Baia Sprie – lagărul de exterminare prin muncă

Baia Sprie – exploatare de plumb şi cupru.

Condiţiile inumane de muncă periclitau viaţa oamenilor în acest centru minier. După 1952, Baia Sprie a devenit colonie de muncă forţată pentru deţinuţii politici. Silicoza, bolile de plămâni şi de inimă au făcut ravagii.

Colonia era aşezată într-o căldare înconjurată de munţii Gutinului şi reprezenta locul de muncă al celor 7—800 de condamnaţi la pedepse mari. Primii deţinuţi au fost aduşi de la Aiud. Treptat, treptat, au sosit deţinuţi pedepsiţi de la alte închisori, iar după închiderea Canalului, o parte, dintre supravieţuitori a fost dirijată aici.

La început alimentaţia a fost bună. Se primea o cantitate de 250 de grame de pâine din partea Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi 1000 de grame din partea Combinatului minier. Cele două feluri de mâncare erau completate de slănină, halva şi marmeladă, primite la intrarea în mină. Din cauza gazelor şi a prafului, pofta de mâncare dispărea. Greţurile şi arsurile făceau ca marmelada şi pâinea, alimente ce fermentează, să nu mai poată fi consumate. S-a ajuns atunci la înţelegerea ca fiecare să ia atât cât are nevoie, după constituţia fizică şi pofta de mâncare.

În acest timp s-au deschis lucrările la Orizontul 13, la o adâncime de peste 350 de metri.. Cel care a mânuit aici primul perforator a fost aviatorul Boaru Vasile, ajutat de câţiva preoţi şi de Paul Lăzărescu. 
Până în 1953, comandant al coloniei a fost maiorul Popa,care s-a comportat mai omeneşte. în 1953, iată că îşi face apariţia la Baia Sprie, în calitatea de comandant, căpitanul Szabo Zoltan, care nu ştia încă româneşte. Din conducerea închisorii au mai făcut parte locotenentul Cioară, locotenentul politic Guleran şi locotenentul Pintea, care a excelat în chinuirea deţinuţilor.

Noua conducere a instaurat teroarea. În primul rând s-a redus pâinea la 300 de grame, deci mai puţin de un sfert în comparaţie cu ce se dădea înainte. Norma s-a mărit la 7 tone minereu de om pe schimb, lucru foarte greu de realizat. Cine depăşea norma, primea ca stimulent pâine până la un kilogram în ziua respectivă. Munca, pe lângă că era grea, era şi periculoasă, atât la plumb, din cauza urmărilor asupra organismului, cât şi la cupru, unde exista pericolul accidentării cu materialul tăios ce cădea de pe tavan. Unora li s-a tăiat piciorul din cauza copturilor de pe bolta galeriilor.

Pe zi ce trecea, teroarea începea să se accentueze. Celor bolnavi nu li se dădea îngrijirea de care aveau nevoie. Cei ce protestau erau pedepsiţi. Între deţinuţi, solidaritatea se cimenta. Suferinţa îi unea în faţa muncii de exterminare. Informatorii administraţiei din rândul deţinuţilor erau cunoscuţi şi izolaţi. Printre ei s-au numărat Petrescu Ion, fost căpitan de jandarmi, şi Steanţă Dumitru, fost student condamnat în „Sumanele Negre”. Amândoi, pe unde au trecut, au făcut numai rău şi nimeni nu-i poate uita.

Paştele din 1951 a fost sărbătorit în mină, în ciuda măsurilor luate de administraţie, acest eveniment transmiţându-se an de an, din închisoare în închisoare.

Dangătul clopotelor a fost perfect imitat : sfredelele de perforat au fost aşezate în fel de fel de unghere, încât cântecul lor amplificat de ecoul galeriilor a creat o adevărată atmosferă divină.

După ce opaiţele (lămpile de carbit) s-au aprins la chemarea preoţilor Antal şi Grebenea: „Veniţi de luaţi lumină!”, toată lumea, îngenunchiată, a cântat „Christos a înviat”, repetat la nesfârşit de ecoul galeriilor… A fost o noapte minunată …

De Paşti, după unii, ceva mai înainte după alţii, preotul Gheorghe Şerban, bolnav de inimă, pus să aranjeze pietrişul pe alei, a fost împuşcat în plină zi, în văzul deţinuţilor şi în strigătul miliţianului „Nu trage! Nu trage!”. Ostaşul Faur.V din comuna Tinca, (Bihor), a fost răsplătit pentru această crimă cu 15 zile permisie de către locotenentul politic Alexandru, cel ce ordonase execuţia.

