vezi galerie foto (1 foto)
Anton Golopenția
"Trebuie să ne vedem ţara între alte ţări… şi să ne acceptăm misiunea cu inima pătimaş sfâşiată de grija ei… Să ne întoarcem la temele primordiale ale vieţii noastre de oameni din neamul românesc, disciplinaţi, severi şi răbdători… Fiecare din noi îşi are partea lui de răspundere."
  • 12 Mai 1909
  • Caraș-Severin,
  • sociolog
  • 1 ani
  • Văcărești
  • 09 Septembrie 1951
  • Închisoarea Văcărești
    • Restituiri
    • Ultima carte. Text integral al declarațiilor la anchetă ale lui Anton Golopenția aflate în Arhivele SRI
    • Rapsodia epistolară, Vol. I
    • Românii de la Est de Bug
    • Rapsodia epistolară, Vol. II
    • Rapsodia epistolară, Vol. III
    • Rapsodia epistolară, Vol. IV
    • Îndreptar pentru tineret

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Cu totul alta era formația lui Anton Golopenția, bănățean ca și el, ca și Octavian Neamțu. L-am cunoscut în același an 1930, când mi-a scris o emoționantă scrisoare prin care îmi cerea sprijinul ca să poată ocupa postul de custode al bibliotecii Seminarului de Sociologie. Era încă un foarte tânăr, timid și modest licențiat în drept. Se arăta însă a fi și altceva decât un jurist; anume un pasionat al șiințelor sociale, având încă de pe atunci o lectură bogată, cu mult dincolo de cea a codurilor, deschis atât problemelor filozofice, cât și celor istorice și sociologice.

Îmi aducea deci aminte de mine, așa cum fusesem cu 6-8 ani în urmă, el având în plus de rezolvat și problema lipsei mijloacelor de întreținere, fiind fiul unui văduve sărmane. Am stat de vorbă cu el și m-am convins repede că avea în el ceea ce lipsește multora: viermele neadormit al frământării personale. Sunt și acum mândru că, după o singură convorbire, mi-am dat seama de valoarea lui; și, mai ales, că am reușit să-l conving pe profesor să-l numească custode, deși postul era solicitat de mulți vechi monografiști.

L-am luat apoi în „antrepriză”, să-l dăscălesc. După terminarea recensământului din decembrie 1930, pe care îl executasem în cartierul Tei, cu studenții Seminarului, lucram insistent cu Centrul de demonstrație din acel cartier al „Școlii superioare de asistență socială”. M-am gândit că ar fi posibil să încercăm o monografie a acelui cartier, satisfăcând astfel o veche dorință a profesorului Gusti. Am organizat deci o „șezătoare” la „Ateneul” local, unde am proiectat filmul Drăguș, însoțindu-l de o conferință, în care expuneam ce anume am dori să obținem prin monografia cartierului Tei. L-am luat cu mine pe Anton Golopenția. La terminarea conferinței, după un nărav al meu, am plecat în hoinăreală, la întâmplare, prin străzi, la marginea capitalei, plimbare care a ținut mai toată noaptea. Anton Golopenția m-a însoțit, așa că am putut sta de vorbă cu el, prietenește, mai mult decât putusem face până atunci.

În primăvara aceluiași an am plecat cu Brăiloiu la Runcu, luându-l și pe Golopenția cu noi, ca să-l punem la curent cu meșteșugurile investigatorului social. A fost de ajuns o săptămână de lucru, ca Anton Golopenția să înțeleagă perfect despre ce era vorba și să facă dovada unui excepțional talent de investigator, căruia nu-i lipsea decât mai multă experiență și mai ales fixarea pe o problemă a lui, proprie, pentru ca să ajungă din urmă și apoi să-i întreacă, pe cei mai buni dintre monografiști. Nu am mai avut niciodată parte de un ucenic atât de dotat, nu numai prin rapiditatea cu care înțelegea și stăpânea meseria, ci și prin ascuțimea gândirii lui, mereu deschis fiind spre orizonturi largi, cu scopuri de foarte lungă bătaie, spre un viitor de muncă, pe care de altfel avea să-l realizeze la un nivel de înaltă și multiplă erudiție.

