Sibiului, acolo unde a trăit în ultima parte a vieţii sale loan Capătă, un alt frate din Oastea Domnului, care, încă din timpul Părintelui Iosif, lucrase împreună cu Traian Dor la redacţia foilor Oastei de la Sibiu şi împreună cu acesta suferise chiar închisoare în timpul regimului ateu.

Nimic nu este atât de strălucit ca Pavel legat pentru Hristos, ca acele lanţuri ce înfaşurau acele mâini fericite. A fi legat pentru Hristos e cu mult mai strălucit decât a fi apostol sau dascăl sau evanghelist. Unul ca acesta ar prefera mai curând să fie legal pentru Hristos, decât să locuiască în Ceruri. Sf. loan Gură de Aur spune „o lanţuri fericite, o mâini fericite pe care acele lanţuri le-au împodobit”.

… prin 25 iunie, tăcerea s-a spart dintr-o dată. Am primit o citaţie să mă prezint pentru data de 29 iunie, ora opt, la Judecătoria Alba Iulia. Am crezut că este vorba doar de o înfăţişare la Procuratură, pentru o simplă formalitate de clasare a cauzei noastre ori de încadrare, după cum ni se spusese.
Iată însă că în dimineaţa zilei de 29 iunie, ziua când toată Biserica Creştină sărbătorea amintirea martiriului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, pe când răsunau clopotele la toate bisericile din Alba Iulia, ne prezentam şi noi la judecată, tot pentru aceeaşi vină pentru care au fost judecaţi şi condamnaţi, într‑o zi ca asta, şi cei doi întâi-stătători ai Bisericii şi Credinţei Creştine, Apostolii Petru şi Pavel. Ce prevestire şi ce cinste pentru noi!

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Abia în închisoare mi-am început misiunea preoţească... Acolo am învăţat să mă rog şi tot acolo am simţit dependenţa de Dumnezeu, pentru că totul atârna de Dumnezeu şi toate veneau de la El." Pr. Ioan Sabău

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori