Binefăcătorul necunoscut

Într-o zi se întâmplă un fapt simplu, dar tulburător pentru mine şi plin de semnificaţie. Plantonul (deţinut de drept comun) care serveşte masa, a observat probabil, că încarceratul de la celula de pedeapsă este cam de mult timp acolo şi îşi permite, în prezenţa unui plutonier slab la chip şi mai în vârstă, să-mi pună două polonice de mâncare în gamelă.

Plutonierul încearcă să se opună, dar plantonul îmi pune gamela pe policioară, zicând:

– Lăsaţi, don’ plotoner, că-i de mult aici, săracu’!

Iau gamela şi mă ascund rapid în unghiul mort al celulei, ca nu cumva gardianul, privind prin vizetă, să mă vadă cum plâng. O, tu, binefăcător necunoscut, hoţ de meserie sau victimă a vreunei drame, nici nu ştii că astăzi, prin gestul tău, ai reabilitat în sufletul meu speţa umană, pe care am văzut-o de atâţia ani numai sub chipul fiarei, gata întotdeauna de a face doar răul. Ai restaurat încrederea mea în oameni şi omenie.

Ce bine e să fii om în faţa căruia semenul să se simtă bine, să nu se teamă că îl înşeli, minţi sau prigoneşti.

Treapta a doua este ceva mai mult: semenul să aibă certitudinea interioară că îl vei ajuta, sprijini, îngriji.

Atitudinea faţă de Hristos exprimă atitudinea reală faţă de om. Cine-L iubeşte pe Hristos, iubeşte în mod firesc şi pe om, căci Hristos este Omul; omul în expresia lui superlativă. Cine nu-L iubeşte pe Hristos, denotă de fapt, că nu iubeşte nici omul, ci doar se preface.

(Pr. Liviu Brânzaș – Raza din catacombă)