Îl socotesc și astăzi ca pe cel mai dotat sociolog din câți au luat parte la campaniile noastre monografice. Mircea Vulcănescu n-a stăruit prea mult în mijlocul nostru și talentul lui sta mai mult în mânuirea ideilor abstracte decât a faptelor concrete. Traian Herseni, oricât de pregătit și de dotat era, mi-a părut a nu avea totuși căldura sufletească și generozitatea care i-ar fi ajutat să formeze un curent de gândire, sau măcar un grup de ucenici, deși avea un real talent de profesor. Golopenția era însă o sinteză a mai multora dintre noi: filosof tot atât cât Mircea Vulcănescu, erudit și profesor tot atât cât Traian Herseni, investigator deopotrivă cu mine și organizator tot atât de abil ca și Octavian Neamțu.

În 1931 a luat parte la campania din Cornova, singura de altfel la care a participat din cele conduse de profesorul Gusti. Apoi, în 1932 și 1933, profesorul Gusti l-a ales să-i fie secretar în cadrul Ministerului Învățământului, pe lângă cabinetul său. După demisia din ministeriat a profesorului, Golopenția a plecat în 1934, la studii, mai întâi la Berlin, apoi la Leipzig, unde și-a luat, în 1936, doctoratul cu Freyer, după care s-a reîntors la București, reluându-și munca alături de noi, încadrat fiind în Fundație. [...]

În anul 1938 a fost dată o nouă direcție a muncii echipelor Fundației, datorită străruințelor lui Anton Golopenția.

Întors din Germania cu un doctorat luat în 1936 cu teza Die Information der Staatsführung und die überliferte Soziologie, dânsul s-a arătat a fi în opoziție cu maestrul său Gusti. Am stat îndelung de vorbă cu el și mi-am dat seama că în adevăr ceea ce gândea era temeinic, având la bază o critică justă a întregii noastre munci de până atunci și o propunere de a imprima o nouă direcție ca rezultat al însuși faptului că „școala” se maturizase, luându-și din ce în ce mai serios menirea îmbinării teoriei cu practica.

Golopenția avea bune temeiuri să afirme că planul conceput inițial de către profesorul Gusti era irealizabil. În repetate rânduri profesorul Gusti afirmase că este posibil ca prin monografierea celor peste 15 mii de sate din țară să se ajungă la o cunoaștere mai completă a tuturor problemelor sociale din țară, creându-se pe această cale o „sociologie a națiunii”. În realitate, era cu neputință să se elaboreze un număr atât de mare de monografii. Și chiar de ar fi fost, nu era necesar, căci existau și alte metode decât cele ale „monografiilor” alcătuite sat de sat, pentru a se ajunge la rezultatele dorite. Dânsul propunea folosirea masivă a metodelor statistice, gruparea informațiilor pe schema unei „tipologii” a satelor și orașelor, având ca ultim scop alcătuirea unui „atlas social”.

Ideea nu era însă străină de gândul multora din noi. Traian Herseni pleda și el pentru ideea unui „atlas social”; eu însumi încercasem studierea unor „zone”, nu numai a unor sate izolate și aplicasem și eu metoda tipologiilor, măcar în ce privește satele devălmașe, tot în dorința de a ajunge în final la o cartografierea a acestor tipuri, umblătoare și neumblătoare, în devălmășii egalitare, plafonate, pe cote părți egalitare și inegalitare, etc. Numai că pentru Golopenția, înlocuirea monografiilor de sate izolate prin alte metode de investigare ajunsese a fi ideea directoare a întregii lui activități. [...]

Golopenția pe un ton cam agresiv, ori de câte ori era vorba de discutarea unor idei capitale, în ciuda blândeții lui fundamentale, a avut darul să-l supere pe profesorul Gusti, care a început prin a-l socoti „apostat” și „rebel”. Nu ne-a fost însă greu să aplanăm eventualul conflict, cu atât mai mult cu cât profesorul Gusti avea un spirit autocritic foarte viu, așa că foarte curând s-a convins că ceea ce propunea Golopenția nu era decât o dezvoltare a propriei lui concepții, putând da roade bune în ce privește munca echipelor Fundației, fără totuși a renunța la ideea monografiei integrale.

