”A fost o seară formidabilă” – Gânduri despre lansarea cărții ”Urlă haita…” la MȚR

Vineri 15 feb, ora 17, am fost la biserică Mavrogheni la parastasul pictorului Horia Bernea. Am ajuns cam pe la spartul târgului. Am aprins o lumânare la mormânt, care-i în curtea bisericii şi am primit împărțeală de coliva.

La ora 18, am traversat la Muzeul Țăranului Român şi am participat la lansarea cărţii „Urlă haita …” de Nicolae Purcărea, fost deţinut politic. La intrare, câteva sute de volume s-au vândut ca pâinea caldă. Până la începerea conferinţei, am luat loc în sală şi am început să citesc la întâmplare din carte. Până la începerea conferinţei citisem vreo 6 pagini şi deja îmi tremurau mâinile de emoţie. Nimerisem tocmai la descrierea pedepselor obişnuite la închisoarea Piteşti. Bestialitatea, sadismul, creativitatea în a inventa metode noi de tortură fizică, dar şi psihică m-au îngrozit. Apoi groaza s-a transformat în indignare, apoi… nu mai continui, pentru că la vânzare mai era o carte: „Să nu ne răzbunați.”

Conferinţa a durat cam două ore. Au vorbit: Răzvan Codrescu (a menţionat şi cazul recent al lui Valeriu Gafencu), Sorin Lavric, Dan Puric, Nicolae Purcărea (foarte bătrânul autor al cărţii), prof. Ion Coja, fiica lui Radu Gyr, alţi foşti deţinuţi politici din toată ţara. Sala a fost plină ochi, mulţi au stat în picioare pe margine, eu estimez că au fost aproximativ 400-500 de oameni.

Iată câteva idei pe care mi le amintesc, din ce s-a vorbit:

1) Aceste generaţii de „bandiţi” sunt mândria şi fala Neamului Românesc, dovada dârzeniei fizice şi a nezdruncinatei iubiri de Dumnezeu. Pe autor îl puneau în genunchi şi-l forţau să mănânce fecale: „Ia zi, mă banditule, acu’ mai crezi în Dumnezeu?” „Cred, domnule căpitan!” Şi atunci începea bătaia.

2) „Iarna 1952-1953 am petrecut-o într-o celulă cu geamul spart. Mă durea toată carnea de pe mine de atâta tremurat. Da’ ce era să fac?”, a spus autorul.

3) Citez din carte, la pagina 111: „Astăzi, alţii au suferit, nu tu. Tu eşti dat la ladă de gunoi! Copiii nu ştiu nimic despre pătimirile poporului român, despre rezistenţa anticomunistă din munţi, despre Piteşti, Gherla, Canal şi altele, dar trebuie să înveţe că a existat un holocaust al poporului evreu …”

4) A existat o sursă inepuizabilă a energiei psihice întăritoare şi dătătoare de sens vieţii în suferinţa detenţiei: RUGĂCIUNEA. Apoi, pe locul doi era pilda Mântuitorului în chinurile Răstignirii. Alteori, se recitau în minte poeziile lui Radu Gyr.

5) Pe ecran s-a proiectat: „Nu cel ce ţine în mână bâta are putere. Ci cel ce rezistă loviturilor. El va birui.”

6) Mărturiile de la închisoarea Piteşti sunt prea îngrozitoare, incredibile pentru omul neavizat. A fost un experiment probabil unic în lume: reeducarea. Deţinuţii nu mai aveau încredere nici în propria persoană, nu-şi mai puteau aminti ce declaraseră la interogatoriul precedent, din cauza bătăilor.

La sfârşit, întreaga sală a aplaudat în picioare, multe minute în şir, pe cei vreo zece bătrânei, preşedinţi ai sucursalelor judeţene ale Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, care erau în sală. A fost o seară formidabilă, am plecat foarte emoţionat de tot ce am auzit acolo.

Doamne ajută!

(Cristian Victor)