vezi galerie foto (3 foto)
Pr. Aurel Negoescu
  • 27 Mai 1900
  • Întorsura Buzăului, Covasna
  • preot
  • Canal
  • 01 Decembrie 1952

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Părintele Aurel NegoescuPreotul martir Aurel Negoescu (Neagovici) s-a născut în 27 mai 1900, la Întorsura Buzăului, judeţul Covasna. Tatăl, preotul Gheorghe Neagovici Negoescu, a fost membrul familiei de preoţi Neagovici Negoescu, care timp de peste 200 de ani a păstorit credincioşii ortodocşi români din Depresiunea Buzăului Ardelean şi a pus bazele învăţământului confesional românesc din zonă. Mama, preoteasa Aurelia, născută Coltofeanu, a fost fiica unei cunoscute familii de fruntaşi români din localitatea Poiana Sărată, din fostul judeţ Trei Scaune (azi judeţul Covasna).

Printre preoţii slujitori ai altarului din Întorsura Buzăului, din familia Negoescu (Neagovici) se numără şi: Gheorghe Neagovici (cel bătrân), care a pus bazele acestei adevărate „dinastii", fiind unul din ctitorii bisericii pe care a slujit-o între 1805-1841; Gheorghe Neagovici (cel tânăr), fiul lui Gheorghe Neagovici senior, între anii 1841-1867; (perioadă în care s-a înfiinţat „fondul de bucate", s-a construit şcoala cea nouă (1875); Alexie Neagovici (Negoiescu), între anii 1867-1903, slujind împreună cu fiul său Gheorghe Neagovici (Negoiescu) jr., care l-a ajutat pe tatăl său din mai 1892 şi a rămas titular din 1914 până în 1938.

Din iniţiativa acestor doi preoţi s-a format un fond din veniturile lor personale, pentru folosul bisericii, ce se va numi „Dania preoţilor Alexe şi Gheorghe Neagovici", preotul Gheorghe Neagovici (Negoiescu) a îndeplinit şi misiunea de protopop al judeţului Treiscaune (1919-1922).

Anticipând martirajul fiului său, preotul Gheorghe Neagovici (Negoiescu), în anii primului război mondial, împreună cu alţi 14 preoţi români din curbura Carpaţilor, este arestat, fapt petrecut într-o situaţie care se va finaliza cu un proces pentru „trădare de patrie" şi „spionaj românesc". În contextul istoric cunoscut, guvernul din Budapesta a înscenat o „acţiune de spionaj" spre a dovedi Germaniei că românii transilvăneni sunt „trădători ai patriei ungare şi că nu merită să li se schimbe soarta".

Prin sentinţa din 6 decembrie 1916 a Tribunalului militar suprem din Budapesta, a fost condamnat la moarte prin spânzurătoare preotul Ioan Coman din Sita Buzăului (eliberat în timpul evenimentele din octombrie 1918, dar a murit peste o lună de zile, la vârsta de numai 47 de ani, din pricina suferinţelor îndurate în detenţie). Cu acelaşi prilej au mai fost condamnaţi la închisoare preoţii: Gheorghe Neagovici-Negoescu (care a fost arestat la 25 decembrie 1915 şi închis la Braşov, Cluj, Oradea şi din nou la Cluj, până la 28 octombrie 1918), Iosif Popovici din Sfântu Gheorghe, Ioan Toma din Dobolii de Jos, Gheorghe Furtună din Covasna, Gheorghe Burlea din Barcani, Nicoale Rădoiu din Ozun ş.a. Acesta a fost doar începutul calvarului preoţimii române din judeţul Covasna, suferit în anii primului război mondial.

Cu toate vitregiile acelor vremuri, fiul părintelui Gheorghe Neagovici-Negoiescu, viitorul preot Aurel Negoescu, a frecventat cursurile Liceului „Andrei Şaguna" din Braşov, pe care le-a absolvit cu rezultate foarte bune, în anul 1918. Continuând tradiţia familiei, a urmat apoi Institutul Teologic Ortodox din Sibiu, la terminarea căruia a obţinut licenţa în teologie ortodoxă.

