Arestarea
Sine ira at studio1
Voi trece în revistă întâmplările care m-au dus la Aiud, unde a început și unde am cunoscut lumina dumnezeiască și unde am trăit, împotriva tuturor vicisitudinilor și a condițiilor de exterminare treptată, cele mai divine momente din viața mea.
Din neputință de exprimare adecvată, poate că voi spune mai puține lucruri decât am trăit, însă nu voi spune nicio iotă mai mult decât adevărul.
Tot ceea ce voi scrie aici, în această carte, este o mărturisire de sine ca la Sfânta Spovedanie, în fața lui Dumnezeu, a neamului meu și a întregii umanități2.
În noaptea de 12 ianuarie [1952], un grup de securiști, m-a ridicat de acasă3. După o percheziție a locuinței, în care au dat toate camerele peste cap, în căutarea de arme și de materiale propagandistice, după cum motivau ei, m-au luat de acasă.
În zorii zilei de 13 ianuarie 1952 m-au transportat, fiind legat la ochi, până la București, la Securitatea din Uranus, unde am fost supus unei anchete prelungite timp de o lună, două, de zile.
Chiar în prima noapte de detenție, în vis, mi s-a arătat un urangutan negru și plin de păr, care m-a chinuit și înfricoșat, spunându-mi că el este stăpân acolo. Era un semn al acelora ce vor urma.
Înainte de a pleca de la Uranus, am visat că mă aflam într-o insulă exotică, într-o insulă a fericirii. Aspectul palatului din insulă era aidoma cu ceea ce am văzut în ziua următoare, dar în lumină negativă. Niciodată mai înainte nu văzusem, nici din interior și nici din exterior acest fort transformat în închidoare, care era acum loc de expediere, de tortură și de executare a deținuților.
E vorba de închisoarea de la Jilava și, pentru că am petrecut acolo câteva luni, voi încerca să explic cum arăta Jilava atunci…
Fortul 13 din sistemul de apărare al capitalei, din secolul al XIX-lea, a devenit în secolul al XX-lea o închisoare cu nume lugubru. Toate celulele, fostele camere ale fortului, sunt sub pământ. De departe se vede numai ca o movilă, care este în centru. Frontal are două aripi de celule. Movila e înconjurată de ziduri înalte, în care se află deschizături pentru tragerea cu arme și un alt rând de celule odioase.
Sub movila centrală se află o mare încăpere, care e, în mod permanent, umedă. De pe ziduri se strecura apă, care băltea pe jos și numai pe ici pe colo se găseau unele locuri puțin uscate, unde te puteai întinde și odihni în timpul nopții.
Există o curte interioară, între movila din centru și zidurile din jur, unde, rar, deținuții erau scoși la plimbare. Descrierea mea poate să aibă unele deficiențe, dar cam așa arăta în anul 1952, când eu am fost dus acolo. În această închisoare au zăcut și au murit mii de vinovați și nevinovați, pentru că unii știau de ce se făceau vinovați, pe când alții nu.
Au fost cazuri când unii, după ce veneau de la anchetă, erau puși în libertate, după ce un an sau doi stătuseră acolo, spunându-li-se că au fost arestați din cauza unei confuzii de
nume.
Când am intrat acolo, printr-un coridor, în celula care îmi era destinată, am fost izbit inițial de un miros de mucegai, de sudoare și de fecale. În fiecare celulă se aflau niște platforme de lemn, numite priciuri, suprapuse, atât de aproape unele sub altele încât trebuia să intri pe brânci.
Noii veniți trebuiau să intre și să doarmă la șerpărie, adică sub platforme, direct pe ciment, pe care se găsea ceva paie, până când se făcea loc, la un nivel superior, prin plecarea altora de deasupra.
Acolo am stat până în toamna lui 1952…și am întâlnit tot felul de oameni: tineri, maturi, bătrâni neputincioși și bolnavi…
Între timp am auzit că se afla la Jilava și poetul Vasile Militaru4(1886-1959). Într-o zi a fost adus și fostul ministru de finanțe, Alexandru Alexandrini5, care fusese arestat pentru acuza de a fi avut legături cu ambasada americană la București. El ne-a mărturisit că, într-adevăr, dusese la ambasada americană un raport scris, prin care arăta, în cifre exacte, că până în anul 1952 se plătise de 10 ori datoriile României stipulate de Armistițiul cu URSS6. A fost descoperit și așa ajunsese la închisoare…În anchetă, Alexandrini a recunoscut acest lucru și era îngrozit de urmările pe care le va suporta din cauza admiterii legăturilor cu americanii.
Între timp a vorbit7 și profesorul universitar Victor Cădere8 (1891-1980), un bărbat în vârstă, cu multă prestanță, fost ministru plenipotențial în USA. L-am văzut venind de la anchetă, după ce fusese câteva zile ținut să stea pe holul securității, pe un scaun și nu a fost lăsat să doarmă de către securiștii, care circulau zi și noapte pe hol. Nici măcar nu știa pentru ce e la închisoare… Când s-a întors în celulă a venit cu mare bucurie, pentru că putea să se odihnească pe paie ca un câine…
Tot de aici îmi aduc aminte de un tânăr chipeș, jovial și netemător, care se chema Zamfirescu, precum și de un alt Zamfirescu, persoană foarte matură și foarte încrezătoare, căruia îi plăcea să povestească.
Era printre noi și un inginer bine pregătit în specialitatea sa, și cu care ne întrețineam la vorbă, povestindu-ne romane sau explicându-ne chestiuni de natură tehnică și care ne făcea să mai uităm de condițiile crâncene din celulă, ale cărei ziduri radiau o răceala umedă și de care nu te puteai lipi.
Obloanele de la fereastră nu ne permiteau să vedem afară, nici nu lăsau să intre aer proaspăt, fapt pentru care atmosfera sufocantă din-năuntrul celulei ne făcea să avem piela umedă, cleioasă. Numai când cineva era pe punctul de a leșina, ceilalți îi îngăduiau să se apropie de fereastră, ca să respire ceva mai mult aer printre crăpăturile obloanelor.
Din această cameră am fost mutat apoi în altă cameră, care era formată dintr-un șir de celule, legate prin bolți foarte joase, unde aglomerația era și mai mare și aerul și mai sufocant. Printre mulți alții, aici am întâlnit și un grup de elevi de la liceul Mihai Viteazul din București9. Ei erau favorizați la mâncare de cei mai în vârstă, fapt pentru care vârstnicii, ajutându-i pe cei tineri, ajungeau să mănânce doar zeamă chioară. Tinerii liceeni se ocupau cu sculptura în os a unor minuscule iconițe și cruciulițe. Din acest motiv, aveam mare grijă cu toții ca să nu fie surprinși de temniceri, atunci când aceștia deschideau ușa. Ei aveau dălți făcute din ace cu care sculptau. Spre seosebire de cei maturi, care, majoritatea, erau demoralizați, cei tineri aveau moralul foarte ridicat și le spuneau celor care se văicăreau că ei nu se tem, că sunt porniți pe cursă lungă și oricum vor supraviețui.
Pe la sfârșitul verii lui 1952, când inchiziția reeducării de la Pitești10, spre binele nostru, al tuturora, începuse să ia sfârșit, în celula noastră, spre groaza celor care îl cunoșteam, a apărut un tânăr uscățiv, pe numele său Octavian Grama11, care fusese unul dintre schingiuitorii doctorului Ion Simionescu12, fostul ministru al Sănătății în guvernul Cuza-Goga, anterior director al spitalului din Turnu Măgurele.
Doctorul Simonescu făcuse prin anul 1937 prima sau a doua operație reușită pe inimă din țara noastră.
Când a venit Grama în celula noastră se observa răutate, ură și întunecime în ochii lui.
Știu că doctorul Simionescu nu a mai putut să suporte torturile, pe care nu mai vreau să le amintesc acum, și, din acest motiv, s-a repezit în sârma ghimpată a sectorului interzis, fapt pentru care a fost împușcat mortal de securistul din post.
(Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu şi viaţa sa, comentate de către ucenicul şi fiul său întru Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş. Vol. I, Teologie pentru azi, București, 2010, pp. 274-278)
1 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Sine_ira_et_studio. Adică fără mânie expun acestea, ci spre studiul/ spre cunoașterea celor care doresc să le afle. Nu plătesc polițe, nu mă răzbun, ci clarific și expun stări de lucruri.
2 Se observă aici conștiința atât de înaltă, plenitudinală a confesiunilor de față și faptul că Fericitul Ilie a dorit să știm, spre folosul nostru, amănuntele experiențelor sale extatice,
pentru ca să ne înflăcărăm spre dorirea lor. Fiind plini de harul rugăciunilor sale și noi, prin demersul acesta al integralei operelor sale, nu facem decât să punem în pagini, spre folosul tuturor, comoara de har și de făptuire a Părintelui nostru.
3 De la Turnu Măgurele.
4 Despre sine: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Militaru. Puteți găsi aici unele dintre poemele sale: http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/militaru.php.
5 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Alexandrini.
6 Idem: http://romania-rusia.info/Romania1944.asp.
7 A fost interogat.
8 Ase vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Victor_C%C4%83dere.
9 Saitul Colegiului Național Mihai Viteazul din București, fostul liceu de care vorbește
autorul nostru: http://www.cnmv.ro/.
10 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Experimentul_Pite%C5%9Fti. În file video, povestea demonicei torturări, narată în Memorialul durerii:
1. http://www.youtube.com/watch?v=9ATwxFFScpo
2. http://www.youtube.com/watch?v=_DW65s2s4lw
3. http://www.youtube.com/watch?v=XU8JBe7Ap6g
4. http://www.youtube.com/watch?v=inybFdAW6Gc
5. http://www.youtube.com/watch?v=sHOgKiECmeU
6. http://www.youtube.com/watch?v=r4qlau0YZy0
7. http://www.youtube.com/watch?v=S4QUrOWSg4o
8. http://www.youtube.com/watch?v=eGm_cPWxI2Q
9. http://www.youtube.com/watch?v=TOIs82mTo-8
10. http://www.youtube.com/watch?v=K4vh52bJmOU
11. http://www.youtube.com/watch?v=naCi15okvOc
11 Despre sine aici: http://docs.google.com/viewer?a=v&q=cache:9pUVb2va1fYJ:www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/dictionar_fg/g/dictionarg_28.pdf+Grama+din+pu%C8%99c%C4%83rie&hl=ro&gl=ro&pid=bl&srcid=ADGEESjd6V13rG0LRw-JN85PieoQBLTTkaHDwp3Cr2CILNmbCkgKIWgdgK1tJhdmQEAW94nEVsxQpagiFGkT7R0omyZza90IaMfNPsHGT5qXpPs4JI1K_X6mRB6_sbgia5axE9HO6VH&sig=AHIEtbQW_0Si2Lw_gxFPysxWpOJbc71piw.
12 A se vedea: http://www.miscarea.net/1-simionescu.htm.