Ce ştim despre Eugen Ţurcanu
Eugen Ţurcanu a fost un personagiu obscur, necunoscut în lumea tineretului legionar. Nimeni nu s-a interesat de persoana lui ca să-i cunoască biografia. Interesul a crescut abia după ce s-a descoperit rolul pe care el îl juca în folosul Ocultei comuniste cu scopul distrugerii tineretului legionar. Atunci a fost prea târziu ca cineva să mai afle ceva. lată – totuşi – ce se cunoaşte:
Eugen Ţurcanu era originar din împrejurimile Radăuţiului. L-a cunoscut bine un vecin de al său pe nume de Teodor Mitric, care era legionar (şef de „garnizoană” legionara). Acesta a încercat în anul 1940 – când Ţurcanu avea 14-15 ani – să-i facă o educaţie creştină legionară şi copilul de atunci (Eugen Ţurcanu) părea să aibă calităţi bune.
După 21 ianuarie 1941, odată cu căderea regimului naţional-legionar, acest Teodor Mitric s-a refugiat în Germania şi s-a întors abia la sfârşitul anului 1945, după încheierea „armistiţiului ostilităţilor” dintre Nicolae Petraşcu şi PCR.
Teodor Mitric a încercat din nou să stea de vorbă cu Eugen Ţurcanu -care între timp crescuse şi era flăcău – dar a fost imposibil să vorbească ceva cu dânsul. Era total câştigat de partea Partidului Comunist. Întreg viitorul şi speranţa realizării lui era numai în Partidul Comunist.
L-a lăsat în pace deoarece era în pericol ca tânărul să informeze autorităţile comuniste despre preocupările sale.
Tot Teodor Mitric povesteşte cum, spre surprinderea lui, l-a întâlnii pe Ţurcanu la închisoarea Suceava în toamna anului 1948. A încercat să stea de vorbă cu el, dar a rămas nedumerit de ce i-a fost dat să audă din gura lui Ţurcanu.,.
Teodor Mitric le-a atras atenţia camarazilor săi asupra lui Ţurcanu, cu următoarele cuvinte: ” …Nu ştiu cine l-a schimbat atât de profund. Asupra lui au acţionat influenţe satanice puternice care l-au făcut neom. Este comunist până in măduva oaselor. Vreau să vă feriţi să nu cădeţi în mâinile lui că vă zdrobeşte. A devenit o fiară.n…
Al doilea lucru sigur care se ştie despre Eugen Ţurcanu este că el a avut un unchi profesor şi director la Şcoala de meserii din Cernăuţi. Dascălul era rău atins de „filoxera” comunismului. Această rudă a lui Ţurcanu i-a infiltrat ideile comuniste în perioada 1940-1945. Tot acest profesor l-a ajutat să intre în tineretul comunist şi mai târziu în Partidul Comunist.
În anii 1945-1946, EugenŢurcanu este membru al Uniunii Tineretului Comunist şi pe baza girului unchiului său a fost trimis într-o brigadă internaţionala organizată pe teritoriul Bulgariei. Era un şantier de construcţii feroviare şi şcoală de formare a cadrelor comuniste. Li se zicea „‘Udarnici”. După aceea a devenit membru al Partidului Comunist. A ocupat importanta funcţie de „şef de regională” comunistă.
Mai circula printre studenţi şi varianta că Eugen Ţurcanu ar fi urmat o şcoală de şase luni pentru studiul diplomaţiei. Alţii au susţinut că numai urma să frecventeze aceste cursuri, în realitate nu le frecventase.
Lucrul cert este că apoximativ cu şase luni înaintea marilor arestări Ţurcanu a dispărut de pe scenă. N-a ştiut nici familia nici absolut nimeni unde este. Apoi prin luna august-septembrie 1948, deci la trei luni după marile arestări, a apărut în închisoarea Suceava. Dar nu ca orice fel de deţinut, ci cu un regim cu totul aparte. Avea o cameră separată împreună cu un ţăran pe nume de Badale. Acest ţăran era o persoană foarte tăcută şi harnică. Făcea oficiul de planton pe secţie, având asupra sa întreaga corvoadă.
Ţurcanu era un fel de ştab al tuturor plantoanelor. El avea cheile de la celule asupra sa, nu gardianul. Ţurcanu muta oamenii dintr-o cameră în alta după un plan al său, neştiut de nimeni. Tot el supraveghea prin vizetă pe deţinuţi şi trăgea cu urechea pe la uşi ca să ştie ce se petrece în camere. Puterea lui la închisoarea Suceava era mai mare decât a directorului.
În cei patruzeci de ani de dominaţie comunistă nu se cunoaşte incă un caz în care un deţinut să fi avut o asemenea putere sau regimul să aibă o asemenea încredere întrînsul. Ţurcanu supraveghea din umbră activitatea lui Bogdanovici. Bogdanovici era un fel de gazetă de perete.
Pe coridor, Ţurcanu făcea mereu exerciţii de gimnastică pentru a-şi fortifica musculatura.
Toate aceste lucruri s-au reluat în mintea deţinuţilor abia după ce nenorocirile au trecut. Abia atunci fiecare figură a lui Ţurcanu a primit semnificaţia şi scopul real avut în vedere…
Printre deţinuţi mai circulă şi următoarea variantă:
-… Că prin anul 1946-1947 Bogdanovici sau un altul oarecare i-ar fi propus lui Ţurcanu să intre în Legiune, dar acesta a răspuns că mai trebuie să se gândească. După două-trei astfel de întâlniri, ar fi dat răspunsul prompt: Ca nu va intra şi nici nu-i va denunţa organelor de ordine cu condiţia ca numele lui să nu fie pomenit de aceştia…
Nu-i exclus să fi fost chiar aşa. Cunoscând însă antecedentele, uşor ne putem da seama că Siguranţa comunistă a fost informată de către Ţurcanu despre aceasta. Este posibil ca atunci să se fi dat startul jocului satanic.
La terminarea „reeducării” toţi cei care ar fi putut cunoaşte ceva în legătură cu Ţurcanu au fost suprimaţi.
Nimeni nu ştie cum a ajuns Ţurcanu în închisoare. Se ştie doar ca a fost condamnat la 7 ani închisoare corecţională pentru omisiune de denunţ.
După revoluţie, revista „Totuşi Iubirea” a publicat un serial care nu-i altceva decât varianta Securităţii ticluită pentru istorie. Conform acestei variante Ţurcanu ar fi avut următoarele activităţi:
- S-a încadrat în „Frăţia de Cruce” a Liceului „Dragoş Vodă” din Câmpulung – Moldovenesc în anul 1940.
-
La „rebeliune” i s-ar fi încredinţat o armă şi muniţie.
-
S-a reactivat din nou ca frate de cruce în anul 1942.
-
Până în martie 1944 ar fi fost şef de unitate de frăţiori, apoi şef de
mănunchi de prieteni. -
în iarna 1944-1945, împreună cu Aurel Cramariuc şi cu Maximilian Sobolevschi ar fi înfiinţat „Organizaţia Naţional liberal – creştină”.
-
ulterior s-a înscris în UTC.
-
în anul 1946 ar fi luat din nou legătura cu organizaţiile legionare, apoi s-a înscris în Partidul Comunist.
După „evanghelia securistă”, cam ăsta ar fi fost Ţurcanu.
Fac următoarea remarcă:
Pentru o astfel de activitate „fructuoasă” de două ori cu „şef” în coadă care, „colac peste pupăză”, a înşelat încrederea Partidului Comunist, reuşind să se infiltreze în funcţii importante de stat, nu era de conceput la acea oră o pedeapsă mai mică de 20-25 ani muncă silnică.
Privind în ansamblu acţiunea lui Ţurcanu şi judecând numai după scurtele informaţii sigure pe care le avem, putem trage următoarele concluzii:
1. Ţurcanu era pătruns de doctrina urii comuniste încă de la vârsta de 15-16 ani. Aceasta fiind vârsta când binele şi răul se pot imprima cel mai eficace în mintea omului.
2. Regimul i-a deschis larg cele mai mari şanse de realizare profesională şi de propulsare spre măririle comuniste. A excelat în zel întrecându-i pe toţi colaboratorii săi. Altfel n-avea cum să ajungă şef de regională.
3. Oculta i-a depistat apucăturile fanatice şi obsesia acestuia de ascensiune rapidă. Era stăpânit de un orgoliu diabolic.
4. Acţiunea lui a fost sarcină de partid cu care trebuia să intre victorios în istorie şi să-şi culeagă roadele. Avea senzaţia că este nemuritor (ca, de altfel, toţi tiranii).
5. El a fost pregătit şi satanizat în mod special. Perioada în care Oculta a procedat la satanizarea lui nu poate fi decât cele 6 luni înainte de 15 mai 1948, la care s-ar adăuga încă vreo trei luni până la apariţia în închisoare. Deci în total vreo 8-9 luni. Unde şi prin ce metode a fost instruit, asta n-o ştie nimeni din cei care au suportat supliciul „reeducării”.
6. Un lucru este cert. Cunoştea perfect cum trebuie să procedeze. N-a făcut nici o greşeală în metodele diabolice pe care le-a aplicat. Aceasta înseamnă că a fost pregătit intens de oameni cu experienţă în aplicarea acestor metode. Mai trebuie să ştim că în acel timp Stalin trăia şi stalinismul era în floare. În Rusia Sovietică, probabil, existau mulţi „ţurcani” care l-au pregătit pe acesta.
Cert este că era omul de încredere al Partidului Comunist şi a realizat cea mai secretă acţiune pe care partidul a încredinţat-o cuiva vreodată. A fost răsplătit pentru aceasta cu un glonte in ceafă. Comuniştii aşa şi-au plătit datoriile întotdeauna.
Acum voi înfăţişa o mărturie recentă, care aparţine lui VICTOR LEAHU, legionar, domiciliat în Detroit, statul Michigan, U. S. A.
Victor Leahu a fost deţinut politic în România la penitenciarul Suceava din decembrie 1948 până în septembrie 1949. Apoi prin alte închisori comuniste din România.
Mărturia am înregistrat-o cu ocazia deplasării mele la festivalul ROMFEST 1993, în U.S. A.:
„- Ţurcanu Eugen avea un unchi tot cu numele de Ţurcanu, care prin anii 1942-1944 era profesor de liceu la Cernăuţi.
Eu (Victor Leahu) l-am avut profesor de fizică la Liceul Ortodox „Mitropolitul Silvestru”. Profesorul Ţurcanu mai era şi director la Şcoala de meserii din Cernăuţi.
Într-o zi m-a chemat să merg la el la şcoala de meserii. După o scurtă discuţie introductivă, mi-a propus samă înscriu în partidul clasei muncitoare, respectiv, în partidul comunist.
Eu am refuzat, motivând că am prea mult de lucru şi că îmi câştig existenţa meditând pe alţi elevi.
Profesorul Ţurcanu atâta a insistat până când i-am promis că după terminarea anului şcolar am să mai trec pe la dânsul.
Eu eram frate de cruce ş icunoşteam bine ce înseamnă comunismul. Ştiam că înseamnă alierea cu duşmanii naţiei române, trădarea ţării, a neamului şi a credinţei în Hristos…
L-am întrebat pe profesorul Ţurcanu dacă mai are şi alţi tineri elevi în atenţie pentru a se înscrie în partidul comunist. Profesorul mi-a răspuns că prin iunie-iulie 1940, când Bucovina a fost ocupată de ruşi, el s-a stabilit la Rădăuţi unde s-a ocupat de influenţarea, educarea şi instruirea tânărului său nepot Ţurcanu Eugen care avea atunci vârsta de 14-15 ani…”
Iată deci, unde este punctul de plecare al Satanei!
Gogomăniile ticluite de Securitate despre „fructuoasa activitate legionară” a lui Ţurcanu după 23 august 1944 şi până în anul 1946 nu sunt decât scorneli pe care aceşti diavoli le-au regizat şi pararegizat de zeci de ori. În tot atâtea variante, ca cel puţin una să se potrivească.
NKVD-ul a pus la cale zdrobirea tineretului legionar cu mult înainte de terminarea războiului. Metoda folosită a fost cea a DEMASCĂRILOR, metodă înscrisă pe primul loc în palmaresul serviciilor secrete comuniste. În final, toate persoanele care ştiau unde duc firele mişeliei trebuiau să dispară. Aşa a dispărut Bogdanovici, omorât de către Ţurcanu la închisoarea Piteşti. În continuare Ţurcanu a fost condamnat la moarte şi executat.
Zvonurile că Ţurcanu n-ar fi fost executat aparţin tot Securităţii. Cert este că acest Eugen Ţurcanu , această „ruşine a speciei umane”, a dispărut definitiv de pe firmament după procesul „ŢURCANIADEI” din noiembrie 1954.
(Octavian Voinea, Masacrarea studențimii române în închisorile de la Pitești, Gherla și Aiud, ediție îngrijită de Gheorghe Andreica, Editura Majadahonda, București, 1996, pp. 54-58)
ianuarie 31, 2012 @ 9:55 pm
Sunt curios daca exista vreo ruda apropiata in viata de-a lui EUGEN TURCANU?
februarie 1, 2012 @ 9:11 pm
Salut Cristiano!
E posibil sa mai traiasca fata lui. Poate are si nepoti, nu stim. Dar este irelevant zicem noi. De ce intrebi?
februarie 2, 2012 @ 4:16 pm
S-ar parea ca Eugen Turcanu are o nepoata in Germania, care nu pare sa regrete nimic din ceea ce a facut bunicul ei la Pitesti… Iata adresa pe care am gasit aceasta informatie, care trebuie bineinteles verificata : http://vladenko.wordpress.com/2009/05/20/46/
februarie 5, 2012 @ 4:11 pm
Corectez o informatie , este in Romania acea nepoata nu in Germania.Am spus pe blog care este exact legatura de rudenie.Si eu cred ca nu este relevanta informatia.Nu are nici o vina ca este nepoata lui Eugen Turcanu. Ba chiar fratele lui (bunicul domnisoarei despre care vorbim ) …avea 8 ani cand Turcanu (Fratele lui mai mare) a fost arestat …
Doamne Ajuta
februarie 5, 2012 @ 6:59 pm
Multumim pentru completare Vlad. Citisem mai demult pe blogul tau, la rubrica comentarii, despre acele banuieli aparute…
Personal credem ca exista suficiente informatii despre Eugen Turcanu, cat sa i se formuleze un portret psihologic concludent, fara speculatii.
Raman la opinia lui Ioan Ianolide, ca nu ar fi ajuns un criminal odios daca ar fi ramas in libertate, in conditii sociale normale. (nici el si nici alti tortionari, cum ar fi Titus Leonida):
”Despre Ţurcanu mă simt incapabil să vorbesc prea mult, căci nu am suficiente date despre acest om. Cred că a fost un egocentrist dornic de putere şi parvenire cu orice preţ, prin orice crimă. Şi totuşi nu ar fi ajuns un criminal dacă nu intra în puşcărie şi dacă nu considera că trebuie să se răzbune pe aceia care-i distruseseră cariera politică şi familia.”
Cred ca Turcanu avea un fond negativ care a fost exploatat la maximum, dar acelasi fond negativ (ambitia obsesiva de autorealizare in special) se regaseste in multi oameni si astazi, si nu devin monstri precum Turcanu tocmai in virtutea faptului ca nu traiesc in contextul in care sa li se permita manifestarea acestui fond. Dar daca s-ar schimba contextul social, si ar fi adusi in situatii limita, echilibrul sufletesc fragil asigurat de mediul inconjurator s-ar spulbera si ar da frau celor mai mari uraciuni.
Ma gandesc ca asta trebuie sa ne dea mult de gandit.
Doamne ajuta, Vlad!
februarie 9, 2012 @ 1:25 pm
Bun găsit tuturor!
În primul rând vreau să vă spun că apreciez foarte mult site-ul dumneavoastră și am aflat multe lucruri interesante de care nici habar n-aveam. Slavă Domnului că mai există și lucruri bune pe internetul ăsta! Păcat că sunt atât de puține! Citind postările anterioare am accesat adresa propusă de dl. Marian și am fost impresionată de părerea oamenilor despre acest Țurcanu. Am aflat informații noi dar am constat cu tristețe înverșunarea lor chiar dacă pe bună dreptate. N-ar trebui să ne-aducem aminte că Valeriu Gafencu și ceilalți martiri ai închisorilor comuniste l-au iertat pe Țurcanu și pe toți cei care i-au chinuit și ne-au lăsat un testament ”scris” cu chinurile și pătimirile lor ca să-i iertăm și noi?
Să vă dea Dumnezeu putere și Maica Domnului să vă ocrotească în greaua misiune pe care o aveți pentru că așa cum spun Sfinții Părinți vor veni vremuri de prigoană, o altfel de prigoană, greu de îndurat. Dar, nădăjduiesc că Dumnezeu va avea grijă de noi și prin mijlocirea și rugăciunile Noilor Mărturisitori.