A dat deci mână liberă lui Golopenția, iar mie sarcina ca, în paralel cu munca „monografiilor sumare” și „tipologice” studiate statistic, așa cum dorea Golopenția, să fac o monografie „clasică” a satului Nereț, înglobând-o în problema întregii Vrance. [...]

Dar gândul lui Golopenția mergea mai departe dând drept sarcină tuturor echipelor Fundației realizarea unei tematici comune, axată nu pe problemele locale ale fiecărui sat, ci pe cele având importanță pentru țara întreagă.

Cum în 1938, Fundația trimisese în 60 de sate un număr de 860 echipieri, de comun acord cu profesorul Gusti au fost alese următoarele teme generale: „Populația și demografia rurală”, „evoluția și starea economică a satelor”; „starea sanitară și culturală”, plus o încercare de stabilire a „tipologiei” localităților noastre rurale. [...] Fiind deci convins de seriozitatea unei asemenea încercări, Gusti a dispus redactarea a șapte formulare statistice, în colaborare lucrând cu Golopenția, H. H. Stahl, Traian Herseni, Al. Brăbat și T. Ionescu.

Prelucrarea documentelor primite de pe teren de la echipe a fost asigurată de Institutul Central de Statistică, sub îngrijirea lui Anton Golopenția și D. C. Georgescu, iar redactările finale, publicate abia în 1941 în seria 60 de sate românești, cercetate de echipele studențești în vara 1938. [...]

Dar gândurile lui Golopenția nu se opreau nici aici, ci mergeau cu mult mai departe, în sensul arătat încă în teza lui de doctorat, potrivit căreia științele sociale au datoria de a se pune în slujba administrației, în cadrul unei politici de stat. Și de data aceasta, profesorul Gusti primind această idee, a formulat-o astfel: „Întreprinzând această anchetă (a celor 60 de sate, n.n.) am socotit să facem și operă de creștere a tineretului în vederea unei acțiuni administrative. Nu credem că legile, oricât de bine chibzuite, sunt de ajuns pentru a organiza temeinic o țară”. „Am căutat întotdeauna să trasăm și metoda pentru a forma generația nouă de administratori”, necesară pentru „misiunea mare a României de acum și din deceniile următoare”.

Golopenția, mergând de fapt tot în dezvoltarea pe linia, mai accentuată și mai precisă, a tradiției monografice, considera necesară o încadrare a problemelor noastre, în istoria socială, nu numai a României, ci și a întreg sud-estului european. Cunoscător al limbilor maghiară și germană, a ținut, întocmai de altfel ca și Octavian Neamțu, strânse relații cu sociologii țărilor învecinate, redactând în acest sens studii de sociologie comparată, foarte utile susținerii punctelor de vedere al intereselor noastre. Cu acest mod de a judeca al lui Golopenția eram de acord, cu atât mai mult cu cât accentul era pus pe „cercetarea științifică”, ca menire a echipelor, contrapondere la tendința de ase acorda întâietate problemelor vieții de tabără și de acțiune directă, lipsite de o prealabilă viziune globală a problemelor vieții sociale.

Încercasem eu însumi în 1938 să repun în lumină interesul „sociologic” al acțiunii echipelor, organizând școala de șefi de echipă de la Făgăraș. Dar Golopenția a accentuat încă mai mult această acțiune, prevăzând ca în școlile de pregătire a echipelor învățământul sociologic să figureze mult mai intens.

În cadrul Serviciului Social, de care ne vom ocupa de îndată, Golopenția a prevăzut o săptămână de instructaj sociologic, în 1939 publicând o broșură de 39 de paigni Îndreptar pentru instrucția sociologică în școlile de pregătire a Serviciului Social al tineretului. Broșura a fost redactată exclusiv de Golopenția, deși fără să-i poarte semnătura. Totuși ea îi aparține și e drept să fie socotită ca operă a lui. Socotesc că această broșură este de o importanță capitală pentru înțelegerea justă a Serviciului Social și a modului cum gândeam pe atunci rosturile sociale ale sociologiei.

(Henri H. Stahl - Amintiri și gânduri din vechea școală a „monografiilor sociologice”, Editura Minerva, București, 1981, pp. 290-292, 359-363)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii