Anul comemorativ al patriarhului Justinian și al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismuluiMii de oameni și-au asumat conștient suferința în perioada comunistă, urmând lui Hristos Cel răstignit, Care le-a dat putere să reziste celui mai negru infern al reeducării. Ei reprezintă generațiile martirice ale României secolului trecut. Dan Tudorache, unul dintre iniţiatorii site-ului fericiticeiprigoniti.net, un tânăr entuziast şi preocupat de trecutul înaintaşilor noştri din perioada comunistă, a acceptat să ne vorbească despre activitatea benevolă, nobilă, pe care o desfăşoară de ani buni împreună cu câţiva prieteni. Contribuţia lor la conservarea memoriei martirajului românesc din timpul comunismului este imensă, mai ales că reuşesc să atragă atenţia publicului tânăr asupra acestui subiect.

Care a fost motivaţia principală ce a determinat apariţia site-ului fericiticeiprigoniti.net?

Au fost mai multe motivații, care au ținut atât de planul interior, sufletesc, cât și de un anume context. În primul rând, primii pași pe care i-am făcut în viața duhovnicească atât eu, cât și Claudiu Bălan - inițiatorul acestui proiect, s-au datorat nu doar scrierilor consacrate ale Sfinților Părinți, ci şi cărților de memorii ale foștilor deținuți politici. Țin minte și acum că după ce am citit prima carte de memorialistică („Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”, a fostului deținut politic Aurel Vișovan), am rămas atât de impresionat de drama prin care a trecut acel om, încât, la final, m-a podidit plânsul. Era prima oară când aflam despre „universul carceral” din timpul comunismului, fiindcă nimeni, niciodată până atunci, nu îmi dezvăluise nimic. Apoi, am trecut prin „Bucuriile suferinței” din gulagurile părintelui Dimitrie Bejan, prin zguduitoarea „Întoarcerea la Hristos” a lui Ioan Ianolide, după care au urmat memoriile părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa și, bineîn­țeles, de acum celebra carte „Sfântul închisorilor”, cu mărturii despre studentul Valeriu Gafencu. Acestea au fost primele lecturi care ne-au modelat fondul interior și ne-au sensibilizat foarte mult în această direcție.

În același timp, au început să fie popularizate în spațiul online, pe diferite site-uri și bloguri creștine, fragmente memorialistice, emisiuni și interviuri cu foști deținuți politici. Se întâmpla prin anii 2008-2009, în perioada de pionierat a blogosferei crești­ne, iar subiectul era abordat aproape exclusiv prin sintagma „Sfinții închisorilor”. Aşadar, motivația contextului de aici pornește, de la materialele dispersate din mediul online, pe care le-am dorit adunate și organizate într-un cadru coerent, pentru folosul sufletesc al tinerilor. Aveam deja și experiența proiectului Ortodoxia Tinerilor, demersul nostru de suflet de la care au şi pornit toate celelalte.

La început, m-am opus ideii de a face tocmai noi un proiect dedicat martirajului creștin din închisori. Aş fi vrut ca iniţiativa să aparţină promotorilor subiectului. La insistențele lui Claudiu Bălan, am acceptat, iar după ce am primit binecuvântarea părintelui duhovnic, ne-am apucat de treabă. Ne-am dorit o abordare cât mai largă și mai nuanțată a universului carceral - de la tragic la sublim.

Care sunt sursele de documentare cu care alimentaţi conţinutul site-ului?

Principala sursă pe care am valorificat-o până acum și pe care o vom valorifica în continuare este memorialistica de detenție, această cenușăreasă așezată la hotarul dintre literatură și document istoric. De asemenea, am valorificat jurnalele din epocă editate, interviurile cu foștii deținuți politici, dar și documente din arhiva organelor de represiune, publicate în cărțile de specialitate: note informative, procese-verbale de interogatoriu sau hotărâri ale tribunalelor militare. Nu în ultimul rând, de câțiva ani, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a pus la dispoziție online și fișele matricole penale ale foștilor deținuți politici, care sunt iarăși o sursă accesibilă pentru a extrage informații biografice. Am marșat, cu precădere, pe memorialistica de detenție, pentru că ne-a fost cea mai la îndemână sursă. Este „vocea victimelor” şi are puterea de a transmite emoție cititorilor. Captează, atrage interesul și, prin urmare, este modalitatea cea mai facilă de a comunica memoria recentă. Cu toate acestea, nu dorim să facem din memorialistica de detenție un mijloc exclusivist de cultivare a memoriei recente, deoarece ne lovim de imprecizia datelor referitoare la timpul și spațiul evenimentelor relatate, subiectivismul față de persoane sau ideologii.

Ideal ar fi să putem valorifica toate sursele istorice posibile: documentele organelor de represiune, periodicele din epocă, memorialistica, arhivele Bisericii, arhivele de familie, ca să le agregăm într-un tot coerent prin care să refacem cât mai fidel traseul și evoluția fiecărei persoane. Nu am ajuns încă la această maturitate de conținut, dar tindem permanent spre această ţintă, și cât ne ţin puterile vom lua în serios demersul de investigare.

Ce vă determină să susţineţi constant această activitate?

