Capcana în care a căzut Alexandru Bogdanovici
În toamna anului 1948, în urma unei convorbiri (caz neîntâlnit până atunci) a lui Bogdanovici cu tatăl său, care fusese prefect al judeţului Botoşani, s-a observat o schimbare în atitudinea acestuia, schimbare care va fi considerată de mulţi ca începutul reeducării, datorită faptului că solicita cărţi şi broşuri spre a fi citite şi comentate.
Din informaţiile care circulau în cercuri mai restrânse, având la bază unele mărturisiri intime ale lui Bogdanovici, cărora nu li se dădea amploare spre a nu influenţa masa de deţinuţi, tatăl său îl asigurase, în timpul convorbirii avute la vorbitor, că se va renunţa la proces în schimbul unei acţiuni de reeducare, care ar fi putut motiva viitoarea atitudine a puterii. Se vorbea, în legătură cu intervenţiile prefectului Bogdanovici pentru fiul său, că ar fi fost făcute la Bodnăraş şi că acesta i-ar fi sugerat ideea reeducării, care ar fi putut duce la renunţarea intentării proceselor.
Bogdanovici, ştiind că la Caracal în 1945 au fost puşi în libertate foarte mulţi oameni în urma unei parodii de reeducare, va cădea în cursa întinsă de comunişti de a încerca o nouă reeducare, sperând să scape de proces cel puţin pe elevi şi pe fete. A fost suficient să apară acest germen al reeducării, pentru ca apoi Ministerul de Interne să preia acţiunea.
Sub presiunea tatălui său, Bogdanovici acceptă ideea reeducării, sperând să obţină un regim mai bun pentru deţinuţi şi apoi o eventuală punere în libertate. Astfel, va trece la fapte şi va încerca o reeducare pe cale paşnică, fără a se exercita presiuni asupra altora, totul limitându-se la cititul şi comentatul broşurilor ce li se puneau la dispoziţie, prin administraţie, de către cei care coordonauşi conduceau din umbră. Această parodie de reeducare făcută de Bogdanovici nu va fi pe placul administraţiei şi nici al lui Ţurcanu, care va declara un adevărat război împotriva lui Bogdanovici. Având încredere în spusele tatălui său, Bogdanovici îşi va continua fără zgomot acţiunea lui de reeducare, nedându-şi seama de consecinţele pe care le va suporta.
(Nicolai Popa – Coborarea in iad. Fenomenul Pitesti)