Toate cele bune!
februarie 9, 2012 @ 2:22 pm
Bun venit si tie Monica!
Am citit și noi toate comentariile de pe site-ul lui Vlad, care nu putine au fost, ne-am bucurat de interesul fata de acest subiect dar ne-am mahnit pe alocuri de unele atitudini, si nu neaparat datorita virulentei (pe care o intelegem dar nu ii vedem rostul) ci pentru unele afirmatii gratuite (neacoperite cu dovezi) despre Eugen Turcanu. Desigur, persoana lui repugna oricui, cel putin la primele informatii aflate, dar odata ce analizam mai mai profund contextul Fenomenului Pitesti, constientizam mai bine drama fiecaruia si mai ales faptul ca tortionarii nu sunt principalii vinovati ai reeducarii prin tortura (ei au fost doar uneltele de lucru).
Consideram ca este o greseala sa se arate că vinovatul principal este Eugen Turcanu, sau sa se puna accentul pe el mai mult decat este cazul. Principalii vinovati sunt autorii morali, adica cei care au orchestrat experimentul din umbra: (Gheorghe Pintilie, Iosif Nemeș, Nicolski, Sepeanu, Sugigan, Avădanei, Alexandru Dumitrescu, etc. adica varfurile Securitatii)
Pe acestia trebuie sa cada vina cea mai mare. Abia dupa asta ajungem la Turcanu si cei cativa detinuti (numarati pe degetele de la o mana) care au fost dispusi sa tortureze din liber consimtamant.
Oricum, ideea este ca suntem intr-un proces de invatare continuu. Si cu cat ne vom pune mai mult in pielea tuturor personajelor (fie martiri fie tortionari) cu atat vom intelege mai bine intreaga drama a fenomenului Pitesti. Daca esti interesata de acest subiect si daca vrei sa-l aprofundezi mai bine, eu iti recomand cu toata caldura sa citesti cartea tanarului istoric Alin Muresa, Pitesti, cronica unei sinucideri asistate. Iti va da o privire mult mai de ansamblu asupra fenomenului.
In final multumim mult pentru gandurile frumoase pe care ni le-ai adresat. Ne bucuram sa vedem ca acest demers are din ce in ce mai mare impact si ca evlavia fata de martirii nostri creste din ce in ce mai mult. Acesta este si rostul site-ului.
Domnul sa te aibe in paza!
februarie 9, 2012 @ 4:17 pm
Vă mulțumesc pentru informații și recomandări. Mărturisesc că nu am citit cartea dar dacă spuneți că merită am s-o caut. Din păcate, acum nu mai citesc tot ce-mi cade în mână în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în acele vremuri pentru că, au cam început să apară, tot felul de neavizați care-și dau cu părerea fie că știu ceva și mai ales când nu prea știu. Asta n-ar fi nici o problemă pentru că, până la urmă oricine are dreptul la o opinie personală, dar mai grav este atunci când informațiile sunt eronate, inexacte, exagerate sau, de ce nu, minimalizate, prezentate în cărți și articole ca fiind reale. Aici apare marea problemă cu care m-am confruntat și eu într-un moment când nu mai știam ce să mai cred. Problema este că nici nu se pot verifica, rămânând în viață din ce în ce mai puțini oameni care pot vorbi despre ele iar aceștia își povestesc propria suferință iar unii dintre ei se feresc de subiectivism. Probabil că cei care țes tot felul de presupuneri se și bazează pe acest lucru. I-adevărat că rămân cele deja mărturisite dar cunoaștem foarte bine cum se pot desfășura unele lucruri dacă se vrea asta. Din acest motiv am ales să citesc doar cărțile recomandate și doar de către oameni care cunosc acest subiect. Mă bucur nespus când particip la întâlniri pe aceasta temă. Au fost puține, e-adevărat dar pline de învățăminte și hrană duhovnicească pentru, suflet inimă și cuget. Și, nu în ultimul rând încerc să le povestesc și copiilor mei despre martirii din închisori, atât cât trebuie să știe la vârsta lor pentru că sunt încă mici iar ororile sunt peste puterea lor de înțelegere de-acum.
Doamne ajută!
iunie 5, 2013 @ 5:37 pm
Regret tare mult că nu pot găsi un cuvânt potrivit individului în cauză. De fapt, nu cred că există. Gunoi, monstru, persoană abjectă, mizerie, sunt cuvinte blânde pentru o aşa oroare a naturii.
