Angajarea ca activist al reeducării

Când Ţurcanu considera că ai reuşit să te autoprosteşti, să te autoconvingi de propriile absurdităţi pe care le-ai debordat, treceai la partea a doua a „reeducării”. Aceasta era faza de informator de mare performanţă.

În acest stadiu dădeai examenul de „maturitate” care consta în dezinvoltura cu care reuşeai să te comporţi cu foştii camarazi ce habar n-aveau de „reeducare”. Ei păstrau vechile sentimente de încredere oarbă în tine.

Zicea Ţurcanu :

– Cu foştii voştri camarazi veţi vorbi legionăreşte. Îi veţi trage de limbă spre a scoate căt mai multede la ei. După aceea vom vedea ce vom facecu ei… Vom vedea ce vom face şi cu voi în cazul că vă veţi da de gol.

Această acţiune făcea parte din sistem, că nici informatorii nu se cunoşteau între ei.

Informatorii erau luaţi din diferite camere unde „reeducarea” se desfăşura în paralel sub supravegherea lui Ţurcanu şi în cel mai desăvârşit secret.

Aduşi aşa câte unul din diferite camere şi introduşi în una mare, unde erau oameni care nu-şi dădeau seama de ce anume se petrece în închisoare, ajungeau să se tragă de limbă reciproc între ei.

Treaba era bine gândită din punct de vedere diavolesc. Se întâmpla uneori – în tehnica demascării – să se aplice aşa zisa metodă „umanitară”, în sensul că te punea să-ţi scrii a doua oară expunerile şi numai apoi să fii luat la întrebări. Dacă expunerile nu corespundeau una cu alta erai trecut din nou prin toate fazele de tortură ale „reeducării”.

„Autodemascarea” nu avea limite. Trebuia să-ţi demaşti gândurile ce-ţi veneau spontan şi fără voie în minte. Chiar şi visele trebuiau demascate.

(Octavian Voinea – Masacrarea studențimii române, pag. 64)