Biserica Ortodoxă Română sub comunism - dezbatere CSIC

Care au fost formele sub care unii clerici ortodocşi au colaborat cu autorităţile comuniste după 1948? Care ar fi explicaţiile care au stat în spatele variatelor forme de colaborare? Ce forme a luat rezistenţa Bisericii Ortodoxe Române împotriva regimului comunist între 1945 şi 1989 şi care ar fi fost consecinţele unei rezistenţe făţişe împotriva comunizării? Ce efecte a avut atitudinea Bisericii în perioada comunistă asupra vieţii spirituale a credincioşilor, dar şi asupra imaginii BOR?

La aceste întrebări vor căuta să răspundă cercetătorul CNSAS Adrian Petcu, prof. dr. Radu Carp (Facultatea de Ştiinţe Politice), pr. prof. Adrian Gabor (Facultatea de Teologie), alături de pr. prof. Nicolae Bordaşiu, fost deţinut politic, într-o discuţie moderată de filosoful Sorin Lavric.

Dezbaterea, organizată de Centrul de Studii în Istorie Contemporană va avea loc marţi, 11 iunie, începând cu ora 18.00, la Biblioteca Naţională din Bucureşti (Bd. Unirii, nr. 22, sala Mircea Eliade).

Într-un mediu public dominat de superficialitate, stereotipii manipulatorii şi abordări reducţioniste, „Dezbaterile CSIC” îşi propun să aducă în discuţie subiecte de istorie contemporană de interes general pentru societatea românească. Scopul principal al acestor întâlniri îl reprezintă prezentarea unor puncte de vedere diferite asupra unor subiecte controversate, dar care modelează societatea contemporană, într-o atmosferă echilibrată, argumentată şi de bun simţ.

Parteneri principali: Fundaţia Konrad Adenauer România, Grupul Filos

Parteneri media: Radio Guerrilla, Modernism, Zile şi nopţi, Epublio, FOTO4All, Oraşulm.eu, Metropotam, EPSON, F64, BOOK LAND

Intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii