"Dacă zici "iadul pe pământ" nici atunci n-ai spus suficient ca să exprimi ce a însemnat închisoarea Piteşti pentru studenţii români." - Puiu Atanasiu

O dată cu tăierea pachetelor, s-a făcut o nouă redistribuire a deţinuţilor în celule, după un plan şi un ţel precis, pe care noi deţinuţii n-am avut cum să-l ghicim. Eu am nimerit în cameră cu Valeriu Gafencu, condamnat la 25 ani muncă silnică pentru activitate legionară. N-a făcut nimic împotriva regimului lui Antonescu.

Din ziua fixată pentru începerea vorbitorului s-a instituit un regim de o stricteţe de neimaginat. S-au suspendat cărţile poştale şi s-au tăiat pachetele la toată lumea.Zeci de colonei şi alte grade superioare deschideau de dimineaţă şi până seara vizetele şi ne studiau. Am văzut şi multe persoane civile. Printre crăpăturile uşii am văzut-o de câteva ori pe Ana Pauker, spionând deţinuţii.

Închisoarea este situată undeva la marginea oraşului. Zidul exterior se află la o distanţă destul de mare de clădirea închisorii (spre deosebire de celelalte locuri de detenţie din ţară).

După insuportabile chinuri fizice si de constiintă, nu mai aveam nimic de ascuns si nici resurse fizice si morale ca să mai putem rezista torturilor.

În timpul torturii morale au continuat si torturile fizice, până când, pentru cei cu muncă silnică si temnită grea, declaratiile publice în celulă si cele scrise în camera 4 spital erau pe terminate.

Paștile din 1951...

Eram siguri că, după vizita lui Ţurcanu, Zaharia va veni cu o nouă metodă de tortură.

După masa de seară, Zaharia s-a întors ca un taur înfuriat şi şi-a debitat repertoriul lui muzical. A ales zece dintre noi şi, împreună cu cei din comitet, ne-a aplicat legea „dragostei lui Gheorghiu”.

Apoi, ne-a fixat o nouă poziţie pe priciuri: în loc să ţinem mâinile pe genunchi, trebuia să le ridicăm în sus, pe lângă cap. După bătaia primită, abia ne mai puteam mişca, iar prin ținerea mâinilor în sus în poziţie fixă, surescitarea nervoasă se intensifică în aşa măsură, încât era imposibil de suportat.

Atunci ne-am convins cu toţii că, până la urmă, nu vom putea răbda şi nu vom avea de ales decât să ne lepădăm de Mişcarea Legionară sau să înnebunim. (...)

A doua zi de Crăciun se deschide uşa brusc şi apare directorul Alexandru Dumitrescu încruntat şi cu un ciomag în mână.

Ţurcanu raportează că legionarii au sărit la reeducaţi ca să-i omoare, deoarece vor să se reeduce!

 

Închisoarea Pitești:

O temniţă mai mică decât Aiudul. Are celule izolate dar şi camere comune. Am fost primiţi cu ostilitate, care în scurt timp va deveni brutalitate.

Aici am întâlnit tinerii nou arestaţi. Toţi erau studenţi. Majoritatea lor erau personalităţi bine definite şi frumos pregătite. Erau elita tineretului acelei generaţii.

Când am ajuns la Pitesti era o zi frumoasa. Pe atunci închisoarea nu avea dube pentru transportul detinutilor. Directorul ne astepta la gara cu vreo 30 de gardieni înarmati. Din lipsa de lanturi ne-au pus în rânduri de câte sase, dupa înaltime, si ne-au legat cu funii de mâini. În felul acesta nu se putea fugi, paziti fiind de gardienii înarmati.

Închisoarea din Piteşti este cunoscută şi va rămâne înistorie prin atrocităţile şi crimele ce au fost comise în timpul reeducării. Am avut norocul sau poate nenorocul de a fi şi eu în această perioadă în penitenciarul din Piteşti, unde am putut să văd „cum a fost creat omul", cu virtuţile sau slăbiciunile sale.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii