vezi galerie foto (1 foto)
Alexandru Ghica
"Comunismul e o utopie...! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi. Pe noi o să ne terminaţi, dar veţi fi blestemaţi, din neam în neam, de copiii şi nepoţii voştri, cărora le-aţi închis ochii de dragul unei idei sortită eşecului! Noi cei de aici vă iertăm, dar istoria nu iartă!"
  • 08 Februarie 1903
  • Iași
  • jurist
  • 24 ani
  • Jilava, Piteşti, Văcăreşti, Aiud, Alba, Sibiu, Braşov, Ploieşti, Ghencea, Galați, Giurgiu, Suceava, Gherla
  • 16 Aprilie 1982
  • Galați, cimitirul Eternitatea

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

După o săptămână de conviețuire, într-o dimineață, fratele meu a fost luat ca după o jumătate de oră să fiu expediat, la rându-mi într-o altă celulă, obișnuită, fără cearceafuri și într-o murdărie îngrozitoare. Recunoșteam Zarca. (...)

A doua zi dimineața, sunt condus la secție, într-o celulă cu profesorul Vasile Stoian, Eugen Rațiu și prințul Alecu Ghica. În această secție erau organizate cluburile de reeducare. Schimbăm impresiile și informațiile, puțin agitați, cu excepția lui Alecu Ghica, perfect stăpân pe el tot timpul. (...)

De remarcat că pe culoarul ”secției” era o activitate febrilă. Auzeam târșitul saboților sau al bocancilor, a numeroase grupuri care treceau în dreapta și în stânga. Dinstingeam și un oareacare murmur. Părea a fi o aglomerație. În timp ce făceam tot felul de ipoteze, prințul Ghica se așează în pat turcește și își pleacă fruntea în mâinile sprijinite în coate pe genunchi. Și-a început rugăciunea în care a rămas cufundat circa o jumătate de oră.

Ridicându-se din pat, ne întreabă, în șagă:

- Ei, ați descoperit secretele? Mai bine, rugați-vă. Nu ne așteaptă nimic mai bun, decât un simulacru de libertate și ne vom revedea, probabil, familiile, dacă le mai găsim în viață. Dar să vedem ce va fi până atunci!

În toate împrejurările prin care am trecut, atât la Jilava, unde am stat în aceeași celulă cu prințul Ghica, aproape un an, cât și după aceea, refugiul lui era rugăciunea. Senin și egal cu sine întotdeauna Alecu Ghica era cel mai desăvârșit camarad de suferință, cel mai modest și mai echilibrat. N-a acceptat niciodată să fie scutit de corvezile celulei (mătura, căratul tinetelor, spălatul gamelelor, etc.) și întotdeauna le-a făcut în modul cel mai exemplar. Chiar în raporturile cu administrația penitenciarului, niciodată nu avea atitudini demonstrative, bătăioase. Cu cea mai perfectă supunere în formă și în cel mai elegant limbaj, nu accepta nici o atingere, însă, a ceea ce constituia capitalul lui moral și spiritual. Atitudinea lui era întotdeauna fermă, dar nu ostentativă. Vorbea rar despre strămoșii a căror viață s-a împletit cu istoria românilor, iar familia era un domeniu sacru, despre care pomenea cu discreție și rareori. În câteva cuvinte, conviețuirea cu Alecu Ghica era o desfătare sufletească.

(Gabriel Bălănescu - Din împărăția morții. Pagini din istoria Gărzii de Fier, Editura Gordian, Timișoara, 1994, pp. 233-234)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori