Bândul și modestul inginer Ioan Bujoiu
În sfârșit începe să mi se contureze figura inginerului Bujoiu. Fusese șeful celui mai important lot al ”Sumanelor Negre”, după acela al generalului Aldea. Acum conducea din punct de vedere tehnic Baia Sprie, pe care a condus-o și cu ani înainte, când era proprietatea lui. Inginerul Bujoiu era incontestabil cea mai mare personalitate din întreaga colonie. Faptul că trebuia să fie în permanență în contact cu conducerea civilă a minei și cu administrația coloniei, îl făcea răspunzător de producția prea mică, față de cererile din ce în ce mai mari. Acestea erau marile necazuri ale inginerului Bujoiu. El era ajutat de inginerii mineri deținuți. (…)
În afară de aceștia, inginerul Bujoiu trebuia să răspundă de producție și față de conducerea coloniei. (…) De toți aceștia de izbeam cu toții, dar în special inginerul Bujoiu, care ar fi dat orice pentru a se duce la un peniteciar spre a scăpa de toate neajunsurile. (…)
Se poate spune pe drept cuvânt că inginerul Bujoiu a fost cel mai tracasat om din colonie, el trebuind să facă față zilnic asalturilor administrației și conducerii civile a minei. Din aceste motive putea fi foarte rar văzut în curtea coloniei stând de vorbă cu deținuții, trebuind să-și înece amarul singur, atunci când avea timp și pentru aceasta.
Înginerul Bujoiu nu făcuse politică, dar a înțeles să activeze cu toate forțele sale atunci când și-a dat seama că soartă Țării este în joc. Astfel a ajuns în organizația ”Sumanele Negre”, fiind unul din șefii săi proeminenți. A putut mai târziu constata cu durere că această organizație era împănată cu agenți ai Securității, care au lăsat-o să trăiască atâta vreme cât le era necesar pentru a cunoaște cât mai mult despre ea. (…)
Blândețea, bunătatea, politețea și însăși meseria inginerului nu lăsau să se întrevadă hotărârea și dârzenia de care era capabil atunci când soarta Țării cerea ca toți fiii ei să se ridice ca unul singur pentru apărarea sa. Nefiind educat pentru așa ceva, ne având o fire născută pentru luptă, dar mai ales pentru o luptă în subversiv, el nu a pregetat totuși să o facă cu tot sufletul și toate forțele sale.
Inginerul Bujoiu, fiind miner de meserie, i s-a încredințat de către administrație conducerea minei. Și-a îndeplinit misiunea cu deosebit succes, reușind să-i protejeze pe deținuți prin diferite artificii tehnice, pe care numai el le cunoștea, în a scoate producție mai mare atunci când ea era minimă. La Baia Sprie era veșnic tracasat de administrație și viața lui era cât se poate de grea. Cu toate acestea el găsea câte un cuvânt bun pentru fiecare deținut și câte un sfat atunci când îi era cerut. Fostul ministru Ion Bujoiu era de o modestie exemplară și iubit de către toți deținuții. Puiu Caleia, care era în același lot cu el, nu avea decât cuvinte de laudă pentru inginerul Bujoiu, pe care-l cunoștea din libertate. El a murit la Aiud, după cum am aflat cu un an în urmă.
Să-i fie țărâna ușoară, Dumnezeu să-l ierte pe acest excelent camarad și mare român.
(Ion Pantazi – Am trecut prin iad, Editura Constant, Sibiu, 1992, Ediția a II-a, pp. 96-97, 270)