Urmând exemplu altor tineri intelectuali din generaţia sa, a răspuns chemării de a contribuii la renaşterea şi propăşirea culturală a populaţiei româneşti maghiarizate, din localităţile fostelor scaune secuieşti. Astfel, în anul 1925, a mers la Gheorgheni, judeţul Harghita, în calitate de profesor de Limba Română şi de Religie, la Liceul „Sfântu Nicolae" din localitate. În anul 1926, s-a căsătorit cu învăţătoarea Zoe Popescu.

După ce a fost hirotonit ca preot, de mitropolitul Nicolae Bălan, timp de mai mulţi ani, a oficiat sfintele liturghii, într-o sală a Liceului „Sf. Nicolae", în care a fost amenajată o capelă ortodoxă. Preotul Aurel Negoescu, a continuat să predea Religia la liceul din localitate, iar în 1930 este delegat să îndeplinească funcţia de primar al oraşului.

Împreună cu profesorul Teodor Chindea şi alţi intelectuali români, reactivează Despărţământul ASTRA Giurgeu-Gheorghieni, înfiinţează şi colaborează constant la publicaţia locală „Gazeta Ciucului" şi alte ziare şi reviste bisericeşti şi şcolare.

Din îndemnul şi cu sprijinul guvernului, a primăriei locale şi a marelui savant-patriot Nicolae Iorga, în anul 1929, preotul Aurel Negoescu, pune piatra de temelie la catedrala ortodoxă din Gheorghieni, locaş de cult a cărui zidire s-a încheiat, peste aproape 10 ani, respectiv în 1938. Sfinţirea bisericii a avut loc în ziua de 24 septembrie 1938 de către mitropolitul dr. Nicolae Bălan (Antimisul a fost sfinţit în anul 1926 de către acelaşi mitropolit). Pisania are următorul text:

„Pusu-s-a această piatră fundamentală a sfintei Biserici Ortodoxe Române din Gheorghieni, judeţul Ciuc, cu hramul «Sfântul Gheorghe», în anul Domnului 1929 Septemvrie 29, în zilele Preaînâlţatului şi de Christos iubitorului Rege al României-Mari MIHAIU I, sub înţeleapta păstorire a I.P.S.S. Arhiepiscop şi Mitropolit al Ardealului, Dr. NICOLAE BĂLAN, protopop al Oituzului, fiind P.C.S. protoereu Ioan Rafiroiu, iar întâiul preot paroh al parohiei matere Gheorghieni-Ciuc, C.S. preotul Aurel Gh. N. Negoescu.

Inchinat-au Domnului grija şi nespusa oboseală a strângerii fondurilor pentru începerea lucrărilor, consiliul parohial alcătuit din: Preşedinte Pr. paroh Aurel Gh. N. Negoiescu, secretar profesor Theodor Atanasiu, epitrop I primnotar Gheorghe Gociman, epitrop II administrator Nicolae Mărculescu, judecător Mircea Klein, inginer Ioan Gheorghiu, inginer Nicolae Băcanu, advocat Teofil Bena, advocat Ioan Păcurar, profesor Ioan Gh. Niculescu, profesor Ioan Stoian, şeful poştei Dumitru Giurca, comerciant Iuliu Nap, pedel şi cantor Octavian Budac.

Intreprinderea pentru construirea bisericii Mina&Perdomi din Bucureşti, după planurile executate de arhitectul dirijinte Sterie Becu, de la Comisiunea Monumentelor Istorice din Bucureşti.

Primescă Dumnezeu darul tuturor, cari prin muncă şi jertfă de orice fel, ori prin obolul lor au contribuit şi vor contribui la înălţarea cestui sfânt locaş; iar împreună slujitori ai altarului ce am săvârşit măreţul act sfinţirei pietrei fundamentale, cerem a-tot-puternicului părinte binecuvântarea acestui sfânt locaş, pentru a-l păstra din neam în neam ca pe un nepreţuit odor din timpurile de mărire şi strălucire, cu care a învrednicit Dumnezeu neamul nostru românesc, ridicat cu credinţa în Dumnezeu şi dragostea pentru Ţară şi Rege.