Protestele deţinuţilor au fost maxime. În faţa solidarităţii deţinuţilor şi a manifestării revoltei provocată de moartea preotului Şerban Gheorghe, procurorul a fost anunţat. Acesta nu a întârziat să sosească pentru a deschide ancheta, însă nu a ajuns la nici un rezultat.

Cei supuşi exterminării au ripostat în faţa măsurilor luate de administraţie.

Conducerea închisorii Baia Sprie, formată din ofiţerii David, Alexandru, Vanciu, Pintea, toţi simbriaşi ai Ministerului de Interne, pentru a intimida pe deţinuţi a trecut la punerea în lanţuri şi expedierea la mina de plumb Valea Nistrului, ca pedeapsă, a următorilor: — Grebenea N. preot; — Petrasievici, dr. — Bej Tudor, — Dumitrescu Luca; — Alex. Mazilu; — Moruzi Alecu, — Bălănescu Gabriel — Popescu Wilhelm, avocat, fost prizonier în URSS; — Pometcu Marcel, student; Criveanu M.; Nicolau Mircea; Costea Eugen; Vlădoianu Ştefan;

Când plecaseră de la Aiud spre Baia Sprie, comandantul spusese deţinuţilor: ,,Fiecare zi de muncă va fi o zi spre libertate”; iar drumul l-au făcut fără lanţuri, deşi foarte mulţi erau condamnaţi pe viaţă. Când au ajuns la Baia Sprie au fost întâmpinaţi cu alte promisiuni: „Fiecare roabă de minereu scoasă scurtează drumul spre libertate … veţi avea pachete, scrisori, vorbitor, pâine câtă puteţi mânca …”Răsplata stăpânirii a fost însă alta: au tras în plin în deţinuţii din colonie şi au acordat permisii ostaşilor care executau crimele.

După peste doi ani de regim de exterminare, tot ca răsplată pentru munca depusă, deţinuţii au fost puşi în lanţuri, bolnavii scoşi din infirmerie şi trimişi spre necunoscut. În frunte îl aveau pe Vili Popescu cu 39—40 grade temperatură, omul ce purta în spate greutatea lagărelor ruseşti. Au ajuns la colonia de muncă forţată Valea Nistrului.

De la Baia Sprie, alţi deţinuţi au fost trimişi, tot ca pedeapsă, în iadul de la Cavnic.

Moartea lui Stalin din anul următor (1953) a produs mari mişcări în lumea deţinuţilor politici de pe Canalul Morţii. O parte din cei plecaţi de acolo spre închisorile din Transilvania au ajuns şi la minele de plumb. 
Despre moartea călăului omenirii au fost informaţi şi cei din subteran. Popa Floricică, ţăran din Vrancea, a fost primul care, aflând, a colindat orizonturile anunţând celor chinuiţi această mare veste. Administraţia, care avea ochi şi urechi peste tot, a auzit. La ieşirea din şut, Popa Floricică era aşteptat de locotenentul politic Pintea, care 1-a luat la întrebări:

– De unde ştii că a murit Stalin?

– Cum, va să zică e adevărat? A murit? a răspuns foarte liniştit deţinutul.

– Cine ţi-a spus?

– Am visat azi noapte că a murit Stalin şi le-am spus la toţi visul, iar acum dumneavoastră îmi confirmaţi că este realitate.

Cu toate că a fost pedepsit la carceră, cu mâncare redusă, Popa Floricică şi-a susţinut până la capăt „visul”, care de fapt era al întregii omenirii.

Alt mijloc de teroare a fost bătaia, izolarea şi carcera. S-au făcut 2 carcere de 50/50 cm, căptuşite cu sârmă ghimpată, şi alte 6 de 40/40 cm. Dintre cei ce „au bătut recordul” a fost Borcea Ovidiu, care a stat 136 zile în carceră de două ori câte 30 de zile consecutiv.

