Câteva cuvinte despre istoria închisorii Pitești

Închisoarea din Pitesti se găseste lateral, spre vest, cam la 200 metri de soseaua care leagă Pitestiul de Curtea de Arges. Zidul care înconjoară închisoarea este înalt de cinci metri. Închisoarea se găseste pe această linie, unde Râul Doamnei, unit cu Râul Târgului, se varsă în Arges. Peisajul văzut de la etaj e de o frumusete încântătoare.

Aici, câmpia Argesului se continuă cu dealurile subcarpatice, cultivate cu pomi fructiferi. Închisoarea a fost construită din ordinul lui Armand Călinescu, slugă diavolească, si el însemnat de la natură, căci avea un singur ochi. În această închisoare, Armand Călinescu, în timpul cât era prim-ministru, plănuise să extermine tineretul legionar. El n-a ajuns să o vadă terminată, dar satana i-a dus planul la îndeplinire, satisfăcându-i dorinta. Duhul răului stăpânea acolo unde Miscarea Legionară, cu ceea ce avea ea mai pur, mai tineresc, trebuia să se afunde în mlastina disperării.

Cât priveste constructia, avea forma literei T. Încăperile erau împărtite în celule de 4/2 m si camere de 10/6 m. Coada T-ului avea etajele construite din două rânduri de celule, legate între ele cu o plasă groasă de sârmă, iar în fata celulelor – un culoar de un metru.

La parter si la subsol erau camere de 10/6 m. Capul T-ului era format din două rânduri de celule, fără plasă între ele, având un culoar de beton, unde se putea asigura cel mai perfect secret. În aceste celule trebuiau să fie izolati sefii tineretului legionar. La etajul întâi, în partea dreaptă a capului T-ului, se deschidea o cameră mare, numită camera 4 spital. Lângă această cameră era o celulă care îndeplinea functia de cabinet medical. În camera 4 spital încăpeau, în paturi suprapuse, cam vreo 50 de detinuti.

La subsol, în capul T-ului, se găsea bucătăria, spălătoria, baia si boxe de pedeapsă severă. La marginea unui rând de celule, se găsea WC-ul, iar la unirea T-ului cu capul lui, la fiecare etaj, se găsea o celulă de pedeapsă, numită „celula neagră”.

Închisoarea avea două scări de serviciu – una la unirea cozii T-ului cu capul lui, iar alta în coada T-ului, pentru iesirea în curtile interioare. Usa principală răspundea la etajul întâi. Pe scara principală detinutii nu aveau acces, ci numai pe scările de serviciu.

După felul de constructie al acestei închisori, paza era sigură si secretul perfect. De acolo nu se putea evada. Zidul exterior, înalt de cinci metri, avea din 50 în 50 de metri câte un prepeleac cu un soldatde pază, cu armă automată si reflector. Evadarea era deci imposibilă din această fortăreată. Amintesc că Armand Călinescu era argesean si avea mosia nu departe de închisoare. Probabil asa vroia el să-i aibă pe tinerii legionari sub demonica-i „aripă ocrotitoare”.

După drumul parcurs de la gară până la închisoare si cele petrecute pe traseu, iată-ne ajunsi în fata închisorii, legati ca niste vite bune de dus la abator.

În fata închisorii era un platou ce nu se putea vedea din stradă. Acolo paza ne-a permis să ne asezăm pe iarbă si, spre bucuria noastră, desi eram slăbiti si obositi, am putut discuta între noi. Pentru unii a fost ultima dată că am mai stat de vorbă împreună. Cu strângere de inimă mă întreb si acum, câti am intrat si câti am iesit de aici, si mai ales cum?! Câti din cei 80 au înnebunit, câti au fost ucisi, câti s-au prăbusit si câti au fost folositi ca instrumente de tortură împotriva celorlalti?!

După ce grefa a verificat dosarele, am fost repartizati câte patru la celulele de pe sectia de muncă silnică si temnită grea.

(Dumitru Bordeianu – Mărturisiri din mlaștina disperării)