Conștiința că ceea ce facem este de un real și mare folos, atât pentru noi, cei de astăzi, cât și pentru generațiile de mâine. Întâi de toate, acţiunea pe care o întreprindem ne zidește sufle­tește pe noi, cei direct impli­cați. Apoi, vedem cum îi ajută și pe cei care se împăr­tășesc din această lucrare, ceea ce ne aduce și mai multă bucurie. Dincolo de toate, sunt convins că, dacă n-ar fi harul lui Dumnezeu, care să ne înflăcăreze inimile și să ne dea râvna cea bună, nu am fi perseverenți.

„Fiți credincioşi idealurilor voastre şi rămâneţi demni”

Ce ar trebui să reţinem în mod deosebit din experienţa de viaţă a acestor români, adevăraţi creştini-ortodocşi ai neamului?

N-aș vrea să ciuntesc din acest imens patrimoniu spiritual, pe care l-a lăsat în urmă o întreagă generație jertfelnică, reducându-l la un slogan personal. Cred că ar trebui să reținem ceea ce a concluzionat fiecare dintre mărturisitorii Ortodoxiei din expe­riența suferinței personale, pentru că sunt concluzii autentice, care toate împreună formează ceea ce am putea numi Lecția secolului XX pentru secolul XXI. De pildă, mesajul testamentar de pe crucea mormântului lui Ioan Ianolide este: „Totul în Hristos”. În puținele scrieri ale preotului martir Ioan Ștefan Boboc, acesta mărturisește simplu: „Dragostea de Hristos și de săraci: atât am înțeles din preoție”. Printre ultimele cuvinte ale profesorului George Manu, rostite în agonia dinaintea morții, a fost și îndemnul: „Fiți credincioşi idealurilor voastre şi rămâneţi demni”. Este bine cunoscut și mesajul filosofului creștin Mircea Vulcănescu „Să nu ne răzbunați”. Pe lângă aceste concluzii percutante, chintesențe ale vieții lor în Hristos, cred că n-ar trebui să ratăm experiența de viață a foștilor deținuți politici în general, dar și lecția de viață pe care și-au luat-o cei care au făcut parte din „aparatul represiv”, fie ei lideri politici, agenți ai Secu­rității, judecători, procurori, milițieni. Vă dați seama, de pildă, ce lecție dură de viață au primit Lucrețiu Pătrășcanu și Vasile Luca, care au fost uciși de propria lor operă politică? Și nu sunt singurii. De aceea spun că, în lumina Evangheliei, de la fiecare avem ceva de învățat. Numai că toată această experiență de viață trebuie cumva sintetizată în linii mari și transpusă într-o carte de căpătâi, ca un „nou testament”, iertați-mi îndrăzneala, în care minunile, căderile, curajul, trădarea, sfin­țenia, frica, demonismul, nebunia, eroismul și toate limitele umane să fie prezentate fără nici o exagerare. Avem nevoie de această istorie pilduitoare a relației Dumnezeu-omenire.

Ce ne puteţi spune despre echipa care se ocupă de site?

Oameni obișnuiți, în general tineri, studenți, familişti. Reuşim să ne punem timpul și talanții într-o împreună-lucrare, fiecare după priceperea și posibilitățile lui. Nu pot să nu amintesc aici și de zecile de voluntari inimoși care ne-au ajutat de-a lungul timpului. Suntem recunoscători acestor albinuțe anonime pe care le numim generic „voluntari”, care deloc întâmplător sunt în cea mai mare parte reprezentate de genul feminin. Dacă tot veni vorba de echipă, simt nevoia să mărturisesc despre bucuria prieteniilor care s-au format lucrând împreună la acest proiect și la celelalte pe care le avem în desfășurare. Până la urmă, acesta este neștiutul și marele câștig pe care l-am primit prin rânduiala lui Dumnezeu și pe care l-am constatat între timp. E minunat să ai prieteni cu care să vorbești „aceeași limbă”.

Cum primesc cititorii memorialistica închisorilor şi lagărelor comuniste?

Cred că depinde de structura sufletească a fiecăruia, însă la primul contact cu memorialistica de detenție am remarcat câteva reacții care predomină: emoția copleșitoare, uimirea că astfel de experienţe chiar au avut loc în secolul XX și respectul necon­diționat față de suferința enormă a înaintașilor noștri. Suferința, dar mai ales îndurarea suferinței în Hristos îi sensibilizează, îi ajută să conș­tientizeze cât de scumpe sunt credința și libertatea şi că ele trebuie apărate și cultivate pentru viitor. Unii dintre cititori ne-au mărturisit că aceste lecturi le-au schimbat vieţile.

În definitiv, aceasta este și finalitatea demersului nostru: să cultivăm memoria martirajului românesc din timpul comunismului astfel încât să aducă roade duhovnicești.

Şi nu suntem singurii care facem asta: faptul că Sfântul Sinod a hotărât ca anul 2017 să fie dedicat (şi) „apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” este o ocazie nesperată, mult așteptată, de a se dezgheța anumite rețineri legate de trecutul nostru recent pentru a recupera, sau mai bine spus pentru a (re)descoperi o moștenire uriașă de experiență duhovnicească și nu numai.

(Raluca Brodner - Ziarul Lumina, ediția electronică din 19 martie 2017)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Eu cred nelimitat în Dumnezeu. Orice fac, gândesc şi vorbesc eu raportez la Adevărul absolut care este Dumnezeu." Dumitru Bordeianu

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori