Până la 15 Noiembrie ne-am bucurat de un regim „suplimentar”, am făcut chiar rezerve pentru iarnă, cartofi şi fructe, mere în special, având voie să pregătim în celulă cartofi fierţi sau mămăligă la lămpile cu gaz improvizate de camarazii noştri.
Am lucrat la cartofi şi la cules de struguri doar două săptămâni. Şedeam în celulă cu Anghel Papacioc, acum arhimandritul Arsenie de la Techirghiol. Pentru că dânsul avea nevoie de un ajutor permanent, am rămas să-l îngrijesc.
Din rezerve puteam să-i fierb unul sau doi cartofi zilnic, mai mult nici nu putea mânca. Timpul îl petreceam în rugăciuni şi convorbiri duhovniceşti. Dânsul fusese în lagărul de la Miercurea Ciuc (1938-1939 sub Carol II), unde fratele său, Radu Papacioc, fusese ucis într-o noapte sângeroasă ca a Sfântului Bartolomeu, reeditată pe pământul ţării noastre de Carol II şi camarila lui.
Fiinţa sa, ca a altor legionari, era marcată fizic de privaţiuni şi suferinţe, sufletele însă li se luminaseră şi mai mult. De la dânsul am învăţat nu numai să mă rog mai bine, ci mai ales să pătrund cu lama sabiei „Cuvântului Adevărului Dumnezeiesc” până în „rărunchi”, în adâncul duhului, scoţându-mi pe altarul arderii în pocăinţă faptele, cuvintele, gândurile, cugetele şi cele mai mici intenţii, voite sau nevoite, întâmplătoare sau permanente, izvorâte din inconştienţă, prostie sau venite din afară şi primite cu bunăvoinţă în casa sufletului meu.
Aveam multe scrieri teologice - în afară de Sfânta Scriptură pe care o avea fiecare - care constituiau hrana şi îndrumarea pe drumul hotărât de Mântuitor prin Apostolii şi Părinţii Bisericii.
Anghel Papacioc era monah în haina laică. Ca el erau mulţi, unii complet necunoscuţi celor din jur. Când am închinat unele poeme isihaste „cinului călugăresc şi monahicesc”, am îndrăznit să adaug: „Nu toţi cei cărora le-am dedicat poeme erau preoţi sau călugări, dar toţi cei cărora le-am dedicat poeme erau preoţi sau călugări”: Valeriu Gafencu, Trifan Traian, Marian Traian, Schiau Ion, Naidim Marin, Mazăre Nicolae, Bălan Iulian, Foti Petru, Avram Sebastian, Jacotă Vasile, Pascu Constantin... În închisoare erau numiţi mistici. Pentru unii înţelesul era ironic, altora le arăta că aceia nu puteau fi atinşi căci depăşeau stadiile comune de vieţuire. Şi astăzi virtuţile celor buni sunt de unii hulite, de alţii venerate. „Oricum, zice Apostolul neamurilor, fie din pizmă, fie din credinţă, Hristos este vestit, este făcut cunoscut prin lanţul meu”.
***
Anghel Papacioc, iertaţi-mă pentru această destăinuire, când se ruga nu mai auzea şi nu mai vedea nimic în jur.
***
În Martie, Anghel Papacioc s-a mutat în celulă cu domnul Trifan, iar Naidim a venit la noi. Domnul Trifan, un „săpător cu mintea”, simţea nevoia unei complementarităţi în actul trăirii afective, practice, al sensibilizării acute, iar Anghel Papacioc şi-a completat şi împlinit sensibilitatea, şi-a însuşit o metodă de investigaţie spirituală.
***
Anghel Papacioc, părintele Arsenie, era un călcător, fără nici o îndoială în cuget, pe poteca bine bătătorită a celor ce prin nevoinţe trupeşti şi sufleteşti ajungeau la purificarea şi iluminarea cugetului.
(Virgil Maxim - Imn pentru crucea purtată)