Să i se găsească circumstanţe atenuante este puţin cam naiv. Nu a fost un simplu instrument în mâinile celorlalţi ucigaşi, este cunoscut faptul că posedă atât abilitate cât şi inteligentă din plin (nu este exclus chiar să fi venit cu idei) aşadar nu a fost manevrat fără să fi fost perfect conştient de tot ce se petrecea.
Accentul trebuie pus mai ales pe el, având în vedere că el a dezlănţuit tot iadul, el a venit cu ceilalţi torţionari, el i-a învăţat, a fost ca un mesia urmat de discipoli. Se bănuieşte că multe metode de reeducare îi aparţineau chiar lui, deci nici la capitolul originalitate nu stătea rău.
A i se minimiza importanta în acest experiment poate fi considerată ca o adevărată lipsă de discernământ. Cei care l-au asmuţit au avut doar noroc să găsească (de fapt el i-a găsit) un personaj cel puţin la fel de diabolic ca ei. A avut nu doar mintea şi sufletul dornice de orori şi sânge, dar şi „mâinile” la fel. Nu a fost pus să fie torţionar, el şi-a dorit cu putere acest lucru. Într-un astfel de context, nu prea există „vina cea mare”, toţi sunt vinovaţi, cu excepţia celor reeducaţi.
O astfel de cruzime, care ucide sufletul, nu apare de pe-o zi pe alta şi nu poate fi „inoculată” nimănui. Țurcanu a fost dotat cu ea din naştere şi a mascat-o perfect până când i s-au prezentat condiţiile prielnice, sau mai degrabă până când le-a găsit. Deci faptul că s-au găsit contextul şi împrejurările favorabile dezlănţuirii pucioasei din acest „om” nu însemna că e mai puţin vinovat.
Iertare? Nu încape discuţie de iertare aici, de sfinţi, sau alte chestiuni bisericeşti, religioase, sfinte. Nu este locul lor aici, după cum nu a fost nici la Piteşti, la Gherla, la Suceava, la Canal s.a.m.d.
Nu este loc de nimic în contextul acesta blestemat, decât de groaza celor care au pătimit, teroarea celor dezumanizaţi, desfigurarea sufletească şi fizică a celor care au „scăpat”, ţipetele neajutorate ale celor care s-au stins, foametea disperarea şi nebunia tuturor care au fost acolo. Totul poartă semnătura Eugen Țurcanu.
Citiţi şi Virgil Ierunca, „Fenomenul Piteşti” pentru o relatare mai exactă.
Ps: conform raţionamentului religios, ar fi trebuit ca Iisus să fi fost cel mai mare torţionar al tuturor timpurilor, având în vedere cât a pătimit; în orice caz, toate acestea sunt de prisos, doar cei care au supravieţuit acestui odios complot înţeleg tot ceea ce s-a întâmplat şi tocmai ei păstrează tăcerea.
iunie 20, 2013 @ 6:56 pm
Mircea Vulcanescu ne-a lăsat un testament nouă credincioșilor ortodocși. „Să nu ne răzbunați!” Așadar să nu mai căutăm făptașii torționarii sau țapii ispășitori ci să căutăm să schimbăm inimile și viețile noastre:).
Dumnezeu să ne ințelepțească și să ne dea putere să răzbim în toate încercările! 🙂
iulie 3, 2013 @ 8:23 pm
Gânduri alese, aprecieri pentru munca depusă. Multe dintre materialele postate aici trebuie să se regăsească în manualele de istorie. IOAN IANOLIDE a surprins esenţialul, ȚURCANU este o victimă. Noi românii, popor creştin, trebuie să iertăm, însă nu avem dreptul să uităm. Malaxorul ateu, a sfinţit oameni, în acelas timp însă a distrus destine. EUGEN ȚURCANU este unul dintre aceste destine nefericite care au căzut. Cei în viaţă, indiferent de gradul de rudenie nu trebuie judecaţi, nu au nici o vină. „A iubi înseamnă a ierta” spunea SAVATIE BAȘTOVOI, ce bine ne şade nouă creştinilor să facem acest exerciţiu. Doamne Ajută!
iulie 12, 2013 @ 11:42 am
Mulțumim și noi Ionuț. În cuvinte puține ai reliefat esențialul.