Am săvârşit sfânta slujbă a punerii pietrei fundamentale: Protoereu IOAN RAFIROIU, protopop al Oituzului, parohul local pr. Gh. N. Negoescu, preot Iancu Bărbat paroh în Miercurea-Ciuc".

Marele istoric Nicolae Iorga, care avea bune şi constante legături cu comunitatea românească din Gheorgheni, a fost cel care i-a recomandat pe arhitectul S. Becu şi pe constructorii Mina şi Perdoni să întocmească planul sfântului lăcaş. Pictura, de o mare frumuseţe, a fost realizată de Gheorghe Belizarie din Piteşti, în stil bizantin.

Din puţinele documente rămase în arhiva familiei, s-au recuperat câteva fotografii şi invitaţia la festivităţile legate de sfinţirea noii biserici, din care redăm. „Consiliul parohiei ort. Rom. Gheorgheni-Ciuc, cu creştinească dragoste, Vă invită la solemnitatea sfinţirii bisericii cu hramul „Sfântul Gheorghe", care va avea loc Duminică 24 iulie 1938. Târnosirea lăcaşului de închinare se va săvârşi de către Însuşi ÎNALT PREA SFINŢITUL NOSTRU STĂPÂN ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT NICOLAE BĂLAN şi P.P. S.S. Lor Episcop Nicolae Coaln al Clujului şi Ep. Dr. Nicolae Popovici al Orăzii." La primirea oficială la poarta de trimf a oraşului- se spune în aceiaşi invitataţie - la care au participat clerul şi autoritpţile locale, au rostit cuvânt de bunăvenire protopopul Protopopiatului Oituz, Ioan Rafiroiu şi Teodor Chindea, primarul oraşului".

În anii care au urmat Dictatului de la Viena, din toamana anului 1940 şi în cei din timpul regimului comunist, atât Episcopul Nicolae Popovici, cât şi protopopul Ioan Rafiroiu, au suportat numeroase şi grele suferinţe, din partea autorităţilor horthyste şi comuniste, doar pentru vina că au fost români şi slujitori ai Bisericii Ortodoxe. Pentru aceiaşi învinuire avea să plătească cu viaţa şi părintele Aurel Negoescu.

După trecerea la cele veşnice a tatălui său, preotul Gheorghe Neagovici Negoescu, în anul 1939, părintele Aurel Negoescu, a fost instalat ca preot în Parohia Ortodoxă din localitatea sa natală, Întorsura Buzăului. Deşi aşezarea nu a făcut parte din teritoriu cedat prin Dictatul de la Viena, deoarece s-a aflat în apropierea nedreptei graniţe, părintele Aurel Negoescu şi enoriaşii săi, au fost nevoiţi să de-a o mână de ajutor- adică să asigure adăpost şi hrană, pentru miile de cetăţeni români din localităţile cedate Ungariei horthyste, care, în urma prigoanei dezlănţuite împotriva lor, au fost nevoiţi să-şi lase agoniseala de-o viaţă şi să ia drumul bejeniei.

Pentru că, aşa după cum este cunoscut, evenimentele ce au urmat imediat după semnarea Dictatului de la Viena, din august 1940, au început, în localităţile din Ardealul de Nord, cu izgonirea preoţilor români, a profesorilor, a militarilor, dărâmarea sau profanarea bisericilor, devastarea instituţiilor româneşti.

Atrocităţile comise de noile autorităţi ungare, insultele, injuriile, bătăile, actele de degradare a demnităţii umane, înfometările, persecuţiile de tot felul, maltratările, schingiuirile, violurile, omorurile, măcelurile, deportările şi internările în lagăre de muncă forţată s-au abătut nu numai asupra elitelor, a bărbaţilor, ci şi asupra femeilor, copiilor şi bătrânilor, lipsiţi de apărare.

