Abandonarea României de către marile puteri – sovietizarea forţată a ţării

Demontarea vechiului sistem democratic pluralist de inspiraţie europeană, clădit cu trudă şi multe sacrificii pe parcursul câtorva generaţii, s-a realizat într-o serie de etape, constituind o operă de anvergură. Acordul de procentaj con­venit la Moscova pe o bucată de hârtie, în 9 octombrie 1944, de premierul britanic Winston Churchill şi dictatorul sovie­tic Iosif Visarionovici Stalin, fară acordul preşedintelui ame­rican Roosevelt, consfinţea intrarea României în proporţie de 90% în sfera de influenţă a U.R.S.S. Documentul – ne­cunoscut opiniei publice internaţionale, fiind descoperit ulte­rior – a reprezentat practic o abandonare a ţării noastre de către democraţiile occidentale în braţele imperiului de la Răsărit.

În felul acesta, Marea Britanie a salvat Grecia, care beneficia de 90% protecţie vest-europeană. În schimb, în Bulgaria, a doua ţară est-europeană sacrificată, Uniunea Sovietică obţinea 75%, iar aliaţii occidentali doar 25%. Unga­ria şi Iugoslavia se aflau la paritate, 50% – 50%, însă cele două state vor merge pe drumul construcţiei socialiste. Practic, marele învingător al războiului, I. V. Stalin, a putut trece la acţiune. El l-a determinat pe Regele României, Mihai I, în urma unor puternice presiuni, să accepte un Guvern pro-sovietic prezidat de Petru Groza.

În faţa acestei situaţii, şeful statului român protestează, trimite memorii guvernelor S.U.A., Marii Britanii şi Uniunii Sovietice şi trece la greva regală. Şi de data aceasta demo­craţiile occidentale tac. Martoră a tumultoaselor evenimente, Nicoleta Franck scrie, într-o carte de rememorări, că „Rege­le face grevă […]. Groza, despre care se credea că va demi­siona, a plecat la Moscova. Acolo îl prinde prima consfă­tuire a miniştrilor de Externe ai celor cinci mari puteri în­vingătoare, întruniţi pe 11 septembrie la Londra. Problema românească nu s-a discutat la această întrunire, ci cu ocazia viitoarei întâlniri, din decembrie 1945, de la Moscova”. Americanii şi englezii au dat astfel mână liberă sovieticilor în România, după cum se convenise anterior.

Sub protecţia tancurilor bolşevice, alegerile parlamen­tare din 1946 au fost falsificate, opoziţia democratică fiind decapitată. Concomitent, s-a trecut la epurarea Academiei Române de aşa-numiţele elemente reacţionare duşmănoase. La 7 iunie 1946 primul ministru Petru Groza a cerut înlătu­rarea unor membri ai acestui înalt for ştiinţific. Iniţial s-a convenit eliminarea a doi membri, Nichifor Crainic şi Petre P. Panaitescu. Ulterior au fost „epuraţi” şi alţi academici­eni, între care marele filosof Ion Petrovici, profesor univer­sitar şi fost ministru.

Liderilor Partidului Naţional Ţărănesc li s-a făcut cele­bra înscenare în 1947, la Tămădău, această formaţiune poli­tică fiind scoasă în afara legii, iar conducătorii, în frunte cu Iuliu Maniu, aruncaţi în închisoare. Ulterior a fost dizolvat şi Partidul Naţional Liberal – Dinu Brătianu. La 30 decembrie 1947, Regele Mihai I, considerat ca fiind ultima redută anti­comunistă, s-a văzut nevoit să abdice. Drumul spre sovietizarea României era acum deschis.

La 1 februarie 1948 şi-a inaugurat lucrările, la Bucu­reşti, Congresul de unificare a Partidului Comunist Român cu Partidul Social Democrat, creându-se astfel Partidul Muncitoresc Român. Unii lideri social democraţi, precum Constantin Titel Petrescu sau Ion Fluieraş, nu au fost de acord cu fuziunea celor două formaţiuni politice şi au primit ani grei de închisoare.

Comuniştii au trecut apoi la modificarea Constituţiei democratice din 1923, prin care România fusese monarhie parlamentară. La 8 aprilie 1948, Adunarea Naţională a pus în discuţie noul proiect al legii fundamentale a statului ro­mân, care a trebuit aprobat cinci zile mai târziu, la 13 apri­lie, cu unanimitate de voturi. Drepturile şi libertăţile cetăţe­neşti nu mai erau garantate şi nici proprietatea privată.

Noii guvernanţi au naţionalizat, prin Decretul din 11 iunie 1948, principalele mijloace de producţie: întreprinderi industriale, de transport, bănci. Sovietizarea României înain­ta cu paşi repezi. La 1 decembrie 1948, când se împlineau trei decenii de la Marea Unire de la Alba Iulia, Biserica Uni­tă cu Roma (greco-catolică), care a avut o contribuţie însem­nată la înfăptuirea acestui act istoric, a fost desfiinţată, prin înglobarea în Biserica Ortodoxă Română.

În agricultura s-au impus cotele obligatorii şi s-a trecut la realizarea colectivizării, cei care se împotriveau fiind as­pru pedepsiţi. În mai 1949 trupele de Securitate au deschis focul asupra ţăranilor din Botoşani, iar în iulie aceleaşi forţe au împuşcat 16 ţărani şi au arestat alţi 250. În august 1949, în judeţul Arad, au căzut sub gloanţe 12 săteni, iar alţi 100 au fost reţinuţi.

(Constantin I. Stan – Crucea reeducării)