50 de ani de la grațierea deținuților politici din România
Pe data de 16 iunie 1964, sub presiunile internaţionale, temniţele comuniste îşi deschideau porţile. Vinovaţi de „uneltire contra ordinii sociale”, foştii deţinuţi politici au suferit, însă, şi după „marea eliberare” din 1964, fiind periodic chemaţi la Securitate, bătuţi, urmăriţi şi ameninţaţi.
Purtând pecetea de „duşmani ai poporului”, sute de mii de români au fost condamnaţi de comunişti, apoi încarceraţi sau ucişi, iar familiile lor hărţuite. Abuzurile nu au cunoscut limite: intelectuali de marcă ai ţării au fost daţi afară din facultăţi pentru că aveau „dosar prost” şi trimişi pe posturi umilitoare de muncitori necalificaţi, preoţii au fost lichidaţi ori deportaţi în lagăre de concentrare, profesorii, medicii, politicienii sau simplii ţărani – suspectaţi de „incorectitudine politică” – s-au trezit peste noapte arestaţi, supuşi torturilor Securităţii şi trimişi în închisoare. Pe data de 16 iunie 1964, sub presiunile internaţionale, temniţele comuniste îşi deschideau porţile. Vinovaţi de „uneltire contra ordinii sociale”, foştii deţinuţi politici au suferit, însă, şi după „marea eliberare” din 1964, fiind periodic chemaţi la Securitate, bătuţi, urmăriţi şi ameninţaţi.
Statisticile oficiale arată că, în ianuarie 1960, numărul persoanelor condamnate pentru delicte împotriva securităţii statului era de 17.613. Deşi decretul de amnistiere cu numărul 411 a fost emis în iulie 1964, deţinuţii au început să iasă din puşcăriile comuniste încă din 1962, fiind eliberaţi treptat în acea perioadă peste 12.700 de deţinuţi politici.
Mărturii ale foştilor deţinuţi politici
Din „Albumul Memorial” editat în 2004 de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România aflăm că, în perioada 1945 – 1989, la Jilava, la Aiud, Galaţi, Sighet, Gherla sau Poarta Albă, ca şi în alte peste 129 de temniţe şi lagăre au avut loc cele mai cumplite crime contra umanităţii, cărora le-au căzut victime peste două milioane de români nevinovaţi.
„În momentul de faţă, la nivel naţional mai sunt în viaţă sub 3000 de foşti deţinuţi, rata de mortalitate fiind de 600 – 700 de persoane pe lună1. În judeţul Neamţ, punctele de detenţie erau Lagărul de Muncă de la Bicaz (pentru construirea Hidrocentralei) şi Combinatul Chimic de la Săvineşti. În România, cele mai importante puncte de detenţie erau cele de la Jilava, Balta Brăilei, închisorile pentru femei de la Mislea, Miercurea Ciuc şi Oradea, închisoarea copiilor de la Târgşor şi închisoarea pentru studenţi de la Piteşti.
Astăzi, în judeţul Neamţ mai trăiesc în jur de 300 de foşti deţinuţi politici, majoritatea acestora aflându-se la Piatra-Neamţ, Roman, Valea Bistriţei, Roznov şi Tazlău. Nu deţinem o statistică exactă a acestora, deoarece nu sunt toţi înregistraţi la Asociaţia noastră”, aflăm de la Mihai Bontea, preşedintele Filialei Neamţ a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.
Mihai Bontea a fost arestat în 1959, pe vremea când era elev în clasa a XI-a, la Liceul „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ. Totul a început în anul 1954, în timp ce era elev al Şcolii generale cu clasele V-VII (actualul Liceu Forestier). Într-o zi, când se juca, împreună cu alţi cinci colegi, a găsit printre ruinele unei brutării din cartierul Precista două arme militare fără muniţie. Influenţaţi fiind de lectura unor broşuri de aventuri şi de filmele de război care rulau atunci, cei şase copii au decis să ascundă armele pe dealul Cârlomanu, ulterior mutându-le în podul casei unui coleg. Mai târziu, fără să se consulte cu vreo persoană matură, cei şase au înfiinţat, în joacă, o asociaţie militară pe care au intitulat-o „Vulturul”. Sub forma a două grupuri adverse, copiii „se luptau” pe Dealul Cârlomanu, toate acestea fiind consemnate într-un registru-jurnal.
Patru ani mai târziu, în anul 1959, securitatea – descoperind activitatea celor 6 copii – i-a arestat pe toţi şi i-a transferat la Bacău. Deşi acţiunile lor aveau un caracter vădit copilăresc, Securitatea din Bacău le-a fabricat un dosar penal, prin metode de corupere şi tortură, obligându-i să semneze declaraţii mincinoase, prin care recunoşteau că au avut intenţii duşmănoase la adresa statului.
„Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde, constatându-se că a fost vorba de o joacă de copii, sentinţa a fost casată, iar fapta încadrată la acte de huliganism. Am făcut 2 ani de închisoare, trecând prin penitenciarele de la Bacău, Jilava, Gherla şi Piatra-Neamţ. Am suferit, însă, după eliberare, timp de 30 de ani, până în 1987, fiind în permanenţă urmărit şi hărţuit de Securitate”, îşi aminteşte Mihai Bontea.
Continuarea pe portalul Doxologia
noiembrie 8, 2014 @ 12:44 pm
Stimată doamnă Irina Nastasiu, vă rog frumos ajutați-mă să-l găsesc pe Grigore Caraza! Nu mai raspunde la telefon, după ce a fost atacat în iulie, nu mai reușesc să vorbesc cu el – circulă un zvon că ar fi într-un azil… E adevărat?