Din nefericire, nici după terminarea războiului, calvarul preoţilor români şi încercaţilor lor enoriaşi nu a încetat. Este tot mai veridic redată de istoriografie situaţia conform căreia, intrată imediat la putere ca principală aliată a P.C.R., Uniunea Populară Maghiară, creată după război, întărită prin „convertiri spectaculoase ale foştilor naţionalişti hortiyşti la ideologia comunistă", a reuşit să folosească această ideologie, „ca o altă faţetă sau canal de manifestare a revizonismului maghiar", o nouă înstăpânire aici şi după încheierea ostilităţilor.

Principalii lideri ai populaţiei româneşti din perioada interbelică, întorşi din refugiu şi surghiun, au îngroşat rândurile elitei româneşti decimată în puşcăriile comuniste şi la Canalul Dunărea-Marea Neagră, decimare la care şi-au adus o contribuţie deosebit de activă şi maghiarii comunişti din zonă.

Puterea sovietică, interesată în perpetuarea neînţelegerilor româno-maghiare, pentru a-şi putea exercite deplin dominaţia şi a pedepsi România „burgheză", a manevrat în scopul de a submina autoritatea statului român. Apoi, după câţiva ani, la presiunile U.R.S.S., s-a format Regiunea Autonomă Maghiară (1952-1968), fapt ce a creat privilegii populaţiei maghiare şi secuieşti în raport cu cea românească. În timpul Regiunii Autonome Maghiare, pentru românii rămaşi în zonă cunoaşterea limbii maghiare a devenit obligatorie în raport cu noua administraţie. Mulţi români îşi amintesc de permanenta lor ameninţare, de şicanele cărora trebuiau să le facă faţă, de modul cum „li se închidea gura" (acuzându-i de naţionalism) atunci când cereau anumite drepturi, de concedierile şi acuzele de „deviaţionism" la care erau supuşi.

În rândul liderilor populaţiei româneşti, deveniţi indezirabili pentru regimul comunist, s-a aflat şi părintele Aurel Negoiescu (Neagovici). Activitatea sa de excepţie, depusă în parohia Gheorghieni, în perioada interbelică, pe tărâmul propăşirii Bisericii ortodoxe şi a culturii româneşti, împreună cu ataşamentul faţă de Biserică şi rezervele exprimate faţă noul regim ateu, în timpul pastoraţiei sale de la Întorsura Buzăului (1939-1952), au constituit principalele sale „capete de acuzare", nexprimate însă în scris niciodată.

Părintele Aurel Negoescu a slujit la biserica „Sfântu Gheorghe" din Întorsura Buzăului, până în ziua de 15 August 1952, când, a fost ridicat de Miliţia Politică şi încarcerat, într-un mod samavolnic, aşa cum se proceda în acei ani de tristă amintire, fără mandat şi fără sentinţă judecătorească. A fost dus la canalul Dunăre- Marea Neagră, unde după trei luni a decedat. După cum reiese din Extrasul de deces, moartea părintelui Aurel Negoescu, a survenit la 1 Decembrie 1952, iar certificatul de moarte a fost eliberat doar în 26 Noiembrie 1954. Documentul amintit, eliberat la cererea familiei, la doi ani de la sfârşitul tragic al părintelui martir, consemnează că „moartea a fost trecută în registrul Stării Civile din Năvodari- Medgidia, la nr. 102 din ziua de 13 Decembrie 1952. În dreptul rubricii „cauza morţii", nu se consemnează nimic. Din mărturiile doamnei Rodica Ţepeluş - fiica părintelui Aurel Negoescu- a rezutat că familia sa a putut să reconstitue puţine informaţii despre suferinţele părintelui din timpul detenţiei. Se pare că a murit de foame, scormonind prin gunoaele menajere, în căutarea mijloacelor de supravieţuire. Aşa s-a încheiat viaţa pământească a preotului Aurel Negoescu, a cărui dăruire sufletească a fost în întregime închinată slujirii Bunului Dumnezeu şi binelui oamenilor.

(Dr. Ioan Lăcătușu, Pr. Florin Tohănean, prof. Violeta Pătrunjel - Ziarul Națiunea, ediția electronică din 14 iunie 2013, articolul ”Preoți martiri din Covansna și Harghita” apud Revista Orizonturi Transilvane, An II, nr. 2, ianuarie 2013, pp. 4-7)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori