Aurel Dragodan – un om carea avea o stăpânire de sine ca a unui sfânt
Acum câteva luni îmi spunea cineva că a stat la Aiud cu un veteran al temnițelor, unul care împlinea peste douăzeci de ani făcuți ca deținut politic. Un om care avea o stăpânire de sine egală cu a unui sfânt. Și care, deși victima dictaturii Antoneștilor, avea totuși cuvinte de împăcare cu destinul și nici un cuvânt de ură împotriva mareșalului, împotriva asupritorilor lui. Îl chema Aurel Dragodan, supranumit ”poetul Aiudului.” Mai știu pe unul, Octavian Popa, și acesta cu foarte mulți ani de temniță, dar care, ca și Dragodan – mi s-a spus – nu manifesta nici o atitudine de ură împotriva asupritorilor. Aceștia făceau, prin comportamentul lor civilizat și creștin, o filozofie adevărată a martirajului.
(Vasile Blănaru-Flamură – Mercenarii infernului. Blestemul dosarelor. Incredibile întâmplări din Gulagurile românești, Vol. I, Editura Elisavaros, București, 1999, p. 47)