Dragi prieteni, vă invităm la lansarea celei mai recente cărți a lui Răzvan Codrescu, ”Cartea mărturisitorilor” (Editura ROST și Editura Fundației Sfinții Închisorilor), care va avea loc marți, 11 noiembrie a.c., ora 19.00, la Librăria Bizantină. Vă așteptăm cu drag!

(RostOnline.ro)

 

Eveniment organizat de Fundaţia Creştină „Părintele Arsenie Boca”
în colaborare cu
Scoala şi Grădiniţa Sfinţii Martiri Brâncoveni


„Cartea se constituie într-o magnifică epopee, tragică epopee, prin care au trecut neamul şi ţara , în cea mai amară prăpastie din timpul dominaţiei comuniste[...]. Ea surprinde într-o sinteză uluitoare, ce trebuia facută de cineva, tragedia cutremurătoare prin care a trecut ţara noastră, jertfind cu milioanele o generaţie întreagă de mucenici, mărturisitori în duh şi adevăr, al crezului sfânt al unui neam român şi creştin. “- Cuvânt înainte de Aspazia Oţel Petrescu

Cartea mărturisitorilor.
Pentru o istorie a învrednicirii româneşti
Editura Rost / Fundaţia Sfinţii Închisorilor
Bucureşti - Piteşti, 2014
722 pagini, format 16,5/23,5, preţ 48 lei noi

 

SUMARUL CĂRŢII

Cuvînt înainte

Biblioteca Judeţeană “G. T. Kirileanu” în colaborare cu Mănăstirea Neamţ (Schitul Cărbuna) şi Seminarul Teologic Ortodox “Veniamin Costachi” de la Neamţ organizează în perioada 24 - 26 septembrie 2014 cea de-a VI-a ediţie a Zilelor „Daniil Sandu Tudor”.

Programul manifestărilor începe miercuri, 24 septembrie 2014, ora 17.00 în Sala „Cupola” a Bibliotecii Judeţene “G. T. Kirileanu” Neamţ cu o sesiune de comunicări intitulată “Daniil Sandu Tudor şi Rugul Aprins în documente şi mărturii”, moderată de Marius Vasileanu şi Adrian Alui Gheorghe, în cadrul căreia vor fi prezentate contribuţii la cunoaşterea acestei mişcări spirituale:

- George Enache (profesor, Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi) - "Rugul Aprins în contextul spiritual al României veacului XX"

Liceul „Dragoş Vodă” din Sighetu Marmaţiei este al doilea din ţară ca număr de elevi arestaţi în perioada comunistă. 29 de tineri au intrat „cu ghiozdanul” în temniţele comuniste, unii au murit, alţii s-au îmbolnăvit sau au ieşit din închisori abia la maturitate. În memoria lor, săptămâna trecută a fost montată o placă în holul liceului sighetean. După o săptămână, placa a fost demontată din cauza presiunilor făcute de evrei, pe motiv că unii elevi ar fi fost legionari. 

Sacrificiul suprem, pus pe altarul Ţării şi Libertăţii, nu merită, în România de azi, nici măcar o placă comemorativă. [...]

Ei au fost primii deţinuţi politici ai Maramureşului, cei care, ne dau nouă dreptul astăzi să spunem, cu spatele drept, că Ţara Maramureşului n-a fost un tărâm al laşităţii şi delatoriei, ci unul dintre principalele nuclee ale luptei anticomuniste din ţară. Din cei 29, mai trăiesc azi doar 10.

Casa de cultură „Constantin C. Giurescu" din oraşul vrâncean Odobeşti a organizat miercuri, 19 iunie, Simpozionul „Mărturisitori vrânceni în temniţele comuniste". La eveniment au participat preoţi, profesori, oameni de cultură şi elevi din judeţul Vrancea. Au vorbit Romeo-Valentin Muscă, directorul Casei de Cultură din Odobeşti, şi părintele Vasile Dabija, protoiereul Protopopiatului Panciu al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, ne-a transmis Dragoş Olteanu, consilier media eparhial.

Au fost evocate personalităţi vrâncene care au suferit în temniţele comuniste precum: monahul Evghenie Hulea de la Mănăstirea Muşinoaiele, părintele Benedict Ghiuş, duhovnicul de la Mănăstirea Antim, călugărul Paulin Lecca de la Mănăstirea Rogozu, precum şi monahii de la Mănăstirea Sihastru, locul unde a început calvarul monahismului românesc. De asemenea, au fost amintiţi şi preoţi de mir care au înfruntat comunismul şi au suferit în gulagul românesc. Discuţiile au fost însoţite de o proiecţie de fotografii şi filme cu personalităţile care au înfruntat regimul ateist.

(M. Nedelcu - Ziarul Lumina)

Dragilor, cred că v-ați obișnuit ca în timpul fiecăruia dintre cele patru posturi de peste an să organizăm o colectă pe care să o dedicăm unei cauze. Pentru că ne aflăm în timpul postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii celor întemnițați, ne-am gândit să mergem pe aceeași direcție ca acum doi ani, când am donat câteva sute de cărți deținuților din câteva penitenciare. Numai că de data aceasta ne vom îndrepta către jertfa foștilor deținuți politici, dintre care mai toți ar trebui cinstiți ca eroi ai neamului, iar unii dintre ei au intrat deja în evlavia populară ca "sfinții închisorilor".

De (re)cunoașterea acestor sfinți mucenici și mărturisitori se ocupă cu râvnă neobosită prietenii noștri de la Fundația Sfinții Închisorilor din Pitești. În acest sens, de câțiva ani se lucrează la renovarea segmentului de închisoare care aparține fundației, și totodată se urmărește amenajarea unui muzeu și crearea unei ample biblioteci care va avea două tematici:

a) Una cu cărți de memorialistică de detenție, deportare, rezistență armată anticomunistă și tot ce ține de pătimirea creștină din secolul XX. De-a lungul vremii s-au editat peste 900 de titluri de carte, dintre care cea mai mare parte trebuie procurată.

b) Alta de cărți creștin ortodoxe, indiferent de tematică dar în special operele teologice ale preoților și monahilor mărturisitori care au pătimit în închisori. Ex: IPS Bartolomeu Anania, pr. Ilarion Felea, pr. Dumitru Stăniloae, Pr. Ilarion Argatu, m. Teodosia Lațcu, Liviu Galaction Munteanu, etc..

Deocamdată biblioteca este la început dar se adună carte cu carte, și cu sprijinul vostru, al tuturor celor care aveți evlavie la sfinții închisorilor, putem face ceva frumos împreună pentru generațiile de azi și de mâine.

Pentru sprijinirea acestui demers nu este nevoie deocamdată de bani, ci doar de donație de carte. Drept urmare, dacă aveți cărți de memorialistică ori de studii și tot ce a însemnat comunismul sau cărți cu tematică creștin-ortodoxă peste care s-a pus praful uitării în rafturile voastre, vă rugăm donați-le ca piatră de temelie pentru Biblioteca "Sfinții Închisorilor".

Nu este nevoie decât de un pic de efort și timp pentru a expedia cartea (cărțile) la poștă, pe adresa Fundației Sfinții Închisorilor: Pitești, Str. Negru Vodă nr. 30, județul Argeș, cod poștal 110069. Pentru orice lămurire suplimentară puteți suna la telefon 0248.265.381, de luni până vineri între orele 9 și 17:00.

Sfințirea Troiței Robilor de la Canal - 1 iunie 2014Duminică 1 iunie 2014, de ziua Sfântului Iustin Martirul şi Filozoful, a avut loc sărbătoarea hramului Mănăstirii de la Poarta Albă Galeşul – mănăstire ctitorită în 2012 de Părintele Iustin Pârvu întru veşnica pomenire a deţinuţilor politici din lagărele Canalului.

Înaintea Sfintei Liturghii, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a sfinţit Troiţa Robilor de la Canal, pe care cu ajutorul lui Dumnezeu am ridicat-o pentru lupta, suferinţa şi biruinţa deţinuţilor politici care au trudit şi au murit în lagărele de exterminare ale Canalului între anii 1949 – 1955. Pe lângă IPS Teodosie au participat la slujbă un sobor de preoţi şi ieromonahi între care Pr. Ştefan Neicu (duhovnicul Mănăstirii Poarta Albă), Pr. Leonid Nica şi Pr. Ioan Şişmănian sosiţi de la Petru Vodă. Sfinţirea a început cu slujba aghesmei mici cu care apoi a fost stropită Troiţa.

Dumitru Bordeianu - Mărturisiri din mlaștina disperării

Înainte de a vorbi despre volumul de față, vom enumera și vom spune doar câteva cuvinte despre lucrările pe care le-am avut la îndemână referitoare la ceea ce s-a petrecut în închisoarea de la Pitești în perioada 1950 – 1951 (mai precis începând din luna decembrie a anului 1949, în camera 4 spital), precum și despre autorii lor, fără a ține seama neapărat de cronologia aparițiilor editoriale.

Aflat în exil, Dumitru Bacu a publicat la Madrid lucrarea „Pitești – centru de reeducare studențească", în anul 1963. Ceea ce trebuie spus pentru a înțelege corect raportul între evenimentele de la Pitești, autorul cărții și adevăr, este că Dumitru Bacu nu a fost închis la Pitești în acea perioadă. Autorul cărții „Pitești – centru de reeducare studențească", a fost închis pentru perioade scurte la Timișoara, Jilava, Canal, Constanța, Pitești, Aiud, București și Gherla – la cea din urmă s-a încercat după Pitești aceiași „re-educare", fără însă să aibă aceiași intensitate și durată ca la Pitești.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii