Căpitanul Goiciu – hulitor de Dumnezeu și criminal
… Eu am nimerit într-o cameră cu 23 de deţinuţi. Printre noi era un preot armean ortodox. Se ruga mult la Dumnezeu. Numai cu alte două persoane eram aici, din cei 50 de la camera mare.
Aici era o cameră la parter, fără toaletă, era numai jumătate faţă de cea de la etaj. Tineta, butoiaşul în care îţi făceai necesităţile era lângă uşă, paturi suprapuse, miros urât, gratii în fereastră şi jaluzele ca să nu pătrundă soarele la noi. În tavan era un mic bec care ardea zi şi noapte. Condamnări de la 5 la 25 de ani. Deţinuţi de toate felurile: intelectuali, muncitori, ţărani, studenţi etc. În cameră eram toţi egali, în aceeaşi zeghe vărgată fiecare. Mâncarea ca de obicei, numai ca să nu mori.
Peste două- trei zile, intră comandantul închisorii căpitanul Goiciu, că nu merită să-l amintesc, cu Istrate, locţiitorul politic şi strigă la noi: “Dezbrăcarea pentru percheziţie! A-ţi înţeles?” Vă închipuiţi ce ruşine m-a cuprins din nou. Ne percheziţionează peste tot, întorcându-ne pe toate părţile aşa goi cum eram. După aceasta comandantul se adresează în mod special preotului zicându-i: ”Ia aceeastă sfoară şi îi cădeşte”. De sfoară era agăţat un cui.(…)comandantul a venit cu un polonic vechi şi i-a dat preotului să scoată din tinetă fecale poruncindu-i să ne cuminece. “Cuminecă-i popă!” a răcnit la el. Atunci preotul a strigat foarte tare: ”Domnule comandant, de mine vă puteţi bate joc dar de Hristos nu!”
A strigat aşa de puternic că s-a auzit şi în celulele învecinate. În acel moment căpitanul Goiciu, comandantul închisorii şi cu locţiitorul politic Istrate au tăbărât asupra lui lovindu-l cu sete pe tot corpul. La urmă au luat coada măturii şi i-au introdus-o în gură, până ce a ieşit prin ceafă. Pur şi simplu l-au omorât în faţa noastră (…)
L-au scos afară târându-l ca pe o vită. Oameni fără suflet, fără credinţă, fără nici un pic de omenie (…)
Ştie numai bunul Dumnezeu câţi deţinuţi au pierit în condiţii misterioase, pe la zarca, celule mai mici de una sau două persoane, cu regim de detenţie mai greu. Se spune că pe dedesubtul celulei curgea apă şi erau de multe ori înfometaţi. Dacă se întâmpla să te îmbolnăveşti , nu primeai nici un medicament. Deţinuţii politici erau consideraţi:duşmanii poporului.
(Pr. Gavril Burzo – Zile trăinte după gratii, pag. 29-31)