vezi galerie foto (4 foto)
Pr. Atanasie (Sandu) Ștefănescu
"Vitalitatea unui neam, trăirea lui, forța lui stă în puterea de creație. Tot ce a fost în Aiud a fost creație. Fără creion și hârtie, memotehnic, s-au creat mii de versuri, știință, atomică, în matematică, în fizică, în medicină. Multe au rămas necunoscute, n-au apucat să se comunice. [...] Prin asta trăiește un neam și un individ, prin creație, și tot prin asta supraviețuiește... Din mocirla închisorii au răsărit crinii sufletului."
  • 30 Septembrie 1919
  • Orlea, Craiova
  • muncitor zilier
  • 20 ani
  • Craiova, Chişinău, Aiud, Canal, Poarta Albă
  • 28 Februarie 2008
  • Mănăstirea Petru Vodă
    • Oameni și fapte din vatra Aiudului

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Mânăstirile românești sunt sărace, văduvite de lipsa de dărnicie contemporană. Dar așa cum se găsesc ele în această stare  de pauperizare și istovire, mânăstirile noastre mențin dreapta-credință curată și neștirbită. La adăpostul zidurilor sfinte pâlpâie încă suflete însetate după o lumină de sus și un dor de înfrățire cu viața unică și veșnică, propovăduită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Cultura laică a fost obligată să admită valorile culturii răsăritene în umbra mânăstirilor, valența etică și intelectuală a mânăstirii ca instituție. Nu se poate pretinde mai mult
laicismului care prețuiește rațional și nu justifică Revelația.

Monahul singur este capabil de a păstra nealterată, amplificând-o chiar, comoara de spiritualitate fecundă a Ortodoxiei. Ceea ce, trăit și nu numai gândit, este mai cutremurător și mai sublim în religiozitatea noastră răsăriteană poate dăinui numai prin mânăstire. Încercările de revigorare ale Bisericii sunt salutare, însă ele nu au nici o garanție de autenticitate și de profunzime dacă nu sunt susținute de o viață monahală adevărată. Tocmai de aceea ne-am propus să discutăm despre una dintre calitățile esențiale ale monahismului, simplitatea ca posibilitate de aleasă smerire și de profunzime a disciplinei aspre călugărești.

Și cum puteam face mai bine acest lucru decât prin apelul la un exemplu concret, vrednicul de pomenire monah Atanasie de la Mânăstirea Petru-Vodă [...]

Restituirea chipului monahului Atanasie sau a lui nea Sandu Ștefănescu, cum îi spuneam noi, apropiații săi, se poate circumscrie unui dublu demers: unul istoric, de recuperare a figurilor rezistenței anticomuniste și unul spiritual, de restaurare a vieții monahale. Dacă despre primul
aspect, vizând identitatea memoriei ca reînviere a trecutului, nu ne-am propus să vorbim – deși ar merita cu prisosință acest lucru, mai ales că Alexandru Ștefănescu are un trecut semnificativ de luptă împotriva comunismului, manifestat sub diverse forme –, ne vom opri în textul
de față asupra unei dimensiuni mai puțin cunoscute, aceea de atlet al lui Hristos.

Deși a îmbrăcat haina monahală destul de târziu – la o vârstă octogenară –, Alexandru Ștefănescu ardea pentru acest ideal al unei vieți creștine autentice, ce nu putea fi îmbunătățită decât prin revelarea coordonatei cenobitice. Nu întîmplător a optat pentru Mânăstirea Petru-Vodă ca topos reprezentativ al monahismului românesc, opera providențială a Părintelui Justin Pârvu, ale cărei proporții în plan duhovnicesc se vor vedea mai târziu.

În această comunitate monahală, creată după modelul patristic, Sandu Ștefănescu și-a găsit împlinirea, răspunzând unei chemări tainice. În ce măsură îmbrăcarea ținutei călugărești a reconfigurat traseul existențial al lui Alexandru Ștefănescu?

Spre deosebire de anumite cazuri izolate de călugări, bieți oameni necăjiți, umiliți de zarva vieții lumești, nesiguri de ei înșiși, fără nici un fel de cultură și viață interioară, terorizați de mai marii lor imediați, ținându-se în umbra schiturilor nu din râvnă religioasă ci din incapacitate organică de a-și avea un rost în viață, adunați, deci, acolo ca într-un azil de infirmi, Alexandru Ștefănescu n-a făcut nimic altceva decât de a-și urma linia indelebilă a destinului și de a da curs vocației sale mânăstirești, crescută permanent la foc maxim, de-a lungul trecutului său de jertfă pentru Hristos. El a îmbrăcat cămașa hristică încă din tinerețe, asumându-și calea martiriului pentru credința creștină. O fire introspectivă, scrutătoare, reflexivă pătrundea până la esența problemelor, decelând semnificațiile lor majore. Simplitatea sa ascundea o reală propensiune spre atingerea profunzimii, a înțelesurilor tainice pe care firea umană modernă se iluzionează că le poate descoperi rațional.

Mereu antrenant, dominat de conștiința lucrului bine făcut, nu se risipea în activități secundare, insignifiante, ci viza mai mereu esențialul. Măsurat, dar bine argumentat într-o discuție cordială sau într-o polemică, știa să distingă ceea ce este bine de ceea ce este rău, fiind în permanență călăuzit de miza adevărului și de triumful său asupra minciunii. Om al acțiunii, dar și al rugăciunii, Alexandru Ștefănescu nu suporta inactivitatea, lâncezeala cotidiană – pe care le considera dăunătoare oricărui reviriment ontologic. Știa să se facă util semenilor săi, contribuind la ajutorarea lor neprecupețită, generozitatea, altruismul, dăruirea de sine constituind valențele structurii sale interioare.

Simplitatea sa specific monahală se subsuma unui exercițiu permanent de smerire, de trezvie, de modestie. Simplitatea aceasta constă în deprinderea sufletului lipsit de felurite cugetări și care nu poate fi mișcat spre viclenie. Sufletul blând reprezintă cu adevărat sălașul simplității,
pe linia patristică a Sfântului Ioan Scărarul, sufletul drept fiind însoțitorul smereniei.

Alexandru Ștefănescu trăia cu naturalețe credința, fără false pietisme. Alexandru Ștefănescu se înscrie în Tradiția Sfinților Români din închisorile comuniste care au marcat, prin exemplul lor de dăruire de sine și de jertfă, istoria noastră recentă, constituindu-se în repere solide ale identității noastre. [...]

(Constantin Mihai - Revista Rost, anul VII, nr. 79, 2009, pp. 27-28)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii