Starețul Pimen - ”se ruga lui Dumnezeu cu credință adâncă”

Detalii

Scris de Ion Antohe

Categoria părinte: Mărturisitori

Categorie: Pr. Pimen Bărbieru

Tot la Aiud era și starețul Pimen de la Schitul Peștera Ialomicioarei, intrat în pușcărie cu un lot din organizația colonelului Arsenescu, acuzat că îi găzduise și îi ajutase. Era mic de statură, cu fața plină și ochi bănuitori, cu o fire puțin comunicativă. Și aici în închisoare, trăia îndeplinind ritualul și comportarea vieții monahale. Își alesese un colț din celulă în care dimineața, la prânz și seara se retrăgea ca să nu poată fi văzut de gardian prin vizetă și se ruga lui Dumnezeu cu credință adâncă.

(Ion Antohe, Răstigniri ascunse în România după Ialta, Editura Albatros, București, 1995, p. 339)

Părintele Pimen Bărbieru - ”un om blând și cu o conversație plăcută”

Detalii

Scris de Vasile Cristea

Categoria părinte: Mărturisitori

Categorie: Pr. Pimen Bărbieru

Ieromonahul Pimen venise cu un lot mai mare. Sfinţia Sa avea o condamnare de 25 de ani muncă silnică. (...) Când l-am văzut pentru prima oară pe părintele Pimen Bărbieru, era foarte slab, mai mult piele şi os. Avusese câteva hemoptizii. Mânca foarte puţin. Am stat în aceeaşi cameră de la etajul I; mă împrietenisem repede cu el, căci firea îi era comunicativă: un om blând şi cu o conversaţie plăcută. Mi-a povestit cum au depus jurământul la mănăstirea lui, la Cetăţeni, cei din organizaţia militară de rezistenţă în munţi a colonelului Arsenescu. Pentru că le-a luat jurământul, a fost condamnat; şi pentru a-i fi adăpostit pe unii membri ai organizaţiei. În urma unui tratament cu antibiotice şi sub îngrijirea doctorului M.A.I. Aurelian Narcea, medicul penitenciarului, s-a pus pe picioare, a prins greutate şi i s-a oprit evoluţia bolii.

(Vasile Cristea, Rugul Aprins. Duhovnicii ortodoxiei sub lespezi. Cap. ”Lotul tuberculoșilor”)

”Îmbarcarea și întâlnirea cu prietenul Ilie Țintă”

Detalii

Scris de Puiu Năstase

Categoria părinte: Mărturisitori

Categorie: Pr. Ilie Țintă

Ajungem la gara secretă de îmbarcare a Jilavei și fără nici o întârziere suntem îmbarcați într-o garnitură de vagoane care ne așteapta. […]

Mă urc și eu în primul vagon la îndemână. […] Nu cunosc pe nimeni. Dar ia stai! Fața aceea rotundă în colțul acela îndepărtat, fața aceea care-mi zâmbește imediat ce-mi întâlnește privirea, semn că m-a recunoscut. Cum să n-o recunosc și eu? Aparține teologului legionar Ilie Țintă, prahovean. […]

Ilie Țintă și regimul de exterminare

Detalii

Scris de Aristide Lefa

Categoria părinte: Mărturisitori

Categorie: Pr. Ilie Țintă

Sosiți la MAI, după formalitățile de încarcerare, am fost repartizați în celule. (...) Aici am găsit alți trei colegi de suferință, ce fuseseră aduși înaintea mea. Cel mai vechi era Ilie Țintă, student teolog din Ploiești, arestat încă din toamna anului 1947, deci cu o vechime de opt, nouă luni. Arăta foarte palid și slăbit, deoarece, de la arestare, nu mai văzuse lumina soarelui. I se aplicase un tratament de exterminare, pentru a-l determina ”să colaboreze” cu autoritățile, dar refuzase categoric. De câteva zile, medicul care îl consultase, îi aprobase așa-zisul regim de refacere, care era mai consistent. (...)

De mare folos mi-a fost Ilie Țintă, care avea o experiență îndelungată ”în materie”. Oricât de curios s-ar părea, ne simțeam bine împreună și nu știam cum trecea timpul.

(Aristide Lefa - Fericiți cei ce plâng, Editura Eminescu, București, 1998, pp. 18-19)

Ilie Țintă - un teolog călit în cele mai dure încercări

Detalii

Scris de Virgil Maxim

Categoria părinte: Mărturisitori

Categorie: Pr. Ilie Țintă

Ilie Țintă, de fel din Slobozia, era înzestrat cu o mare putere de intuiție și cu tenacitate deosebită; rezistase în anii de detenție la cele mai dure încercări. Sufletul lui dorea să se liniștească în Casa Domnului, pentru mântuirea tuturor. Am petrecut într-o bucurie continuă, împărtășindu-ne stările sufletești și speranțele. Ne vom reîntâlni în zilele eliberării când, deveniți din necesitate frizeri, nu reușeam să facem față solicitărilor. În 1979 Ilie a primit binecuvântarea întru preoție; fusese eminent elev al Seminarului Nifon din București și al Facultății de teologie.

(Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată. Abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce, ediția a II-a, Editura Antim, București, 2002, p. 367)

„Omul cel mai aproape de desăvârșire pe care l-am cunoscut vreodată”

Detalii

Scris de Teodor Duțu

Categoria părinte: Mărturisitori

Categorie: Mircea Vulcănescu

Aiudul de atunci dispunea de niște ateliere modeste, în care lucrau mai mult cei de drept comun, dar care erau numite cu emfază - fabrica. Era aici un atelier de reparat căruțele închisorii, dar și pe cele ale țăranilor de prin satele vecine Aiudului, care voiau să recurgă la serviciile lui. Era, de asemenea, un atelier de fierărie unde se confecționau scoabe, potcoave, străgălii, tirfoane pentru calea ferată și alte piese pentru nevoile țăranilor, precum și piese de tinichigerie (sobe, găleți, stropitori, burlane, tăvi și paturi de fier).