Izolarea în celule de penitenciar mergea până la 6 luni; injuriile, ameninţările, la care se adăugau izolările, au creat o atmosferă insuportabilă. Toţi strângeau din dinţi şi aşteptau. Aşteptau ceva care să-i uşureze de această povară insuportabilă.

A sosit 7 nov. 1954. Ora prânzului, deţinuţii treceau din ţarcul dormitoarelor în cel în care se găsea cantina. Gardianul care-i însoţea a început să strige într-o limbă care numai românescă nu era: ,,înapoi, porcilor!” Câteva secunde de nedumerire, pentru ca apoi scânteia înăbuşită de noi şi noi suferinţe şi dureri să declanşeze incendiul aşteptat de mult. În frunte erau Niki Tanovicianu, conferenţiar universitar, şi avocatul Gică Pascu. Cel mai tânăr, Borcea Ovidiu, de 22 de ani, din fruntea coloanei a strigat: „Toată lumea înapoi la baracă, în grevă. În grevă toţi, imediat!” Nimeni n-a ripostat. S-au întors la baracă, iar la uşa ţarcului a fost aşezat ţăranul bănăţean Serafim.

Dintre grevişti, 20 au fost puşi în lanţuri şi ţinuţi 7 zile izolaţi în beci, în grevă. Printre ei au fost: Serafim, Borcea Ovidiu, doctor Marcoci Sergiu, legat în lanţ cu Paul Lăzărescu, Pavel Mihailovici, student la medicină, împreună cu fratele lui, doctorul I. Veselovski, originar din Arad; studentul Soare Ion, Matei, un elev de 16 ani de la liceul „Traian” din Turnul Severin, ing. Costache C.

Pentru a nu stagna producţia, deţinuţii care lucrau la birourile administraţiei, maiştrii şi informatorii au fost scoşi şi duşi în mină. Din această josnică categorie au făcut parte: Steanţă Dumitru, căpitanul Petrescu, Başotă, Kleng Iuri, Cojocaru Alex, Rogojeanu, fost căpitan.

După 7 zile au venit procurorii, care au luat declaraţii de la grevişti. Tot timpul paza coloniei a fost întărită. 

La jumătatea lunii Noiembrie, 80 deţinuţi au fost puşi în lanţuri şi trimişi la Oradea. Cei care au rămas la Baia Sprie au avut aceeaşi soartă. Epuizaţi, bolnavi, au revenit în lanţuri în închisori, fără a se ţine seamă de munca ce o depuseseră.

Situaţia nu s-a îmbunătăţit. Pentru cei ce depăşeau norma, administraţia a aprobat în primăvara anului 1956 primirea de pachete cu alimente în greutate de 3 kg. 
De Paştele aceluiaşi an au încercat să intimideze deţinuţii, izolând pe preoţi. Imediat, o mare grevă s-a declanşat. Ofiţerul politic, pentru a-i determina să înceteze, a dat la masă friptură de vacă. Acţiunea de protest a continuat. Atunci ofiţerul politic a dat foc la pachetele de alimente venite cu poşta şi a dat ordin să se aducă o căruţă cu 500 lanţuri.

Deţinuţii singuri şi le-au bătut la picioare, după care au fost coborâţi în abataj, unde se găseau preoţii. Acolo în subteran s-a celebrat o „înviere” de neuitat, la care deţinuţii s-au înfrăţit în lanţuri. Solidaritatea lor a reuşit să rupă cătuşele sufleteşti şi să trezească demnitatea celor sortiţi distrugerii.

Printre cei de aici s-au numărat: – inginerul C-tin Costache – arh. Nicolae Goga – arh. Joja, fratele academicianului – Ing. Ion Bujoiu, fost ministru, care a fost repartizat să lucreze ca deţinut la biroul tehnic, a contribuit la frânarea şi menţinerea unor norme acceptabile, cu toate eforturile făcute de unii deţinuţi pentru a le depăşi (ex. Zotu Gh.).

Trebuie menţionat că lucrările la orizonturi erau executate sub supravegherea civililor. Merită evidenţiat faptul că măiestrul Schulz de la orizontul 13, deşi ungur, a avut o comportare demnă, nefăcând deosebire între cei arestaţi şi cei de afară, căutând să fie corect şi înţelegător în faţa muncii foarte grele la care erau supuşi.

