Alexandru Ghica – Un cavaler-luptător

Al doilea cavaler despre care vreau să vorbesc a fost prinţul Alexandru Ghyka. Era legionar, Şef al Siguranţei legionare. A pus în libertate pe avocatul Lucreţiu Pătrăşcanu, cu această motivare: „Eu sunt un luptător de dreapta, nu vreau să persecut un luptător de stânga”. Eu îi trimisesem pe cap pe soacră-mea, cu o carte de vizită, în franţuzeşte, amintindu-i de le chevalier Bayard, sanspeur et sansreproche.

Fusesem colegi de liceu. I s-a reproşat acest lucru după rebeliunea din ianuarie 1941, cu prilejul procesului său, unde a fost condamnat la 25 de ani, pentru că a avut legături cu Kominternul!

De ce i-a dat drumul corifeului comunist? I-a dat drumul într-un acces de cavalerism. Atunci, l-a văzut pe Lucreţiu. Pe mine nu mă mai văzuse din liceu. În procesul din martie 1954, lui Lucreţiu Pătrăşcanu, condamnat la moarte şi executat, i s-a reproşat că a avut legături cu legionarii. Un gest cavaleresc i-a înmormântat pe amândoi.

În 1953, Alex Ghyka se afla în beciul de la Uranus, în celulă cu Duiliu Vinogradski, şi-i povestea cursul anchetei. Îl văzusem şi eu la Aiud şi discutam dialectica. Imbecilul anchetator încerca să smulgă de la Ghyka o declaraţie prin care să spună că l-a pus în libertate pe Pătrăşcanu, cu condiţia ca să-i devină informator în cadrul mişcării muncitoreşti. Alex Ghyka era indignat. S-ar mai fi uitat în ochii mei? Nu s-ar fi scuipat în oglindă? Cum i-ar fi putut trece prin minte unui luptător-cavaler ca să-l oblige pe alt luptător, aflat la ananghie, şi în ghearele sale, ca să-l degradeze şi să-i servească drept instrument? Această bănuială îl sufoca pe prinţ.

Lui Ghyka i s-a întins şi cursa concupiscenţei. Va fi eliberat! Îşi va vedea soţia şi copiii, după 13 ani de detenţie. Totul a fost în zadar. Prinţul a fost inflexibil. Un cavaler nu năpăstuieşte un om, cu atât mai mult pe un luptător, cu toate că se află de cealaltă parte a baricadei.

Testimoniile lui Vinogradski şi ale mele fac statuie lui Alexandru Ghyka şi lui Lucreţiu D. Pătrăşcanu. Din acest gest cavaleresc al prinţului Ghyka, din octombrie 1940, s-a tras moartea lui Lucreţiu Pătrăşcanu în martie 1954. Gestul a fost răstălmăcit şi luat ca pretext de favorizare şi de pactizare a doi duşmani de clasă. Dacă aş fi fost chemat sau lăsat ca avocat, dărâmam procesul.

(Petre Pandrea – Soarele Melancoliei. Memorii)