vezi galerie foto (5 foto)
Pr. Vasile Vasilache
  • 28 Ianuarie 1909
  • Roșiești, Vaslui
  • monah
  • 5 ani
  • Bacău, Jilava, Luciu-Giurgeni, Grădina, Stoienești, Gherla
  • 06 Ianuarie 2003
    • De la Antim la Pocrov - mărturii și mărturisiri -
    • Another Wold. Memories from Communist Prisons
    • Pentru ce suntem ortodocși
    • Întreita iubire: de Dumnezeu, Biserică și Neam
    • Bobâlna și Bobâlnenii - Jurnal Parohial
    • Sub acoperământul veșnicie
    • Reînvieri spirituale

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

După două săptămâni de spitalizare la Constanţa, în care aproape toţi ne mai refăcusem, fiind în covalescenţă, nu ne-au mai dus la colonia de muncă forţată Grădina, ci la colonia din Stoeneşti, pe care o declaraseră colonie de tifici, pentru toate celelalte colonii din regiune. Cazarea nu era mai bună ca la Grădina şi Salcia, ba chiar mai proastă. Erau câteva saivane de oi şi de vite cu pereţi şi acoperiş din stuf, pe un loc mocirlos, încât şi în interior înotai în acelaşi noroi. Vântul bătea şuierând printre trestii, iar şoarecii şi şobolanii erau la ei acasă, ieşeau în
cârduri din subsol fără teamă de nimic. Din când în când venea căpitanul şi ne consola; că astăzi aţi primit o mâncare de fasole şi aţi fost scoşi la soare, ori altădată, când era prost dispus, ne aducea tot felul de insulte.

La lucru nu ieşeam decât cei care eram apţi de muncă. Se făcuse o brigadă pe care o conducea deţinutul Văt... şi mai era o echipă care lucra la grădinărie. Între brigadierii de aici era şi fostul învăţător din Făgăraş, Petru Manciulea, care avea o condamnare destul de mare primită înainte de căsătorie. Ce om deosebit în comportare şi ca deţinut, ca brigadier! Pe toţi îi trata ca pe fraţii lui de suferinţă, cu toată înţelegerea şi dragostea, iar ca brigadier, cei din grupa lui îi spuneau: ”Tată Manciulea”...

Desigur că pe timp de iarnă tot pe deţinuţi îi scoteau să aducă lemne din lunca Brăilei. Îmi amintesc de asemenea de fostul diriginte de la Oficiul poştal din Mânăstirea Neamţu, care acuma era şi el în închisoarea de la Stoeneşti. Era o fire cu totul plăpândă şi slab de boală şi de suferinţă, stăpânit de focul unui singur dor de a ajunge să fie eliberat şi să se întoarcă acasă să-şi vadă pe cei cinci copilaşi şi pe soţie, singurii scumpi pe lume. Iată însă că într-o zi geroasă de iarnă cu vânt, brigada lui a fost solicitată să aducă lemne cu spatele din lunca bălţii Brăilei. Şi la întoarcere către colonie, el slab şi degerat nu se putea ţine mai aproape de cei din faţa lui. Atuncea caraliul care răcnea să se strângă rândurile, împinse lemnul de pe spatele unui deţinut din urma lui şi-l lovi la cap pe fostul diriginte, exact la creierul mic. Acesta cade jos, este dus la infirmerie şi în drum spre spitalul din Salcia moare. Nu a mai ajuns sărmanul de el să-şi mai vadă scumpii lui copilaşi şi nici soţia!