Voi menţiona o infimă parte dintre cei ce au trecut prin acest infern, convins fiind că alţii vor întregi lista:

Anca Dumitru,
preot Antonaru Ion, 
Agopianjean, 
Antal Valeriu, 
preot Balş Alex., 
inginer Băltănoiu A., 
ing. Borcea Ovidiu, 
elev Bugău Ion Bunghez din Vrancea 
Caranica M. 
Cernovodeanu Dan 
Carcotoi Emil Ciontea, 
Eugen Cojocaru, 
căpitan Cioroiu 
Victor Costea, 
Eugen Crişan, 
Augustin Criveanu Mircea, 
ofiţer Chirilă Ion Croitoru, 
Ştefan Dianu Romulus, 
ziarist Davidescu Alex. Duţescu, 
Dan Feneşan, 
Constantin, ţăran din jud. Severin
Dudian, 
Jean Azot, 
Ghică Alex., 
stud. med. Iordănescu Marian, 
Ghiuzan Matei, 
Goga Nicolae, 
ing. Grasu Gheorghe Hanganu, 
Vasile Hordile, 
Teodor Ienciu Codru, 
ing. Kleng Iuri, 
Leluţiu Ion, 
preot Mahlenschi Nicolae Apostolescu,
comandor Albu Teodor Bontea, 
marinar Bârna Vasile,
Bălănescu Gabriel, 
ziarist Bej Teodor, 
preot Bratu Alex., 
avocat Buligă Dumitru, 
Boaru Vasile, 
aviator Constantin Ion, 
legionar Calea Ion, 
Puiu Copaciu 
Constantin Cojocaru Alex.,
student Costache Constantin, 
Corapciu Nicolae, 
Crişan Miron, 
Crăciun Nicolae ,
Coşereanu Alex., 
elev Chira Aurel, 
legionar Cornea Gh. ajuns invalid, 
Duşeseu Traian, 
ofiţer Dumitrescu Luca, 
Enescu Nicolae, 
Dianu Romulus, ziarist 
Frunte Lată, preot 
Gherase Aurel
Giurca Gicu 
Grozea D-tru, 
legionar Grebenea Nicolae, 
preot Holban Mircea, 
ofiţer Hagichira,
macedonean Jurca Mitică; 
Jiva, sârb;
Leahu Victor, student la Iaşi; 
Matei, elev din Severin – 16 ani 
Mihalcovici Pavel, bănăţean, 
Mihalcea Emil Milos, 
Dragostin Mocanu Ion Marcoci,
doctor Nagacevski Nicolae,
Nedelcu Nicolae, 
student Noveanu Vasile, 
legionar Pascu Gh.
aviator Pantazi Ion, 
ofiţer cavalerie Pop Ion inginer, 
Popescu Wilhelm, avocat din Târgovişte 
Puiu Virgil, 
marinar Popov Victor, 
Paragină C-tin,
Ropală C-tin, 
Sasu Victor, 
ofiţer Stănescu Bucur legionar, 
Serafim Spaniolu, 
Aron Schneider,
comandor Soare Ion, 
student Şuţu Radu 
Totoiescu Virgil, 
legionar Tita Dumitru,
poliţist Toma Vasilescu Petre,
avocat Vlădescu Ion, 
căpitan Vueric Mircea 
Zottu Gheorghe 
Militam Gh.,
inginer Mihoc Ion, 
preot Moruzi Alex. 
Mocanu Vasile, 
Dobrogean Necşulescu C.
preot Nicolau Mircea 
Oprescu Mircea,
student Patru Virgil,
avocat Pop Traian, 
legionar Petrescu Ion, 
ofiţer informator Petraschievici Cornel, 
doctor Pleşoianu Romeo, 
ing. Popa Floricică, 
ţăran din jud. Vrancea Popescu
Prundeni Ilie 
ziarist Sasu Ion 
Secărescu Gh.
Sâbaila Nicolae 
Steanţă D-tru, 
informator Şerban Gh.,
preot Tic Gherasim Tocoianu, 
legionar Ţenovici C-tin,
poliţist Veselovski I., 
doctor, Vlădoiu Ştefan
Zamfir Tase

(Cicerone Ionițoiu – Morminte fără cruce. Contribuţii la cronica rezistenţei româneşti împotriva dictaturii. Vol. II)