„Acesta e fariseism!”
Constantin Dumitru (viitorul părinte Marcu Dumitru) era în celulă cu doctorul Uță, un deținut apreciat atât de frații de suferință, cât și de conducerea închisorii. Pentru aceea, în urma intervențiilor sale medicale în niște situații mai delicate, în semn de recunoștință, directorul închisorii i-a trimis doctorului icre, un aliment greu de găsit în acei ani.
Constantin punea icrele pe pâine, ca să le împartă celor din celulă, când un alt deținut a intrat pe ușă să-l cheme pe doctor. Atunci Constantin a acoperit repede feliile de pâine cu icre cu un capac de cutie ce l-a avut la îndemână. După ce a plecat noul venit împreună cu doctorul Uță, unul din cei din celulă a sărit în picioare și a strigat: ”Acesta e fariseism! Te ascunzi să creadă lumea că postim!” Constantin nu a răspuns nimic, fiind și foarte tăcut de felul său. Rămânând numai ei doi, i-a zis, cu blândețe și cu înțelepciune, dându-i o pildă de dreaptă măsură: ”Sandule, ce crezi că ar fi spus el tuturor dacă ne-ar fi văzut cu icrele pe masă? Că noi mâncăm icre la fiecare masă, în vreme ce ei fac foamea cu zeama de fiecare zi.”
(Mărturia unui creștin. Părintele Marcu de la Sihăstria, ediție îngrijită de monahul Filoteu Bălan, Editura Petru Vodă, 2007, pp. 44-45)
noiembrie 5, 2014 @ 3:18 pm
Mi-a plăcut mărturisirea !