Pe timpul şederii la Stoeneşti am fost bolnav, şi prin urmare nu eram în echipele de muncă dar, noaptea la întoarcere, deţinuţii îmi spuneau cele întâmplate. Am auzit că o brigadă de deţinuţi, care în mersul lor la punctul de lucru, la marginea satului a văzut, deoparte şi de alta a
drumului, grămăjoare de fructe, puse de bunii săteni români, pentru cei duşi zi de zi la robia grea a lucrului, flămânzi şi cu haine ce constituiau o ruşine pentru demnitatea de om. Unii, sleiţi de puteri, nu au luat aceste cadouri. Aparent deţinuţii ştiau că trebuie să meargă la lucru cu foarte puţină mâncare. Desigur că primeau atât de puţină mâncare că se simţeau mereu flămânzi. Vă puteţi închipui cu ce poftă le-au mâncat ei, care de 5-10-15 ani de zile nu mai puseseră în gură o fructă. Prin închisori, cinci ani de zile, nu am mâncat nici eu. Bucuroşi că le-au primit pomana, bunii oameni, au repetat gestul lor mărinimos, dar caraliii care aveau acuma instrucţiuni speciale şi în această privinţă, nu au mai îngăduit nimănui să se mai atingă de grămezile de fructe. Le-au lăsat numai pe albine. Înainte de a se apropia, caraliii dădeau ordine de fuga marş. Astfel, grămezile de fructe au rămas zile şi săptămâni până când au putrezit, făcându-se una cu pământul...

O, ce bătaie cumplită a luat un fost învăţător din părţile Aradului, care lucrând la grădina de zarzavaturi, o colonie din Salcia, a luat o ceapă s-o ducă colegului său de cameră. O ascunsese în pantaloni şi când i-a găsit-o l-a bătut cu atâta sălbăticie, încât au fost chemaţi şi alţi deţinuţi să-l ducă pe o pătură în celulă. Gândească ceva mai mult la aceasta ”cititorii”, ce fel de conducători am avut noi în acel timp în închisorile din România!

Febra tifoidă ajunsese o problemă de mare pericol nu numai pentru deţinuţi, ci şi pentru toate coloniile de lucru şi ceva mai mult, pentru toate satele şi oraşele din acea regiune a Dobrogei. Iată pentru ce conducerea a fost constrânsă să ia măsuri radicale, prin strângerea la un loc a tuturor tificilor şi izolarea lor completă într-o singură închisoare. Şi aşa pe toţi tificii de la Stoeneşti ne-au transportat la Salcia şi acolo i-au adus şi pe cei de la Grădina, de unde au hotărât să ne trimită la închisoarea de la Gherla din Transilvania.

În noaptea dinaintea plecării către această destinaţie, toţi cei 300 de bolnavi tifici am fost îngrămădiţi într-o cameră mare la colonia din Salcia. În orele târzii ale nopţii, după ce aţipisem, izbucneşte o rebeliune a majorităţii deţinuţilor contra câtorva foşti brigadieri, care în coloniile de muncă forţată din conducerea asupritoare, prigonind şi ei pe sărmanii deţinuţi, oprindu-le dreptul de a scrie sau primi pachete, ori alte multe injurii adresate, punându-i la munci şi mai grele şi înjositoare. Vătă... era cel dintâi vizat şi ca el şi alţi câţiva. Lovituri, vaiete, alergări, apostrofări, ţipete de la cei loviţi, şi răcnetele după ajutor zguduiau întreaga cameră. Zgomotul mare din interior s-a auzit şi afară. Le era şi gardienilor teamă să intervină căci s-ar fi produs un măcel. [...]

Într-un târziu spiritele s-au mai potolit şi am putut să avem ceva linişte. A doua zi era programată însăşi plecarea, organizată din timp cu toate legăturile pe tot traseul până la Gherla. Astfel că incidentul de noaptea trecută a fost supus unei cercetări sumare şi au fost pălmuiri şi punerea în lanţuri a câtorva deţinuţi, adăugându-se-le la dosare învinuirile constatate. A fost o noapte a Sfântului Bartolomeu!

(Arhim Dr. Vasile Vasilache - O altă lume. Amintiri din închisorile comuniste, manuscris, pp. 36-39)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Comemorări

Caledandar de comemorări

Citatul zilei
  • "Poporul român s-a născut creștin. Avem obligația morală față de copiii noștri să le lăsăm moștenire dreapta credință a strămoșilor noștri și răspunderea față de străbunicii noștri, crescuți în legea creștină." Spiru Blănaru

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori