Cea mai documentată biografie a Părintelui Arsenie Boca: „Şi cărţile au fost deschise” (apariție de carte)
Pentru cine are „ochi de văzut”, nu doar ucenicii Părintelui Arsenie Boca mărturisesc despre sfinţenia vieţii sale, ci chiar şi… dosarele de Securitate! E revelaţia pe care am avut-o la lectura cărţii lui Florin Duţu (n. 1984), un tânăr absolvent al Academiei de Studii Economice, dar şi al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Cartea se numeşte, sugestiv: „Şi cărţile au fost deschise (Apoc. 20, 12). Părintele Arsenie Boca – O biografie”, şi a apărut, pe cheltuială proprie, în Bucureşti, la editura autorului, cu prilejul împlinirii a 103 ani de la naşterea Părintelui Arsenie Boca (29 septembrie 1910-29 septembrie 2013).
Cu răbdare şi acrivie, Florin Duţu a cercetat Arhivele CNSAS, Arhiva Academiei de Arte, dar şi Arhivele Arhiepiscopiei Aradului, pentru a afla documente care aruncă o lumină inedită asupra unor evenimente hotărâtoare din biografia Părintelui Arsenie Boca.
Aflăm, bunăoară, despre contextul precis al excluderii Părintelui din monahism, despre raporturile sale cu Nicolae Petraşcu (unul din liderii Mişcării Legionare), pentru prima oară fiind analizate, obiectiv, cu amănunte revelatoare, relaţia dintre Părintele Arsenie şi Maica Zamfira (Julieta Constantinescu), Nicolae Bordaşiu, Antonie Plămădeală etc. Apar şi detalii biografice surprinzătoare, cum ar fi intenţia studentului în teologie (pe atunci) Boca Zian de a se căsători cu fata unui anume Braşca Dumitru, din Sibiu…
Un merit incontestabil al cărţii este contextualizarea istorică, situarea biografiei Părintelui Arsenie în „tăvălugul” marilor curente culturale, sociale, politice, care au însoţit prima jumătate a secolului trecut, culminând, desigur, cu instaurarea comunismului. Dar „munca de detectiv” a lui Florin Duţu are o miză apologetică: aceea de a da un răspuns documentat, detractorilor vechi şi noi ai memoriei Părintelui Arsenie Boca. Până la apariţia (cu totul dezirabilă) a unei monografii dedicate operei şi vieţii Părintelui, cartea lui Florin Duţu rămâne de referinţă. Nu întâmplător, P.S. Daniil Partoşanul o consideră „cea mai documentată biografie a Părintelui Arsenie Boca”.
Comenzi: floarealba.decolt@yahoo.ro
Călin Eugen
noiembrie 28, 2013 @ 7:23 pm
Părinte Arsenie, ne faci mândri că suntem români, ca